Ce facem și ce zicem

România este o ţară variată – nu bogată, aşa cum ne învăţau la geografie, treabă după care am aflat, la Revoluţie, că nu sunt bani. Adică, om fi având noi resurse, la care poftesc mulţi, dar nu prea ştim cum să le folosim. Cum se explică altfel faptul că „nu sunt bani”?

În fine, din țara cu cele mai variate resurse umane (avem oameni în tot spectrul politic european – mai puțin la verzi, că nu ne plac pădurile, ci asfaltul), o fătucă ia Wimbledonul, și declarațiile mai-marilor zilei încep să curgă. Că or veni 10.000 de copii la tenis, că facem turneu și la Cluj, că dracu` și lacu`.

Unul n-a zis: mă, io fac un teren de tenis pe iarbă, că mi-e rușine că n-avem. Nici măcar marele tenismen Țiriac care, fie vorba-ntre noi, trebuia să spună că face 10. Apoi să vină 10 primari, cu Boc și Alianța Vestului în frunte, să spună că fac și ei alte 10, iar 10 prezidenți de Consilii județene să sară și ei de fund în sus că ce, noi suntem mai proști?

Ei bine, da. Vrem să fim ca și cei de-afară, dar să nu ieșim din comoditățile noastre, să ne purtăm ca până acum: degeaba „avem” o câștigătoare la Wimbledon dacă suntem țara fără terenuri de tenis pe iarbă. Și nu-i problemă că n-avem, ci că n-o zis nimeni vorbele magice: fac un teren de tenis pe iarbă. Că oricum, la noi nivelul de acceptare-i mare și votanții răbdători.

Toată lumea e la curent cu distanța de la vorbă la faptă, așa că putem avea autostrăzi pe hârtie, parcuri tot la fel. Într-o țară ca asta, ne-ar fi uns la suflete câteva terenuri de tenis pe iarbă chiar și așa, în stadiu de proiect. De scos pe tarabă la următoarele alegeri. Doar Simona Halep a reușit să lase în urmă această problemă: de ieri, e membră în clubul All England și se poate antrena oricând acolo, pe iarbă. All England Club a fost înființat acum 151 de ani și numără 566 de membri. În Europa, englezii și nemții sunt națiunile cu cea mai mică distanță dintre vorbă și faptă. Noi, printre cele cu distanțe uriașe. Avem pășuni, avem resurse variate, mai nou avem chiar și cluburi de golf. Cu terenurile de tenis stăm mai prost.

Fosta jucătoare de tenis Ruxandra Dragomir, a răspuns la întrebarea pusă aseară la Digi: avem terenuri de iarbă în România? cu un Nu! ferm, după care fosta preşedintă a Federaţiei Române de tenis (aceeași Ruxandra Dragomir) a explicat şi de ce nu se amenajează terenuri cu iarbă în România: „Nu s-a pus niciodată problema unui teren de iarbă în România, pentru că rezultatele nu au fost pe măsura investiţiei pentru un asemenea teren”.

Leave a Reply