Cultură sanitară sau generală?

În aceste zile haotice în care deviza generală pare a fi „scapă cine poate” se dau câteva lupte conceptuale. Între cei care desconsideră igiena personală, respectiv spălatul pe mâini și dezinfectanții, și cei care cred că asta face parte dintr-o tot mai necesară, acum, cultură sanitară. Între cei care gândesc: mai bine mor cu cei din jur de gât, decât să mă schimb și ceilalți, puțini, care își dau seama că lumea întreagă (așa cum o știam noi) nu va mai fi la fel.

Între cei care vor să treacă cu demnitate prin această criză, fără să piardă ceea ce îi făcea până acum „ființe umane” și cei care vor, mai degrabă, să iasă pe plus – indiferent de circumstanțe. Cât despre leneşii sau ipohondrii lumii, ce şansă uriașă toată povestea cu auto-izolarea! Când vor mai avea ei (sau noi, pentru că recunosc că fac parte din ultima categorie, ca bărbat român tipic) ocazia să facă / să facem bine, făcând ceea ce ştim cel mai bine, adică să nu facem nimic. Când se va mai acorda o medalie pentru asta, când vei mai putea tu spune că ai merite în salvarea omenirii, stând pur şi simplu… acasă?

Dacă ieșim totuși în lume (pentru că vine un moment când trebuie să ieși ca să-ți faci aprovizionarea), suntem total nepregătiți. Doar câteva procente, sub o treime, poartă celebrele măscuțe de protecție verzui sau albăstrui. Mulți spun că nu există dovezi că ele protejează persoana sănătoasă de viruși, unii mai numind măscuțele de unică folosință și „strecurători”, mai multe pe acest subiect aici.

Dar aceste afirmații ar putea avea menirea să ascundă penuria, lipsa generală a echipamentelor, și atunci, mai bine deplasăm discuția în altă zonă și creăm o controversă. Aceste mici accesorii din pânză au avut, de la început, un dublu rol: de a proteja pacienții de medici (deși nu sunt sterile, și sunt numite impropriu „chirurgicale”) și medicii de pacienți (în spital, la vizite, etc). Vorbim și de mari diferențe de percepție culturală: europeanul sau americanul gândesc la fel, la modul individualist, că masca îl ajută prea puțin pe el ca persoană, prin infima protecție pe care i-o oferă împotriva virușilor dinafară.

Asta în timp ce asiaticul este preocupat de binele grupului din care face parte și ia în considerare comunitatea, pe ceilalți. Am asimilat tot felul de cunoștințe legate de cultura alimentară sau cinematografică, de exemplu. Oare când ne vom dezmetici și vom face din cultura sanitară o componentă importantă a culturii noastre generale? Am văzut că apar tot mai multe inițiative civice, diverse organizații făcând apel la firme și fundații de caritate pentru a-i dota pe medici cu echipamente.

Cu toate intențiile bune, cred că direcția aceasta este greșită, iar DSP-urile (Direcțiile de Sănătate Publică) ar putea să îndrepte toate aceste campanii acolo unde trebuie, adică spre populație, profitând de această „ocazie” a binevoitorilor pentru a face educație sanitară de masă; protejând pacienții, protejezi indirect și medicii. În spitale este nevoie de echipament complet, de dotări profesionale, iar celebrele măscuțe sunt acolo doar un simplu accesoriu, alături de ochelarii de protecție, vizieră, mănuși de unică folosință și combinezoane.

Leave a Reply