Oana Chiriță la Tecomm

Joi, 26 aprilie, a avut loc o nouă ediție a #eComMornings by TeCOMM Cluj-Napoca, un eveniment dedicat profesioniștilor din eCommerce și online marketing. Speakerul evenimentului, avocat Oana Chiriță, Senior Partner „Chiriță și asociații” a discutat despre implicațiile GDPR și modul de implementare.

EcomMornings reunește comunitatea magazinelor online și a specialiștilor din eCommerce într-un cadru informal, cu scopul de a dezbate teme de interes pentru industria din care fac parte. Casa de avocatură „Chiriță și asociații” a creeat un departament în cadrul firmei care se ocupă de acest aspect:

Problema cu Regulamentul general de protecție a datelor este destul de tragică raportată la amenzi și ar trebuie să fie un aspect de awareness care să facă pe toată lumea să conștientizeze că implementarea GDPR nu e un dosar PSI.

Oana Chiriță este absolventă a Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specializarea drept comunitar, este membru al Baroului Cluj din 05-Feb-2009. De asemenea, a absolvit masterul “Studii de drept penal și drept procesual penal” din cadrul aceleiași facultăți, precum și cursurile de drept comparat ale Facultății Internaționale de Drept Comparat din Strasbourg.

Cu o experiență profesională bogată în cadrul societății de avocatură “Chiriță și asociații”, Oana Chiriță conduce activitatea de consultanţă a societăţii, precum şi cea de asistenţă în drept comercial şi al proprietății intelectuale. Oana Chiriţă este în curs de acreditare internaţională pentru aplicarea GDPR. Vorbește fluent engleza, franceza şi spaniola.