Compania de bază

  • continuare de aici

— Unde? am riscat eu întrerupându-l iar.

Adevărul e că nu-mi venea să cred ce auzeam.

— Sus, repetă el gestul cu degetul mare, s-a decis să punem orașul pe harta distracției, prin organizarea celor mai grozave evenimente și petreceri estivale…

— A, da! mi-am amintit eu, uitasem că tot ce mișcă în marele Oraș e festival, cu doi străini e deja… internațional, iar marea preocupare a celor de sus e să pună Metropola pe hartă, iar pe locuitorii săi în afara ei, ca iobagi în satul global.

— Un moment, mă întrerupse cu un alt deget (arătătorul), după care își deschise haina, luă un stilou și începu să noteze într-un carnețel de pe birou. — Continuați vă rog, asta cu… globul!

Funcționarul începu să noteze con știincios, așa că mi-am ales cu atenție cuvintele, compunând chiar o introducere:

— Multe descoperiri și invenții au modificat lumea, așa cum a fost ea până acum, ca să ne aducă pe toți din ce în ce mai aproape. Ne-au ținut conectați, indiferent pe ce parte a globului ne-am fi aflat. Acum un sfert de veac construcția era aproape terminată, dar atunci global însemna, eventual, circul Globus, nu-i așa, domnule….?

— Feișan. Bucur Feișan, se prezentă funcționarul automat, în timp ce stiloul său scârțâia pe hârtie.

După ce-și dădu seama că se deconspirase, începu să-mi facă un semn de atenționare cu stiloul, dar l-a ignorat și am decis să continui, așa că instrumentul își reluă scârțâitul pe foile carnețelului.

— …dar lipsea ceva, iar apariția internetului odată cu explozia media și a industriilor informatice au transformat lumea într-un adevărat sat global. Ca orice alt sat, și cel global e locuit de aceleași categorii de oameni: deștepții tribului, ciudații și conformiștii. În satul global timpul, deși tot mai precis măsurat și franjurat, se amestecă. Iar în momentul în care jurnalul de ştiri devine spectacol, exact atunci mass-media își insinuează propriile mesaje, propriile politici, și  principiile satului global devin premizele statului global. Globalizarea își arată limitele tocmai prin lipsa  limitelor pe care le impunea bunul simț sau simțul comun (common sense).

— Da, frumos spus, domnule Sigma, vă mulțumesc că mi-ați împărtășit viziunea dumneavoastră despre satul global, pentru raportul meu.

— Ce raport, bre? m-am scăpat, dacă tot ne ziceam acum pe nume.

— Raportul pe care-l fac zilnic despre dumneata, se apropie Bucur de mine, schimbându-și poziția corpului și limbajul.

În zece minute, eram sigur, urma să ne și tutuim.

— Mă urmăriți, sau după ce? Și pentru ce faceți rapoarte despre mine? am încercat să-l păstrez la o distanță politicoasă, fără a-l jigni, ca să mai aflu ceva.

— Eh, nu vă flatați singur. E vorba de un jurnal al prezenței dumneavoastră online, pe care minunat de albastra rețea virtuală  ni-l furnizează. Eu nu fac altceva decât să clasific și să subliniez opiniile dumneavoastră, în caz că superiorii mei or să le solicite.

— Bine, haideți să revenim la discuția inițială, am încercat să schimb subiectul, puțin deranjat de prostia mea. Spuneați că, încă de la înființare, Compania de bază a orașului se ocupa de distracții?

— Asta ai dedus dumneata! zise Bucur.

Se hotărâse așadar să păstreze limbajul colocvial pe care-l adoptase cu câteva minute înainte, semn că avea impresia unei oarecari superiorități asupra mea.

— Dacă știți de înmormântare, probabil că aveți idee și pentru cine lucrez, de-asta vă interesez – am blufat, într-o încercare de a prelua inițiativa.

— Da, știm că v-a căutat domnul Omega. Sper că nu vă va implica în afacerile sale cam dubioase.

— Nu, dar am să-i culeg și apoi să-i tehnoredactez o carte.

