Dosarul Seplecan, nou termen în februarie

Magistratul Eugen Crișan, care judecă cauza diplomei false a fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, a decis să mai acorde un termen. Procurorul a cerut condamnarea cu suspendare a lui Mihai Seplecan, iar avocatul acestuia, Cătălin Bichescu, a cerut achitarea, invocând faptul că acesta nu a știut că folosește o diplomă falsă. La ultimul cuvânt, Mihai Seplecan a spus unele lucruri care l-au contrariat pe judecător. Acesta și-a prezentat în câteva puncte  viziunea asupra cazului, încercând să arate că nu știa că diploma sa era una falsă:

”1. Nu sunt vinovat. 2. Nu am știut ca e falsă și nu există proba ca as fi stiut. 3. Am dat dovada de corectitutine si caracter colaborând cu instituții inclusiv SRI. Eu de bunăvoie am depus diploma orginal la politie. 4. Daca diploma de master a fost ceruta de politie, sperând ca e falsa, eu astăzi o întorc. S-a dovedit ca masterul e bun, iar daca eu eram falsificator continuam. 5. Nicio instituție nu mi-a cerut diploma în original.

Așa funcționa sistemul, ați văzut documentul de la USL. Mergea pe pile, relații și prietenii. Doamna de la Electrica care știa că ii voi fi șef nu știa cum să pună preșul, nu să-mi ceară diploma.

6. Pe toată perioada cât am fost angajat mi-am facut datoria cu pretul sanatatii si familiei. Am slabit 30 de kilograme de la stres în ultima vreme. 7. Am avut si am o viata echilibrata. Nu beau nu fumez. Merg des la biserică.

8. Am ocupat toate aceste funcții cu ajutorul sistemului. Asa au ocupat funcții directori, șoferi, femei de serviciu. Altfel nu se puteau ocupa. Era munca la activitățile de partid și apoi erai răsplătit.

9. Am avut o relație buna cu senatorul Marius Nicoara. I-am fost sofer, prieten, a fost un exemplu pentru mine, mai ales ca eu n-am avut tata. Am fost nedespartiti. I-am fost si consilier la cabinetul senatorial, m-a sustinut pentru un mandat de vice la CJ, doua functij de director. Toate sub semnatura lui, in care mi-am pus increderea”. Aici, conform Clujust.ro, judecătorul l-a întrerupt.

Mihai Seplecan a precizat că are foaia matricolă de la facultatea frecventată înainte să meargă să dea licență la Spiru Haret și că a fost la examenul de licență. După această declarație judecătorul a decis repunerea cauzei pe rol, pentru a solicita Universității Spiru Haret lucrarea de diplomă, lista cu cei care au susținut atunci examenul de licență, prezența și tot ce ar putea dovedi cele susținute de inculpat.

Mihai Seplecan va trebui să prezinte foaia matricolă la următorul termen din luna februarie. Seplecan a câştigat aproximativ 50.000 de euro din oferirea de asistenţă juridică şi prin ocuparea unor funcţii pentru care erau necesare studii superioare. Suma ar putea fi mult mai mare pentru că anumite declaraţii de avere sunt inaccesibile pe situl Consiliului Judeţean Cluj. Mihai Seplecan a fost trimis în judecată în 2016, iar dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Cluj abia în 29 noiembrie 2017.

Leave a Reply