CFR Cluj urcă pe loc de play-off…

..dar tot cu Paszkany la timonă, după cum sugerează Actual de Cluj, ce susține într-un articol publicat recent că Rămân multe semne de întrebare cu privire la identitatea noului acționar.

Conform informațiilor publicate stiridesport.ro, CFR Cluj a reuşit un rezultat preţios la Mediaş în faţa celor de la Gaz Metan, câștigând cu scorul de 2-1 și  devansându-le pentru moment în clasamentul Ligii 1 pe Dinamo şi Astra. Golurile au fost marcate de francezul Omrani în minutul 63, și de Păun deschis de același Omrani în minutul 72.

Revenind la articolul dedicat noului acționar de la CFR și publicat în Actual de Cluj, miza acestei tranzacții ar fi doar îndepărtarea lui Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al CFR, care a declarat pentru sursa citată:

Am primit niște documente de la acest domn Băgăcean prin care invocă calitatea de acționar cu 61%, ca urmare a unor achiziții de acțiuni de la societățile domnului Paszkany. Suntem într-o fază de verificare a acestor documente

Recent, administratorul judiciar al CFR-ului ar fi încercat să execute în Tribunal două societăți care aparțin lui Arpad Paszkany. a căror acțiuni valorează în instanță circa 4 milioane de euro. Însă clubul CFR Cluj a trimis (printr-o hârtie semnată de Iuliu Mureșan) o întâmpinare prin care s-a opuns acțiunii de executare, astfel că Actual de Cluj își pune întrebarea dacă nu cumva Arpad Paszkany (se află) în spate?(le acestei tranzacții).

Sursele actualdecluj.ro susțin că această mutare cu Vasile Băgăcean ar fi tot opera omului de afaceri. Prin Băgăcean, care virează – nu se știe de unde – 4,5 milioane de lei, clubul vrea să iasă din insolvență. Băgăcean, mai spun sursele noastre, apare la club cu o serie de documente de la anumiți creditori prin care datoriile către aceștia sunt fie șterse, fie amânate, fie refinanțate.

Citiți continuarea anchetei publicată în exclusivitate de cotidianul online Actual de Cluj (click).

Leave a Reply