Revoluția „structurilor”

De 30 ani, Revoluția română de la 1989 este încă un subiect controversat. S-au schimbat doar taberele care mai încearcă și acum s-o confiște. Înainte de 22 decembrie 1989, intervenţia structurilor de forţă asupra cetăţenilor a cauzat peste 100 de morţi, în încercarea de a reprima manifestările huliganice de la Timișoara, București sau Cluj.

În mod paradoxal, numărul victimelor a fost cu mult mai mare după această dată: aproape 1000. Răspunde cineva pentru morţii Revoluţiei române? Întrebarea obsesivă cu care am rămas a fost cine a tras în noi? Dar nu este întrebarea corectă, pentru că se știe cine a tras: cine avea arme și muniție. Este vorba de cei din armată dar și de cei din gărzile patriotice, care au fost înarmate.

Cum Armata română nu vrea, cu orice preţ, să recunoască cei peste 100 de morți, pe care îi are pe conştiinţă (dacă poţi atribui aşa ceva unei „structuri de forţă”) dând vina pe amestecul celorlalte structuri de represiune, s-a ajuns la un compromis cu justiția (atât de dispusă, mereu, la compromisuri) ca nici cei aproape 1000 de morți, victime ale structurilor de persuasiune, să nu-și găsească odihna.

Și iată cum o minciunică naște o minciună mare: negarea totală a haosului și a omorurilor din „întâmplare” de după 22, ca urmare a mușamalizării adevărului că structurile de forţă statului, în frunte cu armata, au tras în populație în 16-22. 

La peste un sfert de veac de la aceste evenimente, percepția de ansamblu a opiniei publice asupra Revoluției române este că a fost o revoluție furată, apoi o simulare, sau o mistificare. Răspunsul la întrebarea dacă „a fost sau n-a fost” e în fiecare dintre noi. Cei care au participat cât de cât la evenimente, știu că „ceva a fost”. Cei care au stat departe, suspicioși, aleg să creadă că a fost o mistificare, iar cei care au avut de pierdut de pe urma Revoluției române spun că a fost o lovitură de stat.

Cei care au trăit acele momente ştiu că a fost vorba de o succesiune de evenimente, fără de care nimic n-ar fi fost posibil. O serie de coincidenţe, de întâmplări favorabile, prin care oamenii au reuşit să iasă din acele timpuri gri, şi să strice planurile structurilor de forţă sau persuasiune. S-a vorbit prea mult de focarurile revoluţionare Timişoara sau Bucureşti, ignorându-se poate voit ce s-a întâmplat în apropiere, la Arad sau Lugoj.

Se ştie despre detaşamentele de olteni plecaţi cu garniturile CFR spre Timișoara, prin Turnu-Severin, Lugoj. Doar că, la Lugoj, bănățenii locali s-au solidarizat cu cei revoltați la Timișoara, și au demontat liniile de cale ferată, așa că trenurile oamenilor cu bâte n-au putut trece mai departe, așa că au fost întoarse prin Turnu-Severin către Strehaia, de unde au fost re-direcționate prin Petroșani, Simeria, Arad, către Timișoara.

Doar că manevra a durat mai bine 34 de ore, așa că, în loc ca trenurile cu olteni să ajungă în 19 decembrie dimineața în Timișoara (când încă situația mai putea fi balansată în favoarea „celui mai iubit fiu”), așa cum calculaseră comuniștii aflați la conducere în Timișoara, au ajuns pe 20 la amiază, când în Timișoara ieșiseră organizat muncitorii din marile întreprinderi socialiste, și erau peste 150.000 de oameni pe străzi, iar elita comunistă deja fugise sau era arestată.

Dosarul Revoluției, în care sunt trimiși în judecată Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu & Co nu pare să aibă vreo miză juridică, ci doar una politică: aflăm abia acum, pe surse că indivizi precum Meleșcanu au susținut cu cinism regimul criminal. Ni se sugerează că Revoluția a fost doar o reglare de conturi între două tabere din PCR, iar Ministerul Public susține azi că nu fi am avut o Revoluție în 1989, ci o lovitură de stat. Ce s-a întâmplat pe străzi, şi am văzut – dacă nu am participat – cu toţii, ne este negat, iar întâmplările de la subsol sunt livrate cu rang de adevăr absolut.

Iliescu și gașca ar fi pus mâna pe putere semănând confuzie și panică, comandând un genocid pentru a se putea prezenta Frontul drept salvatorul națiunii. Numai că una nu exclude pe alta: faptul că unii au dat o lovitură de stat la TVR și în MApN, în timp ce alții făceau Revoluție oarbă pe străzile viitoarelor Metropole capitaliste nu însemnă că noi, azi, ne putem pune întrebarea dacă A fost sau n-a fost? ca să ne grăbim să tragem concluzii în alb sau negru.

 

Leave a Reply