— Ah, își pierdu agentul Feișan aerul atotștiutor, scoțându-și din nou stiloul, întrebându-mă: — Ce carte?

— Habar n-am, că încă n-am început, abia am bătut palma. Atâta știu că e una de istorie.

— Aș putea să vă rog, se întoarse el la pronumele de politețe, să publicați online câteva fragmente, din când în când? Doar ca să ne facem o idee despre ce va fi vorba în romanul domnului Omega.

— Ați putea, dacă aș fi angajatul dumneavoastră, nu al său. Numai că atâta vreme cât el este cel care mă plătește, nu cred c-ar fi corect.

— Asta se poate schimba, își lovi el stiloul de palmă.

— Probabil, nu de asta am spus-o. Până una-alta, aș vrea să întru în subiect, sau să aștept până intră Omega în subiect, înainte să vând pielea ursului din pădure.

— Mi se pare corect, încuviință agentul.

— Iar după ce o să am ceva interesant, aș putea să pun online, dar numai la schimb cu alte informații, la fel de interesante și relevante pentru mine.

— La ce vă referiți? mă întrebă Feișan.

Eram bucuros că luasem inițiativa și reușisem să-mi recuperez statutul, ca și distanța față de agent. În sfârșit, nu mai făcea pe familiarul cu mine.

— Ați început să spuneți ceva despre cinci milioane de euro dintr-un cont. Îmi amintesc că am citit și eu ceva despre asta, în presa locală.

— Eh, nu vă luați după ce scrie presa locală, făcu un semn de lehamite Bucur Feișan.

— Înțeleg că nu aveți o părere bună despre ei. Dar știți cum se zice, nu iese fum fără foc, am încercat eu să nu divaghez de la subiect.

— Personal, apreciez presa locală – chiar îmi place să țin în mână un ziar tipărit în weekend, pe terasă, la o cafea. Așa că sunt unul din puținii care încă mai dau bani pe așa ceva. Știți probabil care este situația din domeniul vânzărilor de carte?

— Da, la fel e și acolo: se vând, dar nu prea se cumpără!

— Ei, din punct de vedere profesional, presa locală nu ne ajută cu nimic. Vagi articole de opinie, foarte rare reportaje, cât despre știri, majoritatea sunt preluate din presa centrală online. Nu că n-am avea știri, dar nu știm pe plan local decât să le colportăm. Fără vreo opinie, le plimbă de la o publicația la alta cu mici modificări, pe la titlu, cu câteva greșeli gramaticale în plus sau în minus, erori de tastare și cam atât – în esență, aceeași știre se plimbă vreme de trei zile în toate cele 10 cotidiane mari și până la sfârșitul săptămânii o preiau și celelalte 10 mai mici, ca și săptămânalele…

– continuă aici

*fragment de roman: „Comoara din marginea Orașului”, în curs de apariție

Untold și presa clujeană

Presa clujeană tratează Untold, an de an, după cum vine valul: dacă prin 2016 a început vreunul să scrie că au fost neclarități cu finanțarea festivalului, s-au luat și ceilalți după el. Din 2017, momiți cu câte un bilet de acces, au început să enumere câte scene și câți artiști de renume mondial vin aici și să înmulțească numărul de participanți cu numărul de zile.

Dacă luai de bun tot ce se scria atunci, puteai crede că la Untold intră încă un oraș de mărimea Clujului, iar festivalul aduce atâtea beneficii orașului, încât mai că-ți părea vreun eveniment caritabil. În timp, propaganda s-a mai calmat, după câteva articole declarate „critice” la adresa festivalului. Dar în Cluj nu critica este problema, ci tocmai lipsa gândirii critice.

Puținii cititori (la fel de puțin ca și adevărații jurnaliști), cască gura doar la poze și la expresii standard, lansate în spațiul public cu scop propagandistic, fără prea mult sens, la o privire cât de cât atentă: punem Clujul pe hartă, milioane de euro, bani intrați la bugetul local, artiști de renume mondial – sutimi de adevăr amestecate cu zeci de minciună.

Concluzia: spiritul critic se pierde, ba mai mult, ca efect direct al rețelelor sociale (în care fiecare participant se învăluie în propria bulă), orice opinie, indiferent cât ar fi de argumentată, sperie. Oamenii nu mai știu să citească ori să înțeleagă idei noi, ci doar să dea like la postări cu care sunt dinainte de acord sau block. Oricum, din partea „cititorilor” de facebook nu poți avea prea multe așteptări. Sunt postări cu sute de reacții și doar câteva zeci de citiri, semn că sunt mult mai mulți cei care urmăresc pozele și titlul, decât cititorii de conținut.

Au apărut și câteva articole ale jurnaliștilor locali, critice la modul timid, dubitativ (gen Untold cu bune și cu rele) sau interogativ. Cele două care mi-au atras atenția aparțin unora din cei mai buni presari din oraș, și mă refer aici la Gabriela Dragotă de la Ziar de Cluj și Radu Hângănuț de la Transilvania Reporter. Gabriela Dragotă, care scria anul trecut despre „haterii de serviciu care latră de după gard”, a fost anul acesta în Cehia unde și-a dat seama că Untold și Electric Castle mai au de învățat, așa că și-a mai nuanțat poziția.

Radu Hângănuț, într-un articol aproape „critic”, strecoară și o săgeată la adresa celor care au ceva de spus despre festival, ca să pară echidistant: cum că n-ar trebui să ridice problema doar cu puțin timp înainte, în timpul festivalului, cât sunt deranjați de zgomot, sau la câteva zile după, ci tot timpul anului. Pe bune, nu sună puțin aiurea? Când oleacă mai logic ar fi ca tocmai cei care au „generat” problema și care – mai ales – încasează bani grei de pe urma ei, să o și rezolve, pentru că este problema lor LEGALĂ.

Ce ar mai trebui, după asemenea jurnaliști, să facă „activiștii” civici: să se lase de serviciu și să se dedice trup și suflet rezolvării problemelor pe care le are Untold cu cetățenii Clujului? Ca observator neimplicat în organizarea festivalului, de ce n-ar fi suficient să-ți faci datoria civică de a sesiza, în timpul tău liber, ce nu este în regulă acolo? De reținut că jurnaliștii amintiți au scris aceste articole „de opinie” în publicațiile la care lucrează, în timpul programului, și nu în timpul lor liber – adică dezinteresat.

Când sunt mii de oameni implicați aici și zeci de mii de participanți, ce ar avea activistul de făcut, în plus față de toți cei enumerați? Mai exact: să se bată cu morile de vânt, să discute cu mii de oameni sau să-i caute pe organizatori prin oraș, pe unde au sediul (adică în Parcul mare) și să-i „convoace” la dezbateri? Cei ce susțin asta sunt sau naivi, sau confundă bunele intenții cu altceva.

Povești la pește

– continuare de aici

— Eu am fugit toată viaţa de senzaţional, își începu povestea procurorul criminalist, limitându-mă la cercetarea tuturor aspectelor legate de cazurile care-mi erau încredinţate. Dar tot am să vă spun despre una din crimele care a şocat Clujul ultimilor ani, şi anume uciderea pictoriţei Lucia Piso. Aceasta era văduva sculptorului Romul Ladea, iar ucigaşul – un ţăran din Cămăraşu, care funcţiona în gospodăria familiei pe post de şofer şi om bun la toate.

În noaptea de 3-4 februarie pe strada Turzii nr. 54, se comite un omor. Preia cazul miliția municipiului Cluj, ca medic legist Petru Moșoiog și anchetator, căpitanul Vasile Olteanu. Părinți victimei, Ilie Piso, în varsta de 85 de ani, si Elena Piso, in varsta de 82 de ani, ne-au informat că sosiseră din Bucuresti pe 3 februarie, la ora 16:00. La București a fost și fiica lor, Lucia, în vârstă de 57 de ani, pictoriță și văduvă a sculptorului Romul Ladea. Cu toții s-au culcat în jurul orei 22:00.

