Biblioteca Batthyaneum

Biblioteca Batthyaneum funcţionează din 1794 în fosta biserică trinitariană din Alba Iulia și deţine cea mai valoroasă colecţie de manuscrise medievale occidentale de pe teritoriul României. Tot aici se află şi cel mai vechi manuscris de acest gen, Codex Aureus, realizat între 805 şi 810, cunoscut şi sub numele de Evangheliarul de la Lorch. Prima jumătate a Codex-ului a ajuns la Alba Iulia în 1786, iar cea de-a doua se află la Biblioteca Vaticanului. Coperţile originale se găsesc la muzee din Londra şi Roma.

Batthyaneum deţine cea mai mare colecţie de incunabule (cărţi editate în a doua jumătate a secolului al XV-lea în Europa, în faza de început a tiparului), cu peste 600 de exemplare, adică circa 70% din totalul celor aflate pe teritoriul României. Biblioteca are profil documentar, fiind destinată cercetătorilor şi specialiştilor, iar accesul în incintă este permis doar în baza unei autorizaţii.
Curtea de Apel Alba Iulia a decis azi respingerea solicitării Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia de anulare a deciziei prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea acesteia de retrocedare a imobilului Bibliotecii Batthyaneum, precum şi a bunurilor mobile, printre care şi Codex Aureus, transmite Agerpres.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, a menţionat purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba, Cosmin Muntean.

Hold-up BT Cluj

La o sucursală a Băncii Transilvania din cartierul clujean Mănăștur avea loc la începutul anului 2009 un incident numit de presa vremii „primul jaf armat la sediul unei bănci din Romania din ultimii 50 de ani”. Nu era tocmai primul nici atunci dar, la nici 10 ani distanță, astfel de incidente fac parte din cotidian. De urmărit cum vor apărea ele în viitoarele pliante de prezentare ale orașului smart-city wannabe:

Cluj, the ultimate tourist experience: escape rooms, hold-ups, drugs and all-night long DISCO!

Jaful armat din 2009 de la Cluj a fost prima acțiune de acest gen după afacerea numită Jaful secolului sau „marele jaf de la BN”, petrecut în 1959, pe Calea Giulești din Capitală. Atunci, o mașină a Băncii Republicii Populare Romane (B.RPR) a fost prădata de șase persoane, hoții reușind să fure echivalentul de la acea vreme a 280.000 de dolari. Casierul principal, cel care colecta banii și care se afla în mașina jefuită, alături de șofer, era Gheorghe Năstase = tatăl tenismanului Ilie Năstase.

După acel incident s-a turnat nu mai puțin de 3 filme: un documentar numit „Reconstituirea” – realizat de Securitatea comunistă chiar cu autorii hold-up-ului, altul intitulat Marele jaf comunist (2004) și realizat de Alexandru Solomon, iar în 2014 regizorul Nae Caranfil a turnat comedia neagră „Closer to the moon”, o comedie neagră.

Jaful de la agenția BT Mănăștur din Cluj-Napoca avea loc la numai un an după ce o altă unitate a aceleiași bănci a fost spartă în comuna Florești. Atunci au fost furați 250.000 lei, iar modul de acțiune a fost unul deosebit: hoții au spart peretele unui spațiu dezafectat aflat în același imobil cu agenția bancara. Apoi au spart peretele în care era zidit seiful, tăind partea din spate cu un flex și au luat toți banii.

La câteva zile după acea spargere, polițiștii cereau arestarea lui Banyas Tibo, de 30 de ani, din Cluj-Napoca. Tânărul nu și-a recunoscut fapta, iar după câteva săptămani s-a sinucis în arestul IPJ Cluj, lăsând scris pe o coala de hârtie că este nevinovat de spargerea de la BT iar „adevaratul spargator este R.M”. După moartea tânărului, procurorii au închis cazul, prejudiciul adus băncii rămânând nerecuperat.

La Cluj meșterul Manole #rezistă

Persoană căzută de la aproximativ 4 metri înălţime, pe strada Oașului nr. 86-90, din municipiul Cluj-Napoca”, transmite vineri pe Twitter cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, la câteva ore după… aceleași beciuri înfundate de ploaie pe Clinicilor.

În luna premierei Meșterului Manole la Teatrul Național din Cluj, o tragedie cultă scrisă de Lucian Blaga și pusă pentru prima dată în scenă la Teatrul National din București pe 6 aprilie 1929 – în fine, acum aproape 90 de ani – noi n-am înțeles nimic, iar „meșterii” încă-și mai dau duhul în construcții.

