Cine sunt amatorii din Luxemburg?

Dudelange a venit la Cluj cu o echipă în care 8 jucători au și serviciu, doar trei dintre ei fiind profesioniști cu contract – același număr cu al turiștilor luxemburghezi care au invadat centrul Clujului. Portarul Joe Joe Frising avea doar 6 jocuri în ultimii 3 ani, venea după o entorsă, și avea mişcările şi fizicul unui motostivuitorist de la supermarketul căruia îi făcea reclamă pe tricou.

Jurnaliștii din Luxemburg se amuzau înainte de meci dezvăluind într-un articol din Le Quotidien că, având nevoie de o rezervă de portar după entorsa titularului, cei de la Dudelange ar fi luat unul fără contract și nu erau siguri dacă-l pot trece pe foaia de joc. Și că așteptau cu emoție răspunsul / confirmarea de la UEFA înainte să anunțe rezerva (Landry Bonnefoi, 34 de ani).

Unul din cei trei profesioniști din lotul lor, mijlocașul ofensiv Danel Sinani, ne-a dat două goluri la Cluj. El este o extremă stângă cunoscută mai degrabă ca fratele lui Dejvid Sinani (CS Fola Esch) și valorează „doar” 175.000 € pe transfermarkt.  Și celălalt profesionist din lotul lor, Turpel (200.ooo €), a marcat atât în meciul tur, cât și la Cluj. Al treilea jucător cu contract de la Dudelange este apărătorul central Kevin Malget, evaluat tot la 175.000 €.

Clujenii au intrat pe teren crispați, cu ambiţie, dar fără claritate şi cu multă precipitare în joc. Conceicao a început cu doi închizători – Bordeianu şi Males – doar el ştiind de ce a făcut asta când avea de recuperat 2 goluri. Cei doi au jucat la nivelul luxemburghezilor, iar fostul lor antrenor Miriuță nu a ratat momentul să-l „amendeze” pe portughez pentru această decizie printr-o declarație acidă.

În atac, Ioniţă trebuia să facă ceva, pentru ca Omrani şi Ţucudean să marcheze. A reușit să piardă însă o minge de la care a pornit acțiunea de atac luxemburgheză de la 0-1 și a fost scos vinovat de Toni Conceicao. După ce echipa din ţara care nu există pe harta fotbalului important a marcat primul gol spectatorii au început să plece de pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Au pierdut spectacolul, pentru că finalul de meci a fost mult mai vioi decât începutul, cu încă 4 goluri. Adevărul este că pentru cei 5 lei dați pe bilet, jucătorii CFR-ului au oferit doar de 2 lei fotbal, restul spectacolului fiind făcut de cei de la Dudelange. Ca să închei (un fel de haz de necaz) într-o notă amuzant-conspiraționistă, am bănuiala că misteriosul om de afaceri german care finanțează „din umbră” CFR Cluj are acțiuni și la echipa din Luxemburg.

Cine cumpără Liberty Park

Într-un articolul scris ieri mi-am pus întrebarea de ce ar vrea Ion Sturza să se retragă din proiectul Liberty? Întrebarea este justificată de modul în care omul de afaceri vorbea despre ecosistemul care este la Liberty Park din Cluj:

Acesta este în sine este un mic monstruleț – inimă digitală a Transilvaniei, cu două direcții limpezi: zona de real estate și acceleratorul de business Spherik.

Chiar dacă este vorba despre o afacere cu o componentă imobiliară, Sturza nu a mizat pe vânzarea de locuințe ridicate pe fosta platformă a fabricii libertatea (cum a procedat, de exemplu, Octavian Buzoianu pe platforma Feleacul), ci pe IT.  Asta chiar dacă gentrificarea unei zone deschide oportunități de valorificare superioară a metrului pătrat de teren prin construcții mixte de birouri, spaţii comerciale și locuinţe colective.

Ion Sturza a fost preocupat mai degrabă de fenomenul IT din România, despre care afirma recent că „riscă să fie compromis în următorii 4-5 ani dacă cei din industrie nu fac pasul următor, spre o nouă etapă”.

99 % din ceea ce numim noi IT în România, cu excepția BPO și a altor servicii deconcentrate, care se limitează la vânzarea minutelor programatorilor și a altor specialiști, așa-numitul CRUD applications, sunt activități de bază, care în 4-5 ani vor dispărea, vor fi automatizate, vor fi canibalizate de industria în sine.

Dacă modelăm viitorul IT-ului românesc în orizontul a 4-5 ani, văd cum firmele actuale vor migra spre deep-tech, va fi un trend mondial. Un inginer de inteligență artificială din Silicon Valley este plătit acum cu un salariu de la un milion de dolari în sus, prin urmare competiția bazată pe costuri va rămâne în vigoare. Dacă poți plăți un inginer român cu mai puțin, investitorul va veni în România. Va fi deci aceeași tendință de outsource a activității științifice în alte zone ale lumii.

