Ce înseamnă România normală?

Președintele în curând reales Klaus Iohannis vrea o Românie normală, în care instituţiile statului să lucreze pentru cetăţeanul educat – până aici toate bune. Problema e că nici instituțiile (majoritatea), nici cetățeanul nu par să ştie ce ar trebui să facă pentru acest lucru. Acum 5 ani, președintele ales printr-o spectaculoasă răsturnare de situație în turul II, lansa volumul „Pas cu pas”. Un cincinal după, schimbare de plan.

Se pare că românii nu mai citesc, așa că înainte de primul pas e nevoie de grupa pregătitoare, respectiv recâştigarea competenţelor de bază, recuperarea normalităţii. Chiar dacă președintele nu spune mare lucru, doar câteva idei banale, puse pe hârtie de către consultanții în propoziţii cât mai simple, pentru ca televiziunile şi Facebook-ul să aibă ce comenta ar trebui să le mai şi citească cineva, măcar pe telefon.

Din păcate, românii încă se raportează la preşedintele României ca la un voievod, omul care trebuie să dea tonul în toate şi care este responsabil de tot ce se întâmplă în ţară. Dar dincolo de politica externă, eventual cea militară şi oficiul de reprezentare a României în străinătate, preşedintele nu are prea multe atribuţii executive. El doar numeşte şeful executivului, şi asta ar trebui să se întâmple de una maxim două ori per mandat. Și totuși, de ce nu mai citim?

Lectura de plăcere, ca evadare din cotidian încă funcţionează: încă se mai citesc romanele poliţiste, cele de dragoste, fantasy-urile. Din păcate, lipsa celorlalte lecturi, încă esențiale, reflectă o scădere a nivelului de trai de care responsabili sunt, culmea, chiar politicienii care se miră că electoratul nu mai citește. Lipsa dezbaterilor din societatea românească este un alt indiciu că nu mai avem răbdare să diseminăm idei, și toată lumea umblă doar după rating, după rezultatele imediate, superficiale.

Atunci, dacă asta este oferta, de ce ne mai mirăm? Dacă lectura nu mai este promovată, nici măcar încurajată prin măsuri bugetare, și toți banii merg pe „apărare”, dacă Universitățile fac tot mai abitir „studii de securitate”, de unde atâta cultură? Deși condițiile prielnice lecturii au crescut, iar oferta este mult mai bogată ca odinioară (la fel și sursele de „informare”), traversăm, zi după zi, puntea dinspre o civilizaţie a cuvântului scris la una vizuală. Iar această trecere încă ne mai surprinde, deşi o sesizăm peste tot, în jurul nostru.

Leave a Reply