În urmă cu câteva zile, un tânăr de 15 ani a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc în construcţie situat în cartierul Mănăştur. Acum, pe Oașului, cade de pe scările metalice ale unei parcări un muncitor. Se pare că nu purta echipament de protecție adecvat muncii la înălțime pe șantier, care include purtarea de hamuri pentru alpinist utilitar și ancorarea în punct de susținere cu coardă limitată pentru punctul respectiv de lucru.

Și, ca de obicei, inspectorii dorm sau își fușeresc treaba după care dispar rapid. Meșterul clujean de pe Oașului s-a lovit la cap și la spate, lăsând la locul căzăturii o baltă de sânge. Acum se caută vinovați pentru accidentul omului de 60 de ani. Între timp, Clujul se dezvoltă cum poate. E weekend, iar Meșterul Manole se joacă iar duminică la Teatrul Național Lucian Blaga. Sursă foto: presalocala.com

Trei înțelesuri pentru SMART

Smart și city sunt două cuvinte pe care în ultima vreme cred că le-ați întâlnit alăturate frecvent. Dar consecinţele sociale ale politicilor ce vizează orașul inteligent nu au fost încă suficient studiate de sociologi sau psihologi. De asemenea, în limba engleza Smart are mai multe sensuri care diferă în funcție de contextul și în care este folosit.

În managementul proiectelor sau al resurselor umane, SMART este un acronim al obiectivelor pe care oamenii de afaceri ocupați le învață într-un curs rapid – acestea trebuie să aibă următoarele caracteristici: să fie: Specifice, Măsurabile, Accesibile, Relevante și încadrate în Timp.[1]

În viziunea noilor politici urbane bazate pe smart-city, conectivitatea devine principala caracteristică şi premisă atât a vieţii, cât și a guvernării urbane. Prezentată cumva, ca cireașa de pe tort – ca și cum conexiunile şi tehnologiile de tip smart ar putea face oraşele mai omogene şi mai coezive, fără să-și piardă astfel identitatea.

Când colo, marea de conexiuni şi spaţiile virtuale posibile nu face altceva decât să complice situațiile și să mărească inegalităţile. Sigur că un tânăr din cartierul sărac poate avea acces la un laptop şi un smartphone, dar ele nu înlocuiesc educaţia şi diploma sau alte resurse de care are nevoie pentru a-şi construi o carieră sau pentru a face un salt faţă de profesia tatălui, aşa cum calculează sociologii că ar trebui să se întâmple.

Smart mai înseamnă în limba engleză și isteţelegant, șic, vioi, spirited – adică nu neapărat artificial; orașele viitorului au nevoie, indubitabil, de inteligenţă şi de tehnologii, însă vor deveni cu adevărat inteligente doar atunci când vor putea cumula inteligenţa oamenilor din oraş, cum remarca Saskia Sassen, profesor de sociologie la Columbia University, citat de Revista Sinteza.

Oraşul – o lume segmentată, cu mai multe viteze

Dacă ne uităm, spre exemplu, la un oraş model precum Singapore, observăm că mecanismele inteligente nu pot mări numărul de locuri de muncă pentru cei săraci şi nici democraţia, chiar dacă unii autori caută să demonstreze că cetăţenii vor putea propune soluţii şi le vor putea transmite continuu, supraveghind oarecum toate spaţiile.

Posibilităţile de limitare a libertăţii individuale şi supravegherea indivizilor cresc exponenţial, iar astfel autonomia individuală şi libertatea de alegere se vor reduce. Deja, astăzi, în multe oraşe din lume, când treci prin zona unui magazin, vitrinele te avertizează pe telefon asupra ofertei sau, la intrarea într-un mall, telefonul se poate conecta la device-urile inteligente care reuşesc să îţi monitorizeze traseul şi să acceseze diferite date personale.

În general, se vorbeşte despre tehnologiile smart city ca maniere de a creşte calitatea vieţii urbane. Dar oare acesta este interesul principal? Putem să mergem pe ideea că smart city este cu adevărat necesitatea viitorului urbanistic, dar încă sunt puţine interogaţii despre locul pe care îl ocupă cetăţeanul în acest sistem integrat tehnologic, în afară de faptul că va fi beneficiar.

Putem însă presupune, cum fac astăzi unii sociologi, că avem mai degrabă o strategie comercială, dar şi una de putere. Interesul furnizorilor de servicii este unul indubitabil, iar cei care decid ce este necesar vor avea din ce în ce mai multă putere asupra sistemului urban. Politica de proximitate sau practicile participative sunt înlocuite de o concepţie antreprenorială, tehnocratică de tip „top-down”.

De când e tehnologia o nevoie a cetăţeanului?

Nevoia de servicii inteligente nu este tocmai prima opţiune a celor care apreciază calitatea locuirii sau a celor care au tentaţia de a alege un alt oraş. În România, de exemplu, dacă jumătate din locuitorii din urban nu vor să se mute cu niciun preţ, prima opţiune a celeilalte jumătăţi este mutarea la ţară şi nu cea într-un mare oraş unde sunt servicii mult mai bune.

La fel, printre inconvenientele locuirii la oraş menţionate de orăşenii din România se află foarte multe lucruri imposibil de integrat în optimizarea de tip smart city: nivel crescut al costului vieţii (de regulă, tehnologia creşte costurile), stresul, lipsa curăţeniei, lipsa spaţiilor verzi, dificultatea de a de a găsi o locuinţă.

Oraşele au nevoie, mai ales, de inteligenţa vie a locuitorilor şi de emoţia lor, de sentimentul acestora că locuiesc acasă şi că sunt responsabili în orice comportament, mai mult decât de inteligenţă artificială. Ideile de mai sus sunt extrase din Revista Sinteza, care dedică numărul 51 subiectului RO Smart City.

 

Clujul festivalier

Cu voia Domnului și a primarului Emil Boc, la Cluj s-au încheiat cu bine zilele orașului, începute de Ispas. De acum trei ani, de când de pe buzele subțiri ale propagandei oficiale au început să se desprindă, fine și roz ca baloanele de săpun, vorbe despre marile fapte cultural-artistice ce vor invada orașul nostru, din ideea frumoasă Cluj-Capitală culturală a rămas doar expresia „Clujul festivalier”.

Dacă găzduim la Cluj un open de șah ceva mai răsărit, musai să-i zicem festival de șah. Un festival, făcut în curtea școlii Ghibu, musai să fie Ghibstock. Căci, nu-i așa, la Cluj e axul în jurul căruia se învârte Europa. Vor veni aici mii, zeci de mii, ori poate chiar milioane de turiști străini și vor cădea în extaz. Iar noi, fără terminal intermodal și alte prostii, îi vom întâmpina la aeroport cu drone și vom aduce elicoptere să se-nvârtă toată noaptea pe deasupra lor.

Dar invazia asta pe după gardurile festivalurilor ar fi nimic pe lângă o altă invazie, la fel de benefică, a apartamentelor clujenilor, închiriate la suprapreț în tot sezonul (f)estivalier. Că, după plecarea lor, apartamentele vor rămâne tot cam la fel de scumpe, nu e ca și cum ni le-am fi scumpit singuri. E progresul, e consecința dezvoltării urbane a orașului nostru, în fața căruia se prăbușește până și Bucureștiul.

Sigur că oricât de exaltați – sau, din contră, realiști – am fi, luați în parte, toți ne dorim așa ceva: un oraș cât mai smart, cu mașini cât mai electrice, parcări subterane sau supraetajate… Și, dacă se poate, câte o vilă pentru fiecare într-un bloc la fel de smart, așa de 6, undeva între case. Numai că  orice vise-am avea, trăim în societate: bună-rea, așa cum e ea – iar asta presupune respectarea legii. Sunt puțini cetățeni care au rigoarea, poate chiar „obsesia” literei și spiritului legii.

Printre aceștia se numără, în Cluj, și Lucian Todoran. Clujeanul s-a judecat cu administrația locală pentru pentru dreptul de a fi informat, conform legii, în legătură cu prețurile practicate de Primărie la închirierea Sălii Polivalente în cadrul festivalului Untold: „Sala a fost închiriată pentru Untold 2015 cu 40.009 lei (adică nici 10.000 de euro), pentru Untold 2016 cu 18.000 euro plus TVA, din care 13.000 pentru închirierea propriu-zisă, iar restul pentru publicitate și servicii tehnice.

În 2017, Sala Polivalentă a fost închiriată cu 24.450 euro, din care 18.000 euro sala și 6.450 euro platoul din exterior, care până anul trecut nu apărea în contracte, deși era folosit”. Iată concluziile trase de Lucian Todoran, după ce-a aflat sumele care se învârt în jurul festivalului care, nu-i așa, pune orașul nostru pe harta Europei:

Cifrele arată o adevărată jignire la adresa interesului clujenilor și risipire a resurselor municipalității.  Astfel, în 2015, organizatorul declarat nepatrimonial al Festivalului Untold a plătit 40.009,5 lei (+TVA) chirie firmei de stat ce administrează Sala Polivalentă, ceea ce astăzi ar reprezenta puțin peste trei salarii lunare brute ale primarului Emil Boc, în cuantum de 16 313 lei.