Ar fi al treilea val – primul a fost legat de activitățile basic, cu call-centere și aplicații generale, al doilea a adus aplicațiile mai sofisticate, iar acum deep-tech. Vor dispărea multe din slujbele din IT de azi, dar vor apărea altele, iar industria se va transforma. Modelul de dezvoltare în domeniul tehnologic în care cred este cel bazat pe deep-tech.

Este un mare avantaj azi să fii în zona economiei digitale, indiferent unde acționezi, unde lucrezi, ești pe linia întâi a frontului de progres.

Prin urmare, nu-mi fac probleme cu actualii angajați din IT, sunt foarte capabili să se reorienteze profesional imediat ce se modifică noile cerințe ale industriei, sunt foarte mobili intelectual. Între timp, nu au de făcut decât un singur lucru – să fie atenți și curioși la schimbările care au loc. Firmele mari, Amazon, Microsoft, Google etc vor aduce, încetul cu încetul, acest knowledge nou și aici, pentru a avea acces la polul local de talente.

Când învățam la Universitate, în URSS, aveam colegi din Laos, Vietnam, China etc. Oamenii aceștia erau fenomenali la matematică, mai ales chinezii. Aparent, zona ex-socialistă și Asia au o bază în matematică mult mai solidă. De aceea, cred că firmele cu tehnologii deep-tech vor veni aici nu numai ca să-și optimizeze costurile, ci și ca să să aibă acces la talentele românești.

În prezent Fribourg Development discută cu mai multe companii imobiliare şi fonduri de investiţii vânzarea birourilor Liberty Technology Park. Potrivit datelor din piaţă, pe lista scurtă s-ar afla şi Ceetrus, fostul Immochan, scrie zf.ro. Ceetrus dezvoltă alte două proiecte în Ardeal, la Brașov și Satu Mare.

Divizia de imobiliare a francezilor de la Auchan a investit până acum pe plan local 300 de milioane de euro. Cel mai de anvergură proiect de pe plan local este cel de la Brașov, acolo unde terenul fostei fabrici Tractorul a fost transformat într-un pol urban cu spații de retail, birouri și apartamente.

Oficialii CFR o dau la-ntors

Am scris imediat după transferul lui Baptista la CFR că omul e bun eventual ca un secund pe teren, adică l-au dat afară pe Edi ca să-l aducă pe tata Puiu. Iuliu Mureşan a comentat în legătură cu jocul prestat de brazilian la Mediaș, că:

Vede jocul, e clar, are experienţă, e un fel de antrenor în teren. El poate să și joace, dar trebuie să mai muncească, să se mai pună la punct cu condiţia fizică.

Introdus în minutul 70 al meciului de către Antonio Conceicao în locul lui Alexandru Ioniţă, fostul jucător de la Real Madrid și Arsenal nu s-a remarcat prin nicio fază spectaculoasă, a atins abia de vreo două ori mingea, iar când a atins-o a dat-o la vreo 4 metri în lateral, prilej pentru Cornel Dinu să-l ironizeze copios.

Brazilianul a ieşit în evidenţă doar prin câteva gesturi prin care încerca să-şi coordoneze colegii, confirmând intuiția mea că a fost adus doar pentru nume și probabil ca o rezervă a mantalei de vreme rea, Conceicao. Julio nu s-a integrat la CFR Cluj, iar acest lucru s-a văzut clar pe teren, la combinaţia încercată cu Tambe, care nu a bănuit traseul unei mingi trimise de sud-american. Cornel Dinu, pentru gsp.ro:

O fi fost bietul ăsta Baptista, o fi fost şi el jucător, nu zice nimeni, dar săracul, când a intrat, abia se mişca pe-acolo prin teren.

Poate că era mai onest pentru conducătorii CFR-ului să spună că Baptista are alt rol la echipă, sau că l-au luat la pachet cu portarul spaniol (foarte bun!), nu să se facă de râs și să lase impresia că în Gruia este vreun club al elefanților – la fel ca tot fotbalul romanesc. Măcar să nu-i dea ocazia lui Dinu să-i ironizeze în articolul citat:

Cred eu că sunt prea mulţi conducători care distrug fotbalul nostru, cărora le place şi lor «futbolul» şi atunci se găsesc şi ei selecţioneri, aşezori de echipe, combinatori de meciuri, etc.

Sursă foto: fanatik.ro

 

Incendiu spectaculos la Oradea

Spre deosebire de clujeni, orădenii nu mai trebuie să dea foc la bani sau să arunce cu fonduri publice pentru efecte pirotehnice spectaculoase. Sâmbătă seară la Oradea a ars, sub privirile neputincioase ale localnicilor, una dintre cele mai frumos restaurate clădiri din vestul țării: fosta Bibliotecă Județeană, acum Palat Episcopal. După cum am scris aici, incendiul a pornit de la acoperișul Casei Parohiale.