Iacob Cămărăşan locuia în bucătăria de la demisol a casei şi urca în răstimpuri în dormitorul pictoriţei cu ajutorul unei scări. În noaptea de 3 februarie 1972, acesta a urcat la camera de la etaj, unde dormea victima, cu ajutorul aceleiaşi scări, spărgând geamul. Era gelos pe femeie pentru că, de la o vreme, aceasta nu se mai culca cu el. Beat, a lovit-o cu briceagul pe care-l avea asupra sa. Luptându-se cu agresorul, victima a intrat în camera unde dormeau părinții ei, strigând «Mamă, vino că ăsta mă omoară!».

Părinții au intervenit în apărarea fiicei lor, iar autorul i-a tăiat și pe ei. Striga într-una la Lucia Piso «Te omor!», lovind-o cu briceagul. După un timp, victima a căzut la pământ, iar criminalul a fugit. A fost chemată Salvarea, dar Lucia Piso era moartă. În urma autopsiei, medicul legist a stabilit că ucigașul i-a aplicat cu briceagul, corp delict, nu mai puțin de 39 de lovituri, dintre care 3 în jurul gatului.

În timp ce ucigașul lovea victima cu sete, tatăl ei, Ilie Piso, a reușit în ciuda vârstei înaintate, să-l prindă de gât pe Cămărășan, zgâriindu-l, dar criminalul l-a tăiat cu briceagul și l-a îmbrâncit. A intervenit și mama victimei, Elena Piso, năpustindu-se asupra asasinului, dar n-a avut prea multi sorți de izbândă, fiind tăiată și mai grav decât soțul ei. Atunci i-a căzut criminalului pălăria din cap, și a fost găsită la locul faptei. L-am prins a doua zi, în jurul orei 9.00, într-un culcuş improvizat din vestiarul cioplitorilor de piatră din incinta fostei Fabrici de cărămidă. Era încă beat şi puţea îngrozitor.

— Bun povestitor, procurorul! concluzionă Ceacanica. Ia zi Teteule, îi ținem piept?

— Hai să vedem, își scormoni mințile ofițerul de la omoruri. O să vă povestesc un caz tot de la începutul anilor `70. Nu departe de Ploiești, anchetam cazul unui tânăr aruncat în fântână, într-un sat. Nu ţin minte toate amănuntele, însă mi-a rămas puternic întipărită în minte imaginea pălăriei din paie care plutea deasupra apei, că tot ați amintit că și-a lăsat Cămărășan pălăria.

Deh, țăranul ajuns domn șa oraș! La faţa locului am fost o echipă de vreo cinci oameni: eu, medicul legist, autopsierul şi doi miliţieni din zonă. Şi, cum ancheta a durat ore în şir ni se făcuse între timp o foame teribilă, aşa că şeful de post s-a oferit – aşa cum era tradiţia în astfel de împrejurări – să ne ducă la o gustare. În ciuda faptului că i-am spus să nu ne ducă la vreo rudă a decedatului, ne-am trezit chiar la casa mamei victimei. Era o femeie atât de săracă, încât n-avea decât trei găini în ogradă. Am aflat de la ofiţerul de miliţie că bătrâna a zis că ar tăia o găină ca să ne facă o tocăniţă, dar i-e cam groază, fiindcă-i în doliu. La care maiorul i-a spus repede:

— Nu-i nimica, lele, ne îngrijim să avem respect faţă de doliul dumitale, aşa că uite acolo, o găină neagră, o poţi tăia liniştită.

Ceea ce s-a şi întâmplat, chit că după aceea i-am oferit bătrânei  contravaloarea găinii – şi ceva pe deasupra. Așa că a rămas mulţumită pentru că i s-a respectat doliul, iar echipa noastră că a plecat sătulă de la locul faptei. Să ştiţi că pentru mine a contat enorm munca în echipă .

Era rândul lui Ceacanica, dar procurorul îl opri ca să mai aducă o ulcică de vin. De data asta era un alt soi, roșu la culoare – Feteasca regală se terminase. Turnă în pahare solemn, iar după ce-l gustară, criminalistul își dădu la rândul său drumul la gură.

