Machiata

  • continuare de aici

— Așadar… politicienii locali sunt acționari la Compania de bază?

— S-ar putea spune și așa, dar n-ar fi prea exact. O persoană poate avea acțiuni la mai multe companii (la una singură poate avea 100%), dar și o persoană juridică, cum e Compania de bază, poate fi acționar în altele, cum ar fi: de apă, de salubritate, de transport local, apoi Compania de administrare a domeniului public, a drumurilor publice…

— Astfel că ițele se pot pierde, la câți politicieni sunt de săturat! Of, ce naiv sunt, am crezut că le pot descurca, când colo îs mai multe ghemuri decât mi-aș fi imaginat!

— Da, rețeaua de firme e complicată, la fel și harta intereselor, însă contractele bănoase sunt puține. De exemplu, cele mai bănoase contracte publice din județ au fost două lucrări de infrastructură: aeroportul și CMID. Ambele adjudecate de firme controlate de Baronul lo– cal, care contribuia la pușculița privată a Președintelui.

— Și voi știați toate astea?

— Pe Președinte cu asta l-am înfundat. Cu Baronul a fost mai complicat, pentru că la aeroport ne-a luat prin surprindere când a decis pur şi simplu să construiască altă pistă decât cea din contract. Una cu 50 de milioane de lei mai scumpă. Și după ce a turnat-o, a început să facă presiuni asupra autorităților judeţene s-o pună în legalitate. Și nu s-a oprit aici. Cu de la sine putere, s-a apucat să construiască o platformă de parcare pentru avioane, în interiorul Aeroportului. A urmat accidentul ecologic de la Pata și abia atunci a ieșit la totul la iveală. Un moment, să pun un dialog, scoase agentul o casetă:

<< Auziți. Stai să-ți spun în felul următor, să nu mai cauți dealul, că ți l-am găsit >> se auzi o voce.

— Și unde mi-e dealul? întrebă cealaltă de pe casetă.

<< La Aeroport>>.

< Unde?> se auzi înainte ca Feisan să apese pe buton.

— Fără vreo expertiză sau autorizaţie, firma care construia acel Centru de Management al Deşeurilor, și care era o firmă a Baronului, a excavat mai multe camioane de pământ din dealul de la marginea Gropii de gunoi. Acel pământ a fost transportat la Aeroportul aflat în apropiere şi folosit de altă firmă a Baronului drept umplutură la turnarea pistei. În câteva zile, aceste excavări au destabilizat dealul în asemenea măsură, încât au dus la alunecarea de teren din zona uriașei cantități de gunoi îndesate acolo cu vârf.

Ascultam cu satisfacție informațiile furnizate de Bucur. Nu atât detaliile mă fascinau, cât lumea ascunsă pe care o dezvăluiau, așezându-se ca un puzzle care mi se părea stupid de simplu dar atât de logic, acum. Cum putea fi altfel? mă întrebam. Era atât de rău pe cât putea să fie, îmi spuneam, uimit de cruzimea care se deștepta în mine. Ar fi trebuit în mod normal să fiu îngrozit, dar fiindcă mi se confirmau anumite supoziții despre Oraș, eram chiar amuzat. Probabil că mi se citea și pe chip. Agentul Bucur se ridică și-mi întinse mâna:

— Sunteți dat dracu`, dom scriitor, acu` știți la fel de multe ca mine! Îs curios ce-o să faceți cu toate astea!

— Ce pot să fac eu? m-am mirat de mirarea lui. Și la ce bun, vorba dvs, să mă iau în gură cu PiaRișii sau mai rău, cu PiaRistele?

— Apropo de PiaRiste, căutați-o pe Roxana Cordoș! Salutați-o din partea mea și o să aflați mai multe despre cum circulă propaganda în presă, îmi dădu agentul un sfat la despărțire.

Eram decis să merg până în pânzele albe, așa că i-am urmat sfatul. Așa am făcut cunoștință cu o domniță mustind de spiritualitate – sau poate doar așa mă iluzionam, în speranța că voi afla mai multe.

Roxana era înăltuță, slăbuță, cu părul vopsit într-o discretă tentă roșcată, împletit în codițe care-o făceau să pară mai tânără. Citea ceva când am intrat în biroul ei, așa că i-am putut observa chipul, încadrat de ochelari care-i măreau sau puneau în valoare ochii frumoși și genele lungi. Majoritatea ramelor ascund fie pleoapele, fie genele, fie sprâncenele, dar ale Roxanei, de hipsteriță, îi evidențiau ochii și o făceau chiar mai expresivă decât ar fi fost cu unele banale – sau, cel puțin, așa bănuiam.

M‑a privit cu reticență, până i-am pomenit de agentul Bucur. Atunci m-a invitat să ieșim la un tete-a-tete, probabil ca să nu ne audă cineva din birourile vecine. Roxana lucra într-o clădire mare, cu multe birouri și puține însemne, așa că nu-mi dădeam seama dacă este firma ei, sau doar un spațiu de co-working, cum se practica în marele Oraș.

— Cum vă place cafeaua?

— Machiată, i-am zis – zâmbind.

Zâmbi și ea, și nu știam dacă era un simplu răspuns sau pricepuse aluzia. Avea momente când poza evident, clipind des din pleoapele lungi, și momente de absență, dar pentru mine nu conta. Eram complet sedus de make-upul ei și începeam să mă întreb, câtuși de decent, cum arăta în intimitate. Probabil că avea pur și simplu ochii mari și beliți, dar culorile cu care-și încărcase pleoapele o făceau să pară frumușică.

– continuă aici –

*fragment de roman: „Comoara din marginea Orașului”, în curs de apariție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.