Încă este prea devreme ca să fie date publicității cauzele incendiului, dar autoritățile nu exclud o „mână criminală”, potrivit evz. Totuși, cu puțină atenție se pare că putea fi prevenit. Mulți cetățeni vorbesc că încă de acum două zile instalația de iluminat arhitectural a clădirii pâlpâia suspect, iar un orădean a sunat la 112 cu mai bine de o oră înainte de incendiul mare, anunțând că pe str. Pavel ar fi luat foc ceva cabluri… iar pompierii nu au venit.

Nu am nimic cu primarul Oradiei mari, nici nu-l cunosc, ba chiar impresia generală a unui simplu turist prin oraș în 2018 este că lucrurile se mișcă serios înspre bine. Clujenii sunt puțin geloși pe eficiența administrativă de pe Criș, superioară celei de pe Someșul Mic, unde propaganda precede și apoi umflă „realizările”. După ce a experimentat cu succes populismul gratuit (sau mă rog, din fonduri publice), Clujul l-a brevetat și pe cel contracost.

Revenind la Oradea, întâmplarea de sâmbătă seară nu este un simplu accident, lipsit de importanță. Ridicat la începutul secolului trecut, Palatul Episcopiei Greco-Catolice a fost considerat mereu unul dintre simbolurile oraşului. Fațada a fost restaurată în ultimii ani şi existau promisiuni că va fi renovat și interiorul. Acum, speculând sentimentele orădenilor, se vor strânge fonduri și de la populație, în special de la credincioșii greco-catolici. Iată și declarația primarului Ilie Bolojan:

Întreg orașul este emoțional afectat de pierderea acestei clădiri impresionante. Primăria Oradea împreună cu Episcopia Greco-Catolică va deschide luni un cont pentru strângerea de fonduri în vederea refacerii acestui monument simbol al orașului. Primăria Oradea se va implica financiar în acest efort de reconstrucție a Palatului Episcopal Greco-Catolic.

Dar, așa cum afirma un orădean, nu incendiul a pătat imaginea orașului, ci incompetența celor plătiți anume ca să evite asemenea incidente! Sursă foto și info: pagina de facebook a primarului Ilie Bolojan.

Defilăm pe facebook

De 23 august, defilăm pe facebook, și ne amuzăm pe seama tinerilor millennials care nu știu din proprie experiență ce-i aia defilare comunistă, deși… ce-au anticipat acu` 50 de ani vizionari ca Orwell, de exemplu, azi e aproape inadecvat. Pericolul din partea puterii care supraveghează panoptic este considerat old school, iar cine vede în asta o amenințare reală e considerat paranoic.

k5Ne supunem de bună voie, pentru că în nici 15 ani media socială ne-a atras pe toți în pâlnia ideologiei dominante. Totul este acum imagine și orice devine la un moment dat parte a unei strategii de brand. Clujul nu mai e un oraș, ci o reclamă, iar primarul său este tot mai mult un brand, mai degrabă decât o persoană. El merge la Untold să se „activeze”, ca orice alt brand. Își dă check-in, se fotografiază, intră în horă cu ceilalți membrii ai rețelei.

k6Își întărește astfel poziția dominantă, cu largul concurs al userilor care-și produc singuri propria servitute. Pentru a fi populari, sau măcar pentru a nu fi considerați hateri, intră toți în joc. Pânza rețelei nu #rezistă decât prin cetăţenii care-o fac să reziste. Rezistența înseamnă deja altceva, iar tirania e doar un vechi simbol reinterpretat.

Pentru că tirania e acum a rețelei, iar suflul individual este absorbit în inerția grupului. Nu e foarte sigur dacă oamenii mai „simt” ceva, chiar dacă așa pare. Pentru că imaginea poate simula emoția, iar „scopul superior” al rețelei poate deveni foarte ușor mult mai important decât dreptul individual. Singurul motiv pentru care nu simțim că suntem în lumea lui Orwell este, probabil, faptul că fiecare dintre noi acceptă această superioritate. Sau, pentru că nu mai simțim?

PS: am repetat postarea, cu altă imagine, deoarece una precedentă mi-a fost ștearsă de roboțeii facebook, sub pretextul că „nu respectă standardele comunității noastre” 🙂

De la colonia la cartierul Sopor

Deși facebook nu pare mediul cel mai propice pentru dialog (el este, deocamdată, cel mai eficient mediu de propagare a presei online), se întâmplă să primesc uneori reacții interesante la articole. Ca să fac o medie, majoritatea comentariilor sunt suspicioase: oamenilor aproape că li s-a atrofiat gândirea critică, așa că în momentul în care dau de un articol care nu lustruiește suprafața lucrurilor, și la care nu pot da like, sunt de-a dreptul indignați.

Unii își exprimă supărarea direct, cu folosind cu încredere butonul angry, iar alții se miră ce e în neregulă cu tine, dacă asta e „concepția ta despre lume și viață”, că totul e greșit. Ceva mai binevoitori, cunoscuții te întreabă „ce ai tu cu ăia” despre care scrii? Adevărul e că mulți români ar putea trece la islamism, că fundamentaliști sunt deja. Cât despre mine, n-am nimic cu nimeni, ar fi și culmea să pierd timp cu scrisul doar pentru a mă „răzbuna” pe cineva. Un articol fură timp, scrisul ia cel puțin triplu, dacă nu qvadruplu pe cât vă ia cititul său. Dar dau din timpul meu cu drag, și am la final poză și nume, ca dovadă că nu mă ascund după vorbe.

Stimate dle. Marius Oliviu – îmi scrie Dan, un cititor – conținutul articolului mi se pare chiar interesant, însă mi s-a împiedicat citirea în „trauma stradală”. Eu nu m-am împiedicat de punctul de după dle. Imaginați-vă că puteți citi un text mai lung (chiar) și dacă autorul a mâncat o literă. Cei care vor, pricep, plus că eu nu sunt decât un jurnalist de opinie. Nu-mi concep articolele de la zero, că așa mi-a cășunat mie. Ele pornesc, majoritatea, de undeva, de la ceva. În cazul articolului amintit, de la ce vrea să facă Primăria în cartierul Sopor, iar expresia traumă stradală (chiar poetică, în contextul urbanizării forțate) a fost preluată din exprimarea unui arhitect (sic!) sau a unui expert local citat. 

Culmea e că intenția celor care comentează e mereu bună. Dar așa, ca o mică mențiune, nu scriem în piatră aici, pe mici situri sau bloguri. Nu emitem sentințe definitive, ci (ne) punem întrebări cu voce tare, cu nițel spirit critic – atâta cât a mai rămas, că n-a dispărut de tot în marea de like-uri. Da, știm să facem jocuri de cuvinte și ne place să ne mai jucăm cu câteva metafore, că de-aia scriem și nu suntem ocupați să ne uităm în buda altuia. Dacă nu ați prins nici intenția, nici „resorturile intime” (sic!), probabil că ar trebui să vă „regăsiți” în altă parte, nu aici. A scrie pe teme de interes public e mai degrabă despre comunicare, decât despre intimitate. Exprimi opinii personale, desigur – dar nu intime. Iar astea ultimele sunt mai degrabă despre amor, pe care nu-l practic cu administrația locală.

Un alt comentator remarcă faptul că nu e de ajuns să (re)faci de la zero un PUG pentru noul cartier, dacă nu-l legi de oraș cu o cale de acces cu două benzi pe sens. Ceea ce aproape au uitat clujenii, după atâtea blocuri construite între case și cartiere noi apărute în spațiile dintre cartiere, este că, odată cu ridicarea unui nou cartier, planificatorii comuniști trasau și căi de acces, poduri și pasaje de legătură cu orașul. Degeaba faci un cartier aerisit, dacă pui o pâlnie la intrare / ieșirea spre centrul marelui Oraș, sufocând circulația.

Imaginați-vă, dacă un sfert de centură precum Vâlcele-Apahida s-a construit în 7 ani, cu Emil Boc prim-ministru, cât va dura sistematizarea noului cartier, în condițiile în care nu doar existența căii de acces e importantă, ci și lățimea acesteia. În țara în care autostradă înseamnă două benzi pe sens (vezi noua A10, abia deschisă), indiferent că-i vorba de zona Clujului, de București sau Miercurea Sibiului, nu cred ca-n Sopor vor ajunge drumuri mai late de o bandă pe sens.

Alte trei gogoși despre Untold

Am enumerat aici trei din cele mai mari exagerări despre Untold, apărute anul trecut, pe care anul ăsta nu le-au mai prea dat prin comunicatele de presă, iar când le-au pomenit totuși, au făcut-o cam cu jumătate de gură, semn că s-au cam sifonat.

Mă refer la banii intrați (sic!) la bugetul orașului (confundat cu bugetul festivalului), bărbile cu punem Clujul pe harta DJ-ilor de pretutindeni, iar pe locuitorii orașului în afara ei, și cea cu beneficiile mai mari ca dezavantajele – ultima demontată o dată în plus de pista de atletism distrusă de pe Cluj Arena.

