Țuțuianu demis via Iohannis

Ministrul Apărării Adrian Țuțuianu și-a dat demisia, anunță presa centrală, publicând declarațiile acestuia după o întâlnire cu premierul Tudose:

Nu sunt probleme financiare. Sunt probleme strict tehnice. Cei din minister au solicitat un comportament fiscal funcţionăresc. I-am spus premierului de ce s-a ajuns aici.

El mi-a reproşat lipsa de comunicare. Am spus că dacă e o soluţie, eu i-am lăsat demisia mea pe masă. A fost o comunicare proastă pe acest subiect.

Motivul demisiei pare a fi comunicatul în care MAPN anunța că nu mai are bani de salarii, dar este de menționat remarca făcută de președintele Klaus Iohannis că „are încredere în Ţuţuianu”, precum și afirmația ultimului, că există o “unitate de vederi” între MApN şi Preşedinţie în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor din sistemul de apărare.

Discuția a fost purtată în contextul în care în şedinţa CSAT de azi urma să se aprobe Planul de înzestrare a Armatei. Se pare că liderul PSD, Liviu Dragnea, nu a văzut cu ochi buni nici vizita pe care Ţuţuianu urma să o facă în Statele Unite, nici faptul că începuse să apară ca o personalitate credibilă în sondajele de opinie. Surse din partidul de guvernământ au explicat pentru HotNews că:

Dragnea l-a așteptat să greșească, iar Ţuţuianu a gestionat prost problema salariilor din MApN.

 

No Responses

Leave a Reply