Panorama

Userii vânați de policieri preferau singurul spațiu rămas liber, așa-numitul greynet, pe care oficialii reușiseră să-l reducă la jumătate printr-o vastă acțiune a poliției, arestându-i pe toți tinerii ce încăpuseră în pușcării,  Din adolescentul ce asistase ca un spectator dezinteresat, sorbind cafele după cafele, la Revolta celor ce invadaseră în urmă cu un sfert de secol Studiourile și apoi, după cum prevăzuse Oracolul, după ce alt sfert ocupară sălile de cinema, nu rămăsese decât amintirea. Odată ajuns actor pe scena virtuală, nu prea mai aveai nevoie de amintiri. Ele-și aveau rostul doar la orele serii, când îți puteai alege câteva pe care puteai să le introduci într-un proiector.

Direcțiile evoluției erau destul de clare, înscrise în tabele precise asemeni blockchain-urilor, dar acele pin-uri se actualizau permanent, insesizabil, astfel că forma pe care o îmbrăcau la final diferea de cea precognozată inițial. Din acest motiv renunțaseră ultimii oameni să-și mai piardă vremea urmărindu-le (desigur, și pentru că principalul lor vis era tranziția post-umanitate), dar și pentru a nu-și pierde plăcerea anticipației. Un soft făcea tot restul, seara, adică schița scenariului de film cu ajutorul căruia puteai să-ți închei ziua.

Spre deosebire de virtuali, nu toţi umanii se obișnuiseră cu ideea că poți traversa fluxul conștiinței schimbând pur și simplu parametrii filmului într-un soft. Lui Darius îi plăcea Softul de noapte, îl folosea la sfârșitul fiecărei zile și n-ar fi putut adormi fără el; nu s-ar mai fi putut regenera, dar chiar și pe el, un Panoraman, încă-l speria ideea.  Cu toate că își făcea cel puțin un film pe zi, nu-i mai plăceau demult poveștile. Exista undeva, ascunsă în el, o nerăbdare care îi răpea din plăcerea povestirii, de nevoia de a trezi în ascultător sau privitor (care era el, într-o tot mai mare măsură) anticipării finalului.

Întâmplarea făcuse că o cunoscuse pe Mary, o consumatoare de filme adevărate. Dar cum de o cunoscuse tocmai acum, când drumul lui o luase în alte direcții? Încerca să afle dacă nu era o întâmplare, sau forţa lucrurile? În ultima vreme își neglijase nevestele virtuale, atât pe Envia, cât şi pe menajera Samantha.

Softurile lor o luaseră razna, şi într-o dimineaţă suprinse o discuţie între adroide: încercau să-şi dea seama dacă e chiar îndrăgostit de cealaltă, sau de unde pornise toată „răceala” lui? Dar nici măcar Darius nu știa dacă nu cumva Mary nu e doar un ID de android. 

— Tu auzi ce zic? tastă el.

— Te-aud perfect! veni răspunsul.

— Atunci de ce-mi răspunzi aiurea? Parcă ești un android, lăsă Darius temerea să iasă în spațiul dintre ei.

— Ah, scuză-mă! Eram cu gândul în altă parte, mă preocupă ceva, și…

— Pot să te-ajut?

— Nu cred, că eşti în altă reţea. Dar ai putea să-mi faci un film, totuşi.

— Încerc, dacă-mi răspunzi la întrebări. Filmul are o parte tehnică, niște parametri pe care ar trebui să-i lămurim înainte să începem.

— Ah, eu credeam că-mi faci un vis frumos, o filmăciune cu final deschis…

— Vrei să-mi zici ce te preocupa mai-nainte?

— Nu cred că are importanţă…

— Încearcă, totuşi.

— E vorba de Ben, dar nu ştiu dacă pot să-ţi spun, e puţin jenant.

— Cine-i Ben?

— Grădinarul meu.

— Adică vrei să spui că tu… ești așa bogată, că ai o grădină numai a ta?

— Am o curte mică, dar administrez și o grădină mai mare, care nu e a mea. Ben se ocupă de tot ce ţine de casă, e și instalator, și electrician, poţi să-i spui androidul meu cel bun la toate…

— Și care ți-e jena, Mary: te-ai certat cu el?

— De unde știi?

— Am și eu două servitoare.

— De ce două?

— Pentru că toți jobblerii își permit câte două! Pe-ale tale cum le cheamă?

— Kumi și Uma, veni răspunsul.

Mary funcționa pe alt fus orar, și abia se trezise. Lumina trandafirie a rasăritului se strecurase deja prin perete şi învăluia camera într-o penumbră colorată. Bătu din palme: Lumina! Ferestrele se făcură transparente şi penumbra dispăru, înlocuită de lumina revărsată brusc în cameră. Se ridică iar patul i se adună şi se retrase silenţios într-o nişă. Un parfum de cafea se răspândi în jur. Bău mai întâi paharul de apă pregătit pe consola, sorbi și o gură de cafea. Kumi îi aduse echipamentul de sport și așteptă în tăcere să se schimbe. Coborî spre camera de activități și se gândi o clipă ce sa aleagă, ceva nu foarte greu, dar totuși înviorător. 

— Bicicletă, pădure de pin! se hotărî, iar în timp ce-și alegea încălțămintea, bicicleta se ivi din podea.

Se așeză, dădu semnalul și rămase încă o secundă uimită de acurateţea simulatorului. Bătea un vânt răcoros, ceaţa dimineţii părea că nu s-a ridicat încă de tot, aerul era umed. Frunzele sclipeau de picături de rouă pe lângă drumul de pământ, destul de neted, acoperit de ace de pin. Păsărelele ciripeau și Mary trăgea în piept un aer rece dar proaspăt, cu miros reavăn, de pământ, de mușchi, ciuperci și rășină. Cărarea șerpuia printre brazi, trecu printr-o poiană c-un pârâu unde se adăpau în liniște două căprioare, mai departe urcă ușor, atât cât sa depună un pic mai mult efort și ajunse pe culmea dealului, dezvăluind un o vale amplă și creste montane învăluite în ceaţă, în depărtare.

Contemplă panorama o vreme, recăpătându-şi respiraţia, apoi se întoarse prin pădure, în coborâre uşoară. Pedala şi rememora programul zilei:

— Kumi, vezi ca Uma să pregătească biroul pentru şedinţă, la ora 9.30. Găseşti fişierul în mailul de ieri, de la E2. Transmite-i Cameliei că aş vrea să luăm prânzul la ora 13, dacă poate. Vezi te rog ce ar prefera să mănânce şi pregătiţi diningul pentru două persoane. Ia şi pentru voi două nişte ulei proasptăt. A, şi aştept o livrare azi, să mă anunţi când ajunge drona!

Se dădu jos de pe biță gâfâind, mai aruncă o privire pădurii care se estompa încet… n-ar fi zis ca pedalase într-o cameră de 6m². Intră la duş, porni atomizorul reglat la 35 de grade din care apa se împrăştie în milioane de stropi minusculi. Senzaţia era minunata, nici n-ai fi zis că folosea cu 70% mai putină apă faţă de vechile duşuri. În plus, toată apa era colectată şi reciclată, o parte folosită în seră (avea şampon şi gel de duş speciale, biodegradabile), alta la climatizare.

* fragment din nuvela SF „Viața după Amazon”, final de Ioana Vlad.

Leave a Reply