Povești la pește

– continuare de aici

— Eu am fugit toată viaţa de senzaţional, își începu povestea procurorul criminalist, limitându-mă la cercetarea tuturor aspectelor legate de cazurile care-mi erau încredinţate. Dar tot am să vă spun despre una din crimele care a şocat Clujul ultimilor ani, şi anume uciderea pictoriţei Lucia Piso. Aceasta era văduva sculptorului Romul Ladea, iar ucigaşul – un ţăran din Cămăraşu, care funcţiona în gospodăria familiei pe post de şofer şi om bun la toate.

În noaptea de 3-4 februarie pe strada Turzii nr. 54, se comite un omor. Preia cazul miliția municipiului Cluj, ca medic legist Petru Moșoiog și anchetator, căpitanul Vasile Olteanu. Părinți victimei, Ilie Piso, în varsta de 85 de ani, si Elena Piso, in varsta de 82 de ani, ne-au informat că sosiseră din Bucuresti pe 3 februarie, la ora 16:00. La București a fost și fiica lor, Lucia, în vârstă de 57 de ani, pictoriță și văduvă a sculptorului Romul Ladea. Cu toții s-au culcat în jurul orei 22:00.

Iacob Cămărăşan locuia în bucătăria de la demisol a casei şi urca în răstimpuri în dormitorul pictoriţei cu ajutorul unei scări. În noaptea de 3 februarie 1972, acesta a urcat la camera de la etaj, unde dormea victima, cu ajutorul aceleiaşi scări, spărgând geamul. Era gelos pe femeie pentru că, de la o vreme, aceasta nu se mai culca cu el. Beat, a lovit-o cu briceagul pe care-l avea asupra sa. Luptându-se cu agresorul, victima a intrat în camera unde dormeau părinții ei, strigând «Mamă, vino că ăsta mă omoară!».

Părinții au intervenit în apărarea fiicei lor, iar autorul i-a tăiat și pe ei. Striga într-una la Lucia Piso «Te omor!», lovind-o cu briceagul. După un timp, victima a căzut la pământ, iar criminalul a fugit. A fost chemată Salvarea, dar Lucia Piso era moartă. În urma autopsiei, medicul legist a stabilit că ucigașul i-a aplicat cu briceagul, corp delict, nu mai puțin de 39 de lovituri, dintre care 3 în jurul gatului.

În timp ce ucigașul lovea victima cu sete, tatăl ei, Ilie Piso, a reușit în ciuda vârstei înaintate, să-l prindă de gât pe Cămărășan, zgâriindu-l, dar criminalul l-a tăiat cu briceagul și l-a îmbrâncit. A intervenit și mama victimei, Elena Piso, năpustindu-se asupra asasinului, dar n-a avut prea multi sorți de izbândă, fiind tăiată și mai grav decât soțul ei. Atunci i-a căzut criminalului pălăria din cap, și a fost găsită la locul faptei. L-am prins a doua zi, în jurul orei 9.00, într-un culcuş improvizat din vestiarul cioplitorilor de piatră din incinta fostei Fabrici de cărămidă. Era încă beat şi puţea îngrozitor.

— Bun povestitor, procurorul! concluzionă Ceacanica. Ia zi Teteule, îi ținem piept?

— Hai să vedem, își scormoni mințile ofițerul de la omoruri. O să vă povestesc un caz tot de la începutul anilor `70. Nu departe de Ploiești, anchetam cazul unui tânăr aruncat în fântână, într-un sat. Nu ţin minte toate amănuntele, însă mi-a rămas puternic întipărită în minte imaginea pălăriei din paie care plutea deasupra apei, că tot ați amintit că și-a lăsat Cămărășan pălăria.

Deh, țăranul ajuns domn șa oraș! La faţa locului am fost o echipă de vreo cinci oameni: eu, medicul legist, autopsierul şi doi miliţieni din zonă. Şi, cum ancheta a durat ore în şir ni se făcuse între timp o foame teribilă, aşa că şeful de post s-a oferit – aşa cum era tradiţia în astfel de împrejurări – să ne ducă la o gustare. În ciuda faptului că i-am spus să nu ne ducă la vreo rudă a decedatului, ne-am trezit chiar la casa mamei victimei. Era o femeie atât de săracă, încât n-avea decât trei găini în ogradă. Am aflat de la ofiţerul de miliţie că bătrâna a zis că ar tăia o găină ca să ne facă o tocăniţă, dar i-e cam groază, fiindcă-i în doliu. La care maiorul i-a spus repede:

— Nu-i nimica, lele, ne îngrijim să avem respect faţă de doliul dumitale, aşa că uite acolo, o găină neagră, o poţi tăia liniştită.

Ceea ce s-a şi întâmplat, chit că după aceea i-am oferit bătrânei  contravaloarea găinii – şi ceva pe deasupra. Așa că a rămas mulţumită pentru că i s-a respectat doliul, iar echipa noastră că a plecat sătulă de la locul faptei. Să ştiţi că pentru mine a contat enorm munca în echipă .

Era rândul lui Ceacanica, dar procurorul îl opri ca să mai aducă o ulcică de vin. De data asta era un alt soi, roșu la culoare – Feteasca regală se terminase. Turnă în pahare solemn, iar după ce-l gustară, criminalistul își dădu la rândul său drumul la gură.

– continuă aici –