– continuă aici –

Fauna de după

Deși am zis că nu mai are rost să scriu despre AuntOLD, că e un fenomen minor și că a trecut… nu pot să nu remarc fauna care proliferează deja în jurul acestei… manifestări. E plină presa provincialî și de propagandă cu mesajele „artiștilor”: păi la ce sume au încasat doar pentru a pune muzica pe laptop – în alte locuri au live set, nu DJ set – nici nu e de mirare că au vorbit frumos despre Cluj și RO, ca doar n-o să vorbească urât despre ce-i mai ține încă în viață.

CHECAUTProblema e că fanii pun botul la asemenea exagerări, mai e puțin și o să auzim că de fapt Untold e un eveniment caritabil și că ne va rezolva problemele orașului. Când colo, ce să vezi: propaganda rezolvă doar problemele de imagine ale administrației – nu cele reale, mici dar punctuale, ale cetățeanului. Mulți se atacă la orice discuție despre Untold, ca și cum ar fi vorba de onomastica lor, nu de un simplu eveniment. Dar uite că scrisul nu costă nimic, și nici autoritățile nu trebuie să dea bani grei pe consultanță – ba chiar află pe gratis multe chestii de care habar nu aveau: primarul Boc spunea anul trecut la radio că el nu crede că la Tomorrowland se oprește muzica la ora 23 și că se va interesa.

Ei bine, a aflat, și la ce bun?

Poate tocmai asta e și problema, că discuțiile astea nu generează nici titluri care să le justifice activitatea, nici parandărăt? Ce ușor e să spui doar „Romania is a beautiful country” și „Cluj is the best” mai ales când nu locuiești și nu trăiești aici. E la fel de ușor să vezi doar partea plină a paharului – dar asta e problema ta, nu înseamnă că altul e și obligat să-l bea, doar pentru că-ți place ție.

A, nu-ți plac „criticile”? Atunci citește doar „The Secret”, ClujCapitală, Jurnalul Municipal și rezolvă cuvinte încrucișate, asta te va menține zen. Cum ziceam, sunt persoane care merg la UNTold ca la o nuntă: înainte fac „ședințe” de manichiură și coafor. Îți caută un accesoriu trendy. Sunt puștoaice care-și regizează astfel ieșirea în societate, dacă tot nu mai sunt baluri. Ei bine, lac să fie, că broaște sunt destule 🙂

Casele oamenilor

O prezentatoare de știri căreia lumea îi recunoaște fizionomia pe stradă și timbrul vocii la televizor se exteriorizează timid, dar efervescent, despre buzunarele clujenilor – distingem și o ușoară notă de invidie, care nu va dura mult. Doamna tocmai ce a primit autorizație de construcție pentru un hotel în zona istorică a orașului. Brusc, acolo nu mai e nevoie de locuri de parcare.

Prin sângele prezentatoarei circulă dopamină și fericirea „is a must”, așa că doamna Esca își imaginează că, în vreo 5 zile/ziLE/ZILE, clujenii o să câștige cât alții în șapte ani, deci harapalbic – remarcă pe facebook Lucian TodoranIată ce opinează proprietara zâmbetului feeric:

Restaurantele, hotelurile, pensiunile, casele oamenilor, magazinele de tot felul, taxiurile, Uber, şi câte altele încasează fără oprire.

Cum anume încasează fără oprire „casele oamenilor”, ea știe – de parcă dacă intri în casa cuiva la Cluj ți se emite factură pe un pahar de apă, apoi pe un pahar cu apă, apoi pentru un pahar spălat cu apă; toate cu plata pe loc. Sau și-o fi adus clujenii păcănele în intimitatea căminului, și alea încep să funcționeze din senin în astea 5 zile, scuipând fise și inundând proprietarii și vecinii?

Ca să nu mai zic că cine crede celor exprimate de prezentatoare, ar putea deduce că urbea de pe Someș e cam pustie în timpul anului și mesele din restaurante, camerele de hotel și aparatele fiscale de marcat de prin magazine așteaptă festivalierii goliți deja de bani atunci când și-au plătit biletul și drumul și ajung să doarmă pe spațiul public sau să ceară clujenilor acces la cubiculum-ul unde oamenii își fac nevoile.

