Clujul festivalier

Cu voia Domnului și a primarului Emil Boc, la Cluj s-au încheiat cu bine zilele orașului, începute de Ispas. De acum trei ani, de când de pe buzele subțiri ale propagandei oficiale au început să se desprindă, fine și roz ca baloanele de săpun, vorbe despre marile fapte cultural-artistice ce vor invada orașul nostru, din ideea frumoasă Cluj-Capitală culturală a rămas doar expresia „Clujul festivalier”.

Dacă găzduim la Cluj un open de șah ceva mai răsărit, musai să-i zicem festival de șah. Un festival, făcut în curtea școlii Ghibu, musai să fie Ghibstock. Căci, nu-i așa, la Cluj e axul în jurul căruia se învârte Europa. Vor veni aici mii, zeci de mii, ori poate chiar milioane de turiști străini și vor cădea în extaz. Iar noi, fără terminal intermodal și alte prostii, îi vom întâmpina la aeroport cu drone și vom aduce elicoptere să se-nvârtă toată noaptea pe deasupra lor.

Dar invazia asta pe după gardurile festivalurilor ar fi nimic pe lângă o altă invazie, la fel de benefică, a apartamentelor clujenilor, închiriate la suprapreț în tot sezonul (f)estivalier. Că, după plecarea lor, apartamentele vor rămâne tot cam la fel de scumpe, nu e ca și cum ni le-am fi scumpit singuri. E progresul, e consecința dezvoltării urbane a orașului nostru, în fața căruia se prăbușește până și Bucureștiul.

Sigur că oricât de exaltați – sau, din contră, realiști – am fi, luați în parte, toți ne dorim așa ceva: un oraș cât mai smart, cu mașini cât mai electrice, parcări subterane sau supraetajate… Și, dacă se poate, câte o vilă pentru fiecare într-un bloc la fel de smart, așa de 6, undeva între case. Numai că  orice vise-am avea, trăim în societate: bună-rea, așa cum e ea – iar asta presupune respectarea legii. Sunt puțini cetățeni care au rigoarea, poate chiar „obsesia” literei și spiritului legii.

Printre aceștia se numără, în Cluj, și Lucian Todoran. Clujeanul s-a judecat cu administrația locală pentru pentru dreptul de a fi informat, conform legii, în legătură cu prețurile practicate de Primărie la închirierea Sălii Polivalente în cadrul festivalului Untold: „Sala a fost închiriată pentru Untold 2015 cu 40.009 lei (adică nici 10.000 de euro), pentru Untold 2016 cu 18.000 euro plus TVA, din care 13.000 pentru închirierea propriu-zisă, iar restul pentru publicitate și servicii tehnice.

În 2017, Sala Polivalentă a fost închiriată cu 24.450 euro, din care 18.000 euro sala și 6.450 euro platoul din exterior, care până anul trecut nu apărea în contracte, deși era folosit”. Iată concluziile trase de Lucian Todoran, după ce-a aflat sumele care se învârt în jurul festivalului care, nu-i așa, pune orașul nostru pe harta Europei:

Cifrele arată o adevărată jignire la adresa interesului clujenilor și risipire a resurselor municipalității.  Astfel, în 2015, organizatorul declarat nepatrimonial al Festivalului Untold a plătit 40.009,5 lei (+TVA) chirie firmei de stat ce administrează Sala Polivalentă, ceea ce astăzi ar reprezenta puțin peste trei salarii lunare brute ale primarului Emil Boc, în cuantum de 16 313 lei.

În 2016, după ce Federația Share a rămas cu un picior în groapă (adică în incapacitate de plată), nou-nouța firmă privată – cu susținerea actorilor publici – Untold S.R.L., ce a înregistrat în beneficiu propriu numele festivalului, a plătit sub 5 salarii lunare brute de azi ale aceluiași primar Emil Boc (18 000 euro + TVA, adică echivalentul a 80.100 lei la cursul din ultima zi a lunii august 2016) pentru a folosi aceeași construcție în scop comercial și de voie bună.

În fine, anul trecut, în 2017, folosirea construcției cu multe valențe a costat 24.450 euro (+ TVA), adică 116 815 lei la cursul din ultima zi a lunii august 2017, iar pe primar l-ar fi costat puțin peste șapte salarii lunare brute de-ar fi vrut s-o închirieze el și ar fi plătit altcineva TVA-ul. Judecând după datelor furnizate de Untold S.R.L. autorității fiscale, chiria pe care a plătit-o reprezintă sub 0,23% din cifra de afaceri, adică din încasările din vânzări ale companiei, în sumă de 34 181 005 lei.

Surse foto: RadioCluj.ro, Transilvania Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *