Categorie: Noutăți

Smart și city sunt două cuvinte pe care în ultima vreme cred că le-ați întâlnit alăturate frecvent. Dar consecinţele sociale ale politicilor ce vizează orașul inteligent nu au fost încă suficient studiate de sociologi sau psihologi. De asemenea, în limba engleza Smart are mai multe sensuri care diferă în funcție de contextul și în care este folosit.

În managementul proiectelor sau al resurselor umane, SMART este un acronim al obiectivelor pe care oamenii de afaceri ocupați le învață într-un curs rapid – acestea trebuie să aibă următoarele caracteristici: să fie: Specifice, Măsurabile, Accesibile, Relevante și încadrate în Timp.^[1]

În viziunea noilor politici urbane bazate pe smart-city, conectivitatea devine principala caracteristică şi premisă atât a vieţii, cât și a guvernării urbane. Prezentată cumva, ca cireașa de pe tort – ca și cum conexiunile şi tehnologiile de tip smart ar putea face oraşele mai omogene şi mai coezive, fără să-și piardă astfel identitatea.

Când colo, marea de conexiuni şi spaţiile virtuale posibile nu face altceva decât să complice situațiile și să mărească inegalităţile. Sigur că un tânăr din cartierul sărac poate avea acces la un laptop şi un smartphone, dar ele nu înlocuiesc educaţia şi diploma sau alte resurse de care are nevoie pentru a-şi construi o carieră sau pentru a face un salt faţă de profesia tatălui, aşa cum calculează sociologii că ar trebui să se întâmple.

Smart mai înseamnă în limba engleză și isteţ, elegant, șic, vioi, spirited – adică nu neapărat artificial; orașele viitorului au nevoie, indubitabil, de inteligenţă şi de tehnologii, însă vor deveni cu adevărat inteligente doar atunci când vor putea cumula inteligenţa oamenilor din oraş, cum remarca Saskia Sassen, profesor de sociologie la Columbia University, citat de Revista Sinteza.

Oraşul – o lume segmentată, cu mai multe viteze

Dacă ne uităm, spre exemplu, la un oraş model precum Singapore, observăm că mecanismele inteligente nu pot mări numărul de locuri de muncă pentru cei săraci şi nici democraţia, chiar dacă unii autori caută să demonstreze că cetăţenii vor putea propune soluţii şi le vor putea transmite continuu, supraveghind oarecum toate spaţiile.

Posibilităţile de limitare a libertăţii individuale şi supravegherea indivizilor cresc exponenţial, iar astfel autonomia individuală şi libertatea de alegere se vor reduce. Deja, astăzi, în multe oraşe din lume, când treci prin zona unui magazin, vitrinele te avertizează pe telefon asupra ofertei sau, la intrarea într-un mall, telefonul se poate conecta la device-urile inteligente care reuşesc să îţi monitorizeze traseul şi să acceseze diferite date personale.

În general, se vorbeşte despre tehnologiile smart city ca maniere de a creşte calitatea vieţii urbane. Dar oare acesta este interesul principal? Putem să mergem pe ideea că smart city este cu adevărat necesitatea viitorului urbanistic, dar încă sunt puţine interogaţii despre locul pe care îl ocupă cetăţeanul în acest sistem integrat tehnologic, în afară de faptul că va fi beneficiar.

Putem însă presupune, cum fac astăzi unii sociologi, că avem mai degrabă o strategie comercială, dar şi una de putere. Interesul furnizorilor de servicii este unul indubitabil, iar cei care decid ce este necesar vor avea din ce în ce mai multă putere asupra sistemului urban. Politica de proximitate sau practicile participative sunt înlocuite de o concepţie antreprenorială, tehnocratică de tip „top-down”.

De când e tehnologia o nevoie a cetăţeanului?

Nevoia de servicii inteligente nu este tocmai prima opţiune a celor care apreciază calitatea locuirii sau a celor care au tentaţia de a alege un alt oraş. În România, de exemplu, dacă jumătate din locuitorii din urban nu vor să se mute cu niciun preţ, prima opţiune a celeilalte jumătăţi este mutarea la ţară şi nu cea într-un mare oraş unde sunt servicii mult mai bune.

La fel, printre inconvenientele locuirii la oraş menţionate de orăşenii din România se află foarte multe lucruri imposibil de integrat în optimizarea de tip smart city: nivel crescut al costului vieţii (de regulă, tehnologia creşte costurile), stresul, lipsa curăţeniei, lipsa spaţiilor verzi, dificultatea de a de a găsi o locuinţă.

Oraşele au nevoie, mai ales, de inteligenţa vie a locuitorilor şi de emoţia lor, de sentimentul acestora că locuiesc acasă şi că sunt responsabili în orice comportament, mai mult decât de inteligenţă artificială. Ideile de mai sus sunt extrase din Revista Sinteza, care dedică numărul 51 subiectului RO Smart City.