N-aș vrea să văd ce s-ar întâmpla cu zâmbetul cuceritor al doamnei dacă i-ar cere vreun clujean „taxă” ca să-și facă necesitățile, căci câștigul din „casele oamenilor” trebuie să vină de undeva… Să fie oare pretinsele chirii nesimțite? Mă îndoiesc metodic, căci acestea n-a fost dovedit a fi fost plătite de cineva, ci doar vehiculate…

La fel mă îndoiesc de sumele vehiculate a schimba mâini. Dacă nu e mirare prostească, e o simplă mașinărie publicitară care inflamează realitatea pentru simplul scop de a atrage mai mulți clienți. Unde-s mulți oameni, vin și mai mulți oameni. Unde le spui oamenilor că-s mulți oameni, de asemenea, atragi mai mulți oameni.

Adevărul este următorul: câștigurile private și publice ale clujenilor de pe urma acestui festival sunt de neglijat (ținând cont de faptul că doar pentru una din manifestațiile de 1 Decembrie sau Revelion se cheltuie mai mult decât încasează Primăria pentru 4 zile și 4 nopți de Festival) și că nu stăm în aceste „câștiguri”. Clujul nu e gol în restul anului.

În plus, se pierde foarte mult: respectul pentru civilizație și pentru lege! Lucrurile astea două nu dau o fericire exuberantă, cum trăiește doamna Esca, ci un sentiment de siguranță, mai profund și mult mai valoros.

„Poate merită un disconfort de o săptămână pe an”, spune prezentatoarea.

Ei bine, nu merită! Nici banii, nici deranjul și nici dopamina doamnei nu merită, iar încălcarea legii nu e ceva negociabil ca să merite sau nu. Asta duce la permanentizarea unei stări de vest sălbatic. Se pierde sentimentul de siguranță. Și asta, oricum am lua-o, nu merită, căci încrederea în celălalt e un bun de mai mare preț decât banii încasați în 5 zile; la fel și încrederea în autoritățile statului.

Editor PHP

Pare simplu să scrii un articol în presa online. Era mult mai complicat în perioada clasică a presei, invocată de nostalgici. Trebuia să-l scrii de mână, apoi să-l bați la mașină după corectură, treabă care mai implica încă vreo două persoane. Mulți jurnaliști livrau doar un mesaj, greșelile gramaticale fiind la ordinea zilei, și lăsate în sarcina corectorului sau a dactilografei.

Ei bine, nici în ziua de azi nu-i mai ușor. Dacă e foarte simplu să urci online un text scris la tastatura laptopului personal, e complicat să faci un ziar corect: la un moment dat, tot ajungi la partea tehnică, de aranjare a paginii. Dacă te uiți după sfaturi pe net, tot ce găsești sunt lozinci cum că important e să te concentrezi pe conținut,  contentul e rege șamd. Povești.

Lumea intră pe un site pentru că e drăguț, atrasă de un titlu asociat cu imaginea potrivită. Un site cu aspect elegant, poze faine și articole standard, care nu spun nimic nou, dând totuși senzația că o fac, că te țin la zi, e mai citit decât un blog cu opinii pertinente. La un moment dat m-am lovit de o problemă de SEO (ceea ce mi se părea o altă aberație e să scrii pentru seo, dar acum am senzația că nu-i chiar așa, dacă știi să traduci asta în obiective simple): nu mi se mai indexa situl.

Așa că a trebuit să aflu cum să vorbesc cu Google, cum să-i cer să îl indexeze iar, cum să fac meta-descrieri sau să încarc o hartă a sitului. Aici m-am lovit de altă problemă, a unui editor php. Adică nu poți să faci un fișier simplu în notepad și să-l salvezi cu extensia *.php, pentru că ți-l face de fapt *.php.txt. Am ajuns să caut cel mai bun / cel mai simplu editor php, free, desigur.