Acestea fiind zise, haideți să verificăm următoarele trei gogoși cu care au ieșit în presă PR-iștii festivalului, în frunte cu primarul Emil Boc: cel mai mare festival din Estul Europei  (deci pe harta asta suntem, totuși), Clujul își dublează populația cu ocazia Untold și artiștii de renume mondial prezenți aici.

Cel mai mare festival: primele trei din Europa sunt considerate belgianul Tomorrowland, apoi cel de la Sziget (care strânge pe o insulă peste 560.000 inși, e drept în 7 zile) și EXIT Festival de la Novi Sad, ultimul ieșind anul trecut Best Major Festival. Cum ultimele două sunt din Europa de Est, Untold e doar cel mai mare festival din România – nu se știe pentru cât timp, fiind și cel mai scump. Bugetul pentru Untold sau Electric Castle este ~1200 lei, cu nespUsul depășind în 2018 bugetul necesar pentru Castelul electric. Cam multișor, iar Timișoara vine din urmă.

Clujul își dublează populația cu ocazia Untold, a declarat primarul înainte de începerea ediției din 2018: „practic în incinta festivalului mai intră un oraș de talia Clujului, de 350.000 de locuitori”. Pe bune, cu tot cu Mănăștur, Mărăști, Gheorgheni, Grigorescu? Nici dacă ai lipi acolo, între garduri, toate blocurile lamă din cartierele amintite, nu cred c-ar încăpea acolo un oraș.

Cât de naiv să fii să crezi așa ceva? E ușor să înmulțești 80-90.000 de bilete vândute cu numărul de zile, chit că e absurd. Că vin cam tot aceiași tineri, prea mici fiind fluctuațiile de la o zi la alta. Și chiar dacă ar intra, ce sens ar avea? Ăsta e scopul, să se înghesuie acolo așa, de satisfacția primarului, ca să le facă poze cu telefonul? S-a văzut clar în ultima zi că, dacă în perimetrul încercuit cu oribilele garduri intră 90.000 inși, e greu ca aceștia să se mai și deplaseze între scene. Stau ca sardelele.

Din cei 90.000 cel puțin jumătate sunt clujeni, dar hai să zicem de dragul discuției că ar fi doar 30.000. Musafirii îs atunci 60.000. Să tot fie alții 10.000 care vin de la o zi la alta, că unii au apărut anul ăsta direct de la Tomorrowland și după Untold au plecat la Sziget sau merg la Awake. Deci orașul ăla de talia Clujului înghesuit în centru e de fapt o Albă Iulie sau un cartier al marelui Oraș de pe Someșul mic.

Mulți artiști (de renume mondial), tot mai multe scene. Altă gafă. Adevărul e că perimetrul festivalului devine tot mai neîncăpător de la an la an și e frustrant să mergi lipit de cineva ca să ajungi unde vrei. Treaba asta se leagă de faptul că partenerii sunt cam îngrămădiți, sunt „activări” împrăștiate peste tot iar atât de multe corturi nu sunt deloc plăcute ochiului. Ar putea opta pentru mai multe zone de relaxare în loc de merchandise, pentru că parcul arată mai mult a piață, iar Untold tot mai mult a festival consumerist.

Chiar și vendorii ăia de mâncare, oricât de mult ar mânca oamenii la un festival, sunt prea mulți și unii chiar nu își au rostul acolo. Nu se face nicio selecție la acest capitol și este acceptată cam toată lumea. În fiecare an, Untold arată și se prezintă cam la fel, mai mult sau mai puțin, cu prea mici modificări, iar festivalul cam stagnează – în mare. Singurele schimbări notabile au fost în materie de design al scenelor și pe alocuri câțiva artiști care nu au mai fost până acum, dar atât?

Cu marii artiști hai s-o mai lăsăm că deja măcăne. Nici la capitolul user experience nu vezi mare lucru, doar aceleași roți care se plimbă prin parc, fetele în costume de baie mov și cele pe picioroange. Galaxy Stage e singura scenă cu sonorizare bună. Pentru că da, e la interior, iar zona din Parc alocată festivalului ar trebui restrânsă și păstrată doar pentru check-in, comerț și relaxare. Cluj Arena – o altă gafă, dar hai să zicem că și pista se poate proteja – și Sala Polivalentă ajung. Și puțin respect pentru comunitate, că altfel, Untold o ia rău la vale! Oricum a cam luat-o deja.

Compania de bază

  • continuare de aici

— Unde? am riscat eu întrerupându-l iar.

Adevărul e că nu-mi venea să cred ce auzeam.

— Sus, repetă el gestul cu degetul mare, s-a decis să punem orașul pe harta distracției, prin organizarea celor mai grozave evenimente și petreceri estivale…

— A, da! mi-am amintit eu, uitasem că tot ce mișcă în marele Oraș e festival, cu doi străini e deja… internațional, iar marea preocupare a celor de sus e să pună Metropola pe hartă, iar pe locuitorii săi în afara ei, ca iobagi în satul global.

