Noaptea, ca hoții

Pe aeroportul internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca, chirurgul Mihai Lucan se întorcea acasă cu o cursă de noapte a companiei Tarom… asta se întâmpla aseară pe când noi, ceilalți amploaiați ai urbei, trăitori dintr-un salariu modest (cu ceva peste media națională) sărbătoream nașterea Mântuitorului.

Ei bine, la acele ore ale nopții (noaptea, ca hoții), cel poreclit „dumnezeul” urologiei românești ateriza liniștit în Cluj, spre disperarea lui Liviu Alexa, patronul și cel mai prolific scriitor al Ziarului de Cluj

Citiți mai multe despre acest subiect pe cluj.social. Nu disputa personală a jurnalistului clujean cu Lucan ne interesează aici, ci instrumentarea cazului. Faptul că acest război s-a purtat mai mult în presă, decât în justiția română, și că Emanuel Ungureanu a avut nevoie de mai bine de 13 ani ca să scoată la lumină faptele urologului, timp în care a ajuns de la asistent social la deputat, este copleșitor.

Însă dacă lupta cu cel care a reușit să căpușeze un Institut de transplant renal (la ridicarea căruia a contribuit în egală măsură, probabil) se va da tot în mass-media, situația este destul de delicată. Acesta este un semn fie că procurorii nu reușesc să strângă probe în timp util, fie că, încercând să se cocoațe pe valul colectiv de indignare la adresa lui Mihai Lucan ca să nu-i conteste nimeni „paternitatea” asupra cazului, jurnalistul Liviu Alexa se grăbește să le-o ia acestora înainte. Să pună presiune.

Ori acest lucru ar putea împieta asupra mersului justiției, și am să dau un exemplu. Recent, Liviu Alexa „prelua” instant o postare a reporterului Andrei Ciurcanu, cel care a făcut parte, alături de Emanuel Ungureanu, din desantul echipei de la emisiunea „În premieră” la Institutul clujean de urologie în februarie 2017. Acesta postase pe pagina sa de facebook o fotografie însoțită de următorul comentariu:

După câteva ore petrecute în arest, Mihai Lucan își ostoieste sufletul citind romane inspirate din realitate despre drama unor criminali acuzati pe nedrept de sistemul de justitie din Statele Unite ale Americii. Aseara, chirurgul a fost surprins in avion (cursa Tarom Bucuresti-Cluj) cum citea absorbit romanul Nevinovatul, de John Grisham.

I-as recomanda medicului să citească romanul „Când în fiecare zi e joi”, de Hanna Bota. Acolo va gasi povestea reala a mai multor copii cu insuficienta renala, victime condamnate la o viata și o moarte in agonie de un sistem medical ticălos. Acel sistem ticălos pe care el, Mihai Lucan, l-a construit, dijmuit și muls atatia ani în Cluj. Eu ma intreb cum poate dormi noaptea acest personaj, dovada vie ca un chirurg se poate lesne deghiza in gropar cand buzunarul o cere – scrie Andrei Ciurcanu.

Ce relevanță au aceste detalii în mersul anchetei? Mihai Lucan poate citi acum și Idiotul lui Dostoievski, pentru anchetă este aproape irelevant ce face el de acum înainte. În graba sa, Liviu Alexa se poate dovedi însă un idiot util pentru avocatul chirurgului, care va putea acuza că toate cele scrise despre clientul său sunt invenții de presă.

Pauză de Lucan

În speranța ca presa să-i facă treaba, DIICOT a scăpat pe surse în fiecare din zilele premergătoare Crăciunului câte ceva din narativa arestării chirurgului stabilit la Cluj, unde a condus Institutul de Transplant Renal. Că acesta l-a căpușat în favoarea clinicii sale private este un fapt lipsit de îndoială. În ciuda indiscutabilelor sale calități profesionale, calitatea umană a celebrului urolog este îndoielnică.

Faptul că unui asemenea personaj i s-a permis să se desfășoare mai bine de un deceniu la Cluj ca într-un sat fără câini spune multe despre elitismul urbei ardelene. Interesant este că acest chirurg și mason celebru nu pe numele căruia structura centrală DIICOT a deschis un dosar și a dispus arestarea preventivă este judecat sub supraveghere judiciară.

Cel mai probabil nu va face niciodată închisoare, iar dacă va fi condamnat, va primi câțiva ani cu suspendare. Chiar și în cazul în care dosarul său va fi bine instrumentat (ceea ce mă îndoiesc, datorită scăpărilor din presă), sentința în cazul său nu va putea fi executorie, datorită vârstei. Iată acum că presa începe să publice și declarațiile sale, întreținând subiectul.

Referindu-se la jurnalul găsit de procurori asupra sa, Mihai Lucan declară că mai are o agendă şi că nu este nimic secret în agendele sale, negând totodată informaţiile conform cărora ar fi intenţionat să îl abordeze pe şeful DIICOT. Acesta a declarat când s-a prezentat la Poliţie conform termenilor controlului judiciar decis în cazul său şi al fiului său, că:

Mai am o agendă, dacă vreţi v-o dau, ca să vedeţi cât de secretă e. Nu comentez ce spun procurorii. Credeţi că am vrut să-l abordez pe şeful DIICOT? Aţi interpretat greşit. Cele mai mari acuzaţii posibile. Exclus ca în conturile firmei mele să fi ajuns 5 milioane de lei. Doar Dumnezeu poate să mă protejeze.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins vineri dimineaţă cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a fostului şef al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj şi a fiului acestuia Ciprian Lucan, decizia putând fi însă atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Aceeaşi decizie de plasare sub control judiciar a fost luată şi în cazul celor doi directori ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj: Dan Fofiu – Sânpătreanu şi Sanda Rodica Baciu – reţinuţi şi ei în acest dosar.