Așa am aflat de CodeLite, are cele mai multe facilități. Nu este doar un PHP editor, suportă C, C++ și Node.js, pe lângă PHP.  Apoi am dat de NetBeans – și ăsta foarte avansat, și de Visual Studio Code. Până la urmă am descărcat Notepad++ pentru că aveam nevoie de ceva simple, să editez rapid fișiere, nu să scriu cod. L-am descărcat simplu de aici și mi-am făcut treaba cu el. Cu ocazia asta mi-am reamintit și ce versiune de Windows am 🙂

Reacția CTP după amendarea pisicii pe linia 35

Directorul CTP Liviu Neag spune că a fost informat de cazul pisicii amendate pe linia 35 şi a luat măsuri:

Am discutat cu controlorul care i-a dat amenda doamnei respective, l-am luat la rost şi i-am explicat că nu a procedat corect.

„Omul va fi, probabil, sancţionat. Doamna trebuie acum să depună o contestaţie, iar amenda va fi anulată”, a declarat Neag, pentru Adevărul.

Între timp, mințile odihnite din primăria Cluj au pregătit amenzi și pentru copiii din parcurile publice. Recent au încropit un regulament înfipt, pe panouri mari, în parcurile din cartiere – după cum remarcă Alex Moldovan. Mai multe detalii aici.

Sursă foto: Ziua de Cluj

Marian Copilu` minune

Ședință cu scandal la CA al CFR Cluj astăzi, când vicepreședintele Marian Copilu şi-a asumat greşelile şi ar fi decis să demisioneze de la CFR, sperând că acest pas va readuce echilibrul la club. Așa cum anunța cfr1907.club, Marian Copilu a fost creierul din Gruia, cel care a luat deciziile importante prin care CFR a redevenit campioana României.

Fost antrenor la CFR Cluj, Vasile Miriuță a intervenit în direct în emisiunea “Digi Sport Special” și a comentat pe marginea ultimei informații venite dinspre campioana României.

Îl cunosc pe Marian, ne-am întâlnit de câteva ori la masă și prin București. Ar fi o surpriză pentru mine să se întâmple așa, pentru că e mâna dreaptă a patronului și în mare parte are o contribuție importantă la echipă.

“La CFR a fost tot timpul o familie. S-a văzut și anul trecut, când au mers ca pe șine și au câștigat campionatul. Nu cred că îl vor demite pe Edi (Iordănescu). E o părere personală, nu am vorbit cu nimeni. O să tragă linie mai încolo, să vadă dacă merg în cupele europene”, a adăugat fostul antrenor din Gruia.

Declarația lui Miriuță ascunde însă multe lucruri. Dacă la CFR a fost într-adevăr o familie, aici s-au spălat multe rufe.  În conflictul dintre cele două facțiuni din conducerea clubului au fost atrași și jucătorii CFR-ului. Se pare că 9 jucători, majoritatea români (în frunte cu Țucudean și Arlauskis), au venit la spartul ședinței de azi a CA. Ei au transmis conducerii că:

…dacă-l dați afară pe Edi noi nu mai intrăm în cantonament.

Grupul majoritar al străinilor de la CFR însă, dintre care fac parte și Camora și argentinianul Culio, nu a venit să-l susțină pe Edi, aceștia fiind mai degrabă atrași de posibilitatea numirii lui Conceicao. De cealaltă parte, românii erau interesați ca Edi Iordănescu să continue pe banca ardelenilor. Finalul îl cunoașteți.

CFR Cluj nu se dezminte în ce privește conducătorii clubului, care una spun și alta fumează 🙂 Cât despre Marian Copilu, să-i spunem mai bine Mauru`. Vorba ceea: maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară!

Primăria Cluj își bate joc de noi?

…se întreabă deputatul independent Adrian Dohotaru azi, pe facebook: „viceprimarul Dan Tarcea spune că un km de metrou va costa Clujul 10 milioane de euro. Primarul Emil Boc spune că 1 km e 100 de milioane de euro”.