— Un moment, mă întrerupse cu un alt deget (arătătorul), după care își deschise haina, luă un stilou și începu să noteze într-un carnețel de pe birou. — Continuați vă rog, asta cu… globul!

Funcționarul începu să noteze con știincios, așa că mi-am ales cu atenție cuvintele, compunând chiar o introducere:

— Multe descoperiri și invenții au modificat lumea, așa cum a fost ea până acum, ca să ne aducă pe toți din ce în ce mai aproape. Ne-au ținut conectați, indiferent pe ce parte a globului ne-am fi aflat. Acum un sfert de veac construcția era aproape terminată, dar atunci global însemna, eventual, circul Globus, nu-i așa, domnule….?

— Feișan. Bucur Feișan, se prezentă funcționarul automat, în timp ce stiloul său scârțâia pe hârtie.

După ce-și dădu seama că se deconspirase, începu să-mi facă un semn de atenționare cu stiloul, dar l-a ignorat și am decis să continui, așa că instrumentul își reluă scârțâitul pe foile carnețelului.

— …dar lipsea ceva, iar apariția internetului odată cu explozia media și a industriilor informatice au transformat lumea într-un adevărat sat global. Ca orice alt sat, și cel global e locuit de aceleași categorii de oameni: deștepții tribului, ciudații și conformiștii. În satul global timpul, deși tot mai precis măsurat și franjurat, se amestecă. Iar în momentul în care jurnalul de ştiri devine spectacol, exact atunci mass-media își insinuează propriile mesaje, propriile politici, și  principiile satului global devin premizele statului global. Globalizarea își arată limitele tocmai prin lipsa  limitelor pe care le impunea bunul simț sau simțul comun (common sense).

— Da, frumos spus, domnule Sigma, vă mulțumesc că mi-ați împărtășit viziunea dumneavoastră despre satul global, pentru raportul meu.

— Ce raport, bre? m-am scăpat, dacă tot ne ziceam acum pe nume.

— Raportul pe care-l fac zilnic despre dumneata, se apropie Bucur de mine, schimbându-și poziția corpului și limbajul.

În zece minute, eram sigur, urma să ne și tutuim.

— Mă urmăriți, sau după ce? Și pentru ce faceți rapoarte despre mine? am încercat să-l păstrez la o distanță politicoasă, fără a-l jigni, ca să mai aflu ceva.

— Eh, nu vă flatați singur. E vorba de un jurnal al prezenței dumneavoastră online, pe care minunat de albastra rețea virtuală  ni-l furnizează. Eu nu fac altceva decât să clasific și să subliniez opiniile dumneavoastră, în caz că superiorii mei or să le solicite.

— Bine, haideți să revenim la discuția inițială, am încercat să schimb subiectul, puțin deranjat de prostia mea. Spuneați că, încă de la înființare, Compania de bază a orașului se ocupa de distracții?

— Asta ai dedus dumneata! zise Bucur.

Se hotărâse așadar să păstreze limbajul colocvial pe care-l adoptase cu câteva minute înainte, semn că avea impresia unei oarecari superiorități asupra mea.

— Dacă știți de înmormântare, probabil că aveți idee și pentru cine lucrez, de-asta vă interesez – am blufat, într-o încercare de a prelua inițiativa.

— Da, știm că v-a căutat domnul Omega. Sper că nu vă va implica în afacerile sale cam dubioase.

— Nu, dar am să-i culeg și apoi să-i tehnoredactez o carte.

— Ah, își pierdu agentul Feișan aerul atotștiutor, scoțându-și din nou stiloul, întrebându-mă: — Ce carte?

— Habar n-am, că încă n-am început, abia am bătut palma. Atâta știu că e una de istorie.

— Aș putea să vă rog, se întoarse el la pronumele de politețe, să publicați online câteva fragmente, din când în când? Doar ca să ne facem o idee despre ce va fi vorba în romanul domnului Omega.

— Ați putea, dacă aș fi angajatul dumneavoastră, nu al său. Numai că atâta vreme cât el este cel care mă plătește, nu cred c-ar fi corect.

— Asta se poate schimba, își lovi el stiloul de palmă.

— Probabil, nu de asta am spus-o. Până una-alta, aș vrea să întru în subiect, sau să aștept până intră Omega în subiect, înainte să vând pielea ursului din pădure.

— Mi se pare corect, încuviință agentul.

— Iar după ce o să am ceva interesant, aș putea să pun online, dar numai la schimb cu alte informații, la fel de interesante și relevante pentru mine.

— La ce vă referiți? mă întrebă Feișan.