În 2016, după ce Federația Share a rămas cu un picior în groapă (adică în incapacitate de plată), nou-nouța firmă privată – cu susținerea actorilor publici – Untold S.R.L., ce a înregistrat în beneficiu propriu numele festivalului, a plătit sub 5 salarii lunare brute de azi ale aceluiași primar Emil Boc (18 000 euro + TVA, adică echivalentul a 80.100 lei la cursul din ultima zi a lunii august 2016) pentru a folosi aceeași construcție în scop comercial și de voie bună.

În fine, anul trecut, în 2017, folosirea construcției cu multe valențe a costat 24.450 euro (+ TVA), adică 116 815 lei la cursul din ultima zi a lunii august 2017, iar pe primar l-ar fi costat puțin peste șapte salarii lunare brute de-ar fi vrut s-o închirieze el și ar fi plătit altcineva TVA-ul. Judecând după datelor furnizate de Untold S.R.L. autorității fiscale, chiria pe care a plătit-o reprezintă sub 0,23% din cifra de afaceri, adică din încasările din vânzări ale companiei, în sumă de 34 181 005 lei.

Surse foto: RadioCluj.ro, Transilvania Reporter

Elitele României, anti-democratice

Deputatul independent Adrian Dohotaru a comentat recent, pe pagina sa de facebook, declarațiile lui Cristian Tudor Popescu care susținea că nu ar fi o idee rea ca „dreptul la vot să fie condiționat de absolvirea examenului de Bacalaureat”. Dohotaru face o analiză pertinentă, cu titlul „Elitele României sunt anti-democratice”.

38% dintre elevii înscriși la școală în anii 2003-2004 au obținut bacalaureatul în 2014-2015. A restrânge votul unei majorități dintr-o singură generație de elevi, dar și la atâția alți cetățeni români fără bacalaureat, cum propune Cristian Tudor Popescu, este o cale care conduce la autoritarism.

CTP recidivează într-un nou articol în care scrie că propunând votul restricționat se situează între „conceptul de noocrație al lui Pitagora și Platon, conducerea cetății de către filosofi” și „dictatura clasei muncitoare, ca să nu mai vorbim de clasa degeaba stătătoare”. Printr-un simplu artificiu retoric, din condei, votul universal devine un balast comunist la care trebuie renunțat pentru a întări democrația?!

Ideea lui CTP amintește de „literacy tests” utilizate în sudul SUA în secolele XIX-XX, pentru a limita drastic accesul afro-americanilor la vot, măsură rasistă, motiv pentru care CTP a și fost acuzat pe bună dreptate de fascism. Să ne amintim cât de des „clasa stătătoare degeaba” este asociată la noi cu romii beneficiari de „ajutoare sociale”, deși am arătat că sub 1% dintre beneficiarii de venit minim garantat au refuzat un loc de muncă oferit.

Abandonul școlar în România e de 19.2%. În rural, unde nu avem licee sau avem de proastă calitate, abandonul ajunge aproape la o treime. Soluția lui CTP și a multor altora? Să scăpăm de săraci și de „proști”, să nu mai voteze în loc să oferim șanse echitabile fiecărui copil în a avea acces la educație de calitate care să îl țină în școală până la o vârstă cât mai înaintată.

În loc de egalitate, elitele oferă excluziune. Ce prinde în RO este restricția drepturilor: o face CTP, o fac cei la Coaliția pentru Familie, o face chiar USR cu „Fără penali în funcții publice”. Toate inițiativele sunt diferite, dar au un numitor comun: credința că țara se va însănătoși prin restricționarea drepturilor altora. În ciuda diferențelor, este un discurs al urii, nu al unei societăți deschise și incluzive.

Lipsa de reacție din partea intelectualilor din establishment, a politicienilor din toate partidele, a celor din mass-media mainstream la discursul urii și restrângerii drepturilor democratice arată că dacă România eșuează, asta se întâmplă din cauza lor, nu a săracilor” scrie Dohotaru pe facebook.

În altă ordine de idei, acesta a participat cu ocazia Zilelor Clujului la dezbaterea organizată La Terenuri – Mănăștur – „spațiul meu preferat. În urma unui chestionar cu peste 1.000 de respondenți prezentat la discuții, reiese clar că oamenii nu vor construcții noi de blocuri și că vor ca spațiul verde să fie mai bine administrat, amenajat și conservat”.