Problemele de trafic sunt acum, dar Primarul Emil Boc promite că vom avea metrou în următorii 25-30 de ani și știe el că pentru metrou se pot săpa 15 metri pe zi.

O fi stat cu Tarcea la bere și la a cincea bere așa au stabilit ei, iar la a șasea Tarcea a mai scăzut un zero la costuri că nu ducea berile. Dar hai să facem un calcul elementar: 15 metri pe zi înmulțit cu 30 de zile – pentru că la ordinele primarului se va lucra și în weekend, nu? – sunt 450 de metri pe lună.

450 de metri pe lună înmulțit cu 12 luni sunt 5.400 de metri într-un an. Deci, în doi ani se poate face metrou în Cluj, nu în 30, cum a calculat primarul la a șaptea bere. Iar în trei s-ar lega Floreștiul de aeroport, dacă sunt, repet, corecte calculele primarului.

Dacă am avea opoziție în Cluj, ceea ce nu e cazul pentru că opoziția e concentrată pe PSD, am avansa alte soluții mai coerente, mai ieftine și care se pot face în următorii ani, nu peste câteva decenii: tren metropolitan, benzi dedicate transportului în comun, piste de biciclete, coridoare pietonale, park and ride etc.

Există soluții la acest tip de demagogie, care există inclusiv la PSD cu proiectul metroului ca principala promisiune de campanie viitoare? Da: noile partide, mișcări politice și civice, independenți etc. trebuie să se ralieze și să discute temele astea mult mai aplicat și de fiecare dată când sunt aruncate astfel de cifre să le combată împreună credibil.

Regia descălecării lui Boc la Bonțida

Potrivit informațiilor Actual de Cluj, liberalii au primit dispoziții pe WatsApp cu privire la desantul ce va avea loc la eveniment. Astfel că echipajul s-a grăbit să-i facă pe plac edilului, încercând să se costumeze în mari „festivalieri”. În weekend, cam toți oamenii primarului Emil Boc au distribuit imagini din cadrul Electric Castle pe paginile personale de facebook.

Însoțit de câțiva politicieni liberali (inclusiv deputatul Sorin Moldovan) și de primarul comunei Bonțida, care este tot liberal, Boc și-a făcut apariția cu soția sa, Oana, la așa-zisa dezbatere programată de organizatori în penultima zi a festivalului, bucurându-se de o audiență semnificativă.

După ce primarul a fantazat la Electric Castle despre metrou și Clujul de 1 milion de locuitori (studiile spun că 250k vor să se mute la Cluj în următorii 5-10 ani, deci Clujul abia va face față la 600.000 inși, nici pe departe un milion), acum specialiștii din primărie (AKA city-managerul Gheorghe Șurubaru) se sucesc și aduc vorba despre linia de tren urban ce ar putea asigura conexiunea între Nădășelu (zona Autostrăzii) – Cluj Napoca – Bonțida, într-o primă variantă.

Am stabilit cu un consultant varianta finală a stațiilor și punctelor de oprire care ar fi necesare de la Nădășel până la Jucu sau Bonțida. Unele se suprapun cu cele existente (sic!), altele vor fi înființate.

„Urmează discuții comune cu Consiliul Județean, CFR și Compania de Transport Public, eventual și cu operatori feroviari. Cel mai greu va fi cu stația de la aeroport, unde se discută demult despre un punct intermodal; proiectul este deocamdată blocat din cauza costurilor mari. Există varianta de a porni proiectul mult mai repede, cu stațiile deja existente, ulterior urmând să se înființeze altele noi.

După discuțiile pe care le-am avut, CFR e de acord să ne sprijine cu partea de înființare puncte noi de oprire și introducerea în trafic a acestora. Trebuie să lămurim doar cine va opera”, a declarat Șurubaru pentru Ziua-de-Cluj.ro. Reprezentantul Primăriei a mai adăugat că într-o primă fază sunt vizate 12 stații pentru această linie de tren urban: Nădășelu – Suceag – Baciu – Tetarom I – Cluj gară – Cluj zona Clujana – Cluj pod IRA – Aeroport – Apahida – Jucu – Răscruci – Bonțida.