Eram bucuros că luasem inițiativa și reușisem să-mi recuperez statutul, ca și distanța față de agent. În sfârșit, nu mai făcea pe familiarul cu mine.

— Ați început să spuneți ceva despre cinci milioane de euro dintr-un cont. Îmi amintesc că am citit și eu ceva despre asta, în presa locală.

— Eh, nu vă luați după ce scrie presa locală, făcu un semn de lehamite Bucur Feișan.

— Înțeleg că nu aveți o părere bună despre ei. Dar știți cum se zice, nu iese fum fără foc, am încercat eu să nu divaghez de la subiect.

— Personal, apreciez presa locală – chiar îmi place să țin în mână un ziar tipărit în weekend, pe terasă, la o cafea. Așa că sunt unul din puținii care încă mai dau bani pe așa ceva. Știți probabil care este situația din domeniul vânzărilor de carte?

— Da, la fel e și acolo: se vând, dar nu prea se cumpără!

— Ei, din punct de vedere profesional, presa locală nu ne ajută cu nimic. Vagi articole de opinie, foarte rare reportaje, cât despre știri, majoritatea sunt preluate din presa centrală online. Nu că n-am avea știri, dar nu știm pe plan local decât să le colportăm. Fără vreo opinie, le plimbă de la o publicația la alta cu mici modificări, pe la titlu, cu câteva greșeli gramaticale în plus sau în minus, erori de tastare și cam atât – în esență, aceeași știre se plimbă vreme de trei zile în toate cele 10 cotidiane mari și până la sfârșitul săptămânii o preiau și celelalte 10 mai mici, ca și săptămânalele…

– continuă aici

*fragment de roman: „Comoara din marginea Orașului”, în curs de apariție

Untold și presa clujeană

Presa clujeană tratează Untold, an de an, după cum vine valul: dacă prin 2016 a început vreunul să scrie că au fost neclarități cu finanțarea festivalului, s-au luat și ceilalți după el. Din 2017, momiți cu câte un bilet de acces, au început să enumere câte scene și câți artiști de renume mondial vin aici și să înmulțească numărul de participanți cu numărul de zile.

Dacă luai de bun tot ce se scria atunci, puteai crede că la Untold intră încă un oraș de mărimea Clujului, iar festivalul aduce atâtea beneficii orașului, încât mai că-ți părea vreun eveniment caritabil. În timp, propaganda s-a mai calmat, după câteva articole declarate „critice” la adresa festivalului. Dar în Cluj nu critica este problema, ci tocmai lipsa gândirii critice.

Puținii cititori (la fel de puțin ca și adevărații jurnaliști), cască gura doar la poze și la expresii standard, lansate în spațiul public cu scop propagandistic, fără prea mult sens, la o privire cât de cât atentă: punem Clujul pe hartă, milioane de euro, bani intrați la bugetul local, artiști de renume mondial – sutimi de adevăr amestecate cu zeci de minciună.

Concluzia: spiritul critic se pierde, ba mai mult, ca efect direct al rețelelor sociale (în care fiecare participant se învăluie în propria bulă), orice opinie, indiferent cât ar fi de argumentată, sperie. Oamenii nu mai știu să citească ori să înțeleagă idei noi, ci doar să dea like la postări cu care sunt dinainte de acord sau block. Oricum, din partea „cititorilor” de facebook nu poți avea prea multe așteptări. Sunt postări cu sute de reacții și doar câteva zeci de citiri, semn că sunt mult mai mulți cei care urmăresc pozele și titlul, decât cititorii de conținut.

Au apărut și câteva articole ale jurnaliștilor locali, critice la modul timid, dubitativ (gen Untold cu bune și cu rele) sau interogativ. Cele două care mi-au atras atenția aparțin unora din cei mai buni presari din oraș, și mă refer aici la Gabriela Dragotă de la Ziar de Cluj și Radu Hângănuț de la Transilvania Reporter. Gabriela Dragotă, care scria anul trecut despre „haterii de serviciu care latră de după gard”, a fost anul acesta în Cehia unde și-a dat seama că Untold și Electric Castle mai au de învățat, așa că și-a mai nuanțat poziția.

Radu Hângănuț, într-un articol aproape „critic”, strecoară și o săgeată la adresa celor care au ceva de spus despre festival, ca să pară echidistant: cum că n-ar trebui să ridice problema doar cu puțin timp înainte, în timpul festivalului, cât sunt deranjați de zgomot, sau la câteva zile după, ci tot timpul anului. Pe bune, nu sună puțin aiurea? Când oleacă mai logic ar fi ca tocmai cei care au „generat” problema și care – mai ales – încasează bani grei de pe urma ei, să o și rezolve, pentru că este problema lor LEGALĂ.