Accident prevenit

Doi jandarmi clujeni au salvat viața unui bărbat maghiar care a căzut din tren, anunță Inspectoratul județean de Jandarmi. Vineri, 18 mai, în jurul orei 14.20, plutonier major Claudiu Hădărean şi plutonier Paul Berci din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj se aflau în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice pe peronul Gării din Cluj.

În momentul plecării trenului internaţional care mergea la locul de pelerinaj catolic din Şumuleu-Ciuc, au observat un bărbat în vârstă care a alunecat de pe scara trenului, căzând între linia de cale ferată şi peron. Jandarmii au reuşit să-l scoată pe bărbat de sub roţile trenului, prevenind  o tragedie.

După oprirea trenului, pelerinul a urcat pentru a-şi continua călătoria ocazionată de sărbătorirea Rusaliilor Catolice.  La Mănăstorea franciscană de la Şumuleu-Ciuc liturghia de Rusalii se oficiază la un altar în aer liber așezat pe dealul Şumuleu. Traseul către locul procesiunii este deschis de cordonul oficial, format din preoţi şi pelerini, care poartă Laborumul – steagul sfânt al Şumuleului.

De la Dermata la Farmec

De la Dermata (vechea denumire a fabricii de încălțăminte Clujana) la Farmec, ultimele vestigii ale marii industrii socialiste dispar, sau se transformă și se adaptează la realitățile pieței concurențiale moderne.

Ce s-a schimbat de atunci? Prin ce diferă producția de bunuri și cum de aceste întreprinderi organizate astfel încât să nu depindă prea mult de furnizori, nu au mai făcut față. Despre începuturile Dermatei am scris aici, ca și despre încercările prin care a trecut fabrica de păpuci.

La primul său faliment, cel din perioada interbelică, toată elita clujeană a contribuit la revirimentul fabricii de încălțăminte. Atunci s-a făcut societatea pe acţiuni și toți oamenii cu bani ai orașului au devenit acţionari. La cel de-al doilea, a fost plin doar de bune intenții: datoriile au fost convertite în acțiuni, pe care nu le-a mai cumpărat nimeni – deși doritori ar fi fost.

Cam la fel s-a întâmplat și la CUG, în anii 90. De privatizarea prin sistemul MEBO au fost interesați mai degrabă directorii colosului industrial, dar aceasta nu a fost urmată și de o recapitalizare, iar banii pentru plata „acțiunilor” au provenit tot din veniturile generate de industria nerentabilă. Nu este de mirare că tot acest transfer de proprietate nu s-a finalizat prin altceva decât… o afacere imobiliară.

Nu este niciun secret că singura șansă a supraviețuirii pe piață sunt investițiile: doar în 2017, Farmec a pus la bătaie 650.000 de euro pentru modernizarea și retehnologizarea producției, selectarea și dozarea optimă a ingredientelor active, alegerea unor ambalaje ergonomice și sigure în utilizare. Depozitele noi ale fabricii ocupă 5.000 mp, iar suprafața de producție din Cluj-Napoca, unde s-a optat pentru depozitarea pe verticală, a fost extinsă.

Practic, fabrica își va dubla producția. Unitatea are propria sa flotă de transport, de 250 de autovehicule în toată țara, iar distribuția este concentrată în orașe mari ca București, Brașov sau Timișoara. Farmec generează cu 700 de salariați afaceri anuale de 45 de milioane de euro. Fabrica din Cluj și-a depășit statutul de ultim artefact al industriei socialiste, lansând sau rebrenduind 100 de mărci proprii pe an, capacitatea sa anuală fiind de 27 de milioane de produse.

Compania are certificare internaţională GMP și exportă în 30 țări. “Din păcate, pentru o firmă de talia noastră nu sunt disponibile linii de finanțare din bani europeni, lucru anormal. Efectiv nu ne încadrăm nicăieri. Iar, în România, majoritatea ajutoarelor de stat se duc către companiile străine” afirmă directorul general, Mircea Turdean, pentru transilvaniabusiness.ro. Sursă foto: Cluj.com

– continuă aici și aici

Răsună valea de siliciu

Primul unicorn românesc – o firmă din IT care aduce sute de milioane de euro din fonduri de investiții și a cărei capitalizare depășește un miliard de dolari – a anunțat achiziția platformei Smart Data de la Recognos.

UiPath, o companie de IT specializată în automatizarea proceselor industriale, prin robotizare, anunță săptămâna aceasta deschiderea celui de-