Ce ar mai trebui, după asemenea jurnaliști, să facă „activiștii” civici: să se lase de serviciu și să se dedice trup și suflet rezolvării problemelor pe care le are Untold cu cetățenii Clujului? Ca observator neimplicat în organizarea festivalului, de ce n-ar fi suficient să-ți faci datoria civică de a sesiza, în timpul tău liber, ce nu este în regulă acolo? De reținut că jurnaliștii amintiți au scris aceste articole „de opinie” în publicațiile la care lucrează, în timpul programului, și nu în timpul lor liber – adică dezinteresat.

Când sunt mii de oameni implicați aici și zeci de mii de participanți, ce ar avea activistul de făcut, în plus față de toți cei enumerați? Mai exact: să se bată cu morile de vânt, să discute cu mii de oameni sau să-i caute pe organizatori prin oraș, pe unde au sediul (adică în Parcul mare) și să-i „convoace” la dezbateri? Cei ce susțin asta sunt sau naivi, sau confundă bunele intenții cu altceva.

Casele oamenilor

O prezentatoare de știri căreia lumea îi recunoaște fizionomia pe stradă și timbrul vocii la televizor se exteriorizează timid, dar efervescent, despre buzunarele clujenilor – distingem și o ușoară notă de invidie, care nu va dura mult. Doamna tocmai ce a primit autorizație de construcție pentru un hotel în zona istorică a orașului. Brusc, acolo nu mai e nevoie de locuri de parcare.

Prin sângele prezentatoarei circulă dopamină și fericirea „is a must”, așa că doamna Esca își imaginează că, în vreo 5 zile/ziLE/ZILE, clujenii o să câștige cât alții în șapte ani, deci harapalbic – remarcă pe facebook Lucian TodoranIată ce opinează proprietara zâmbetului feeric:

Restaurantele, hotelurile, pensiunile, casele oamenilor, magazinele de tot felul, taxiurile, Uber, şi câte altele încasează fără oprire.

Cum anume încasează fără oprire „casele oamenilor”, ea știe – de parcă dacă intri în casa cuiva la Cluj ți se emite factură pe un pahar de apă, apoi pe un pahar cu apă, apoi pentru un pahar spălat cu apă; toate cu plata pe loc. Sau și-o fi adus clujenii păcănele în intimitatea căminului, și alea încep să funcționeze din senin în astea 5 zile, scuipând fise și inundând proprietarii și vecinii?

Ca să nu mai zic că cine crede celor exprimate de prezentatoare, ar putea deduce că urbea de pe Someș e cam pustie în timpul anului și mesele din restaurante, camerele de hotel și aparatele fiscale de marcat de prin magazine așteaptă festivalierii goliți deja de bani atunci când și-au plătit biletul și drumul și ajung să doarmă pe spațiul public sau să ceară clujenilor acces la cubiculum-ul unde oamenii își fac nevoile.

N-aș vrea să văd ce s-ar întâmpla cu zâmbetul cuceritor al doamnei dacă i-ar cere vreun clujean „taxă” ca să-și facă necesitățile, căci câștigul din „casele oamenilor” trebuie să vină de undeva… Să fie oare pretinsele chirii nesimțite? Mă îndoiesc metodic, căci acestea n-a fost dovedit a fi fost plătite de cineva, ci doar vehiculate…

La fel mă îndoiesc de sumele vehiculate a schimba mâini. Dacă nu e mirare prostească, e o simplă mașinărie publicitară care inflamează realitatea pentru simplul scop de a atrage mai mulți clienți. Unde-s mulți oameni, vin și mai mulți oameni. Unde le spui oamenilor că-s mulți oameni, de asemenea, atragi mai mulți oameni.

Adevărul este următorul: câștigurile private și publice ale clujenilor de pe urma acestui festival sunt de neglijat (ținând cont de faptul că doar pentru una din manifestațiile de 1 Decembrie sau Revelion se cheltuie mai mult decât încasează Primăria pentru 4 zile și 4 nopți de Festival) și că nu stăm în aceste „câștiguri”. Clujul nu e gol în restul anului.

În plus, se pierde foarte mult: respectul pentru civilizație și pentru lege! Lucrurile astea două nu dau o fericire exuberantă, cum trăiește doamna Esca, ci un sentiment de siguranță, mai profund și mult mai valoros.

„Poate merită un disconfort de o săptămână pe an”, spune prezentatoarea.

Ei bine, nu merită! Nici banii, nici deranjul și nici dopamina doamnei nu merită, iar încălcarea legii nu e ceva negociabil ca să merite sau nu. Asta duce la permanentizarea unei stări de vest sălbatic. Se pierde sentimentul de siguranță. Și asta, oricum am lua-o, nu merită, căci încrederea în celălalt e un bun de mai mare preț decât banii încasați în 5 zile; la fel și încrederea în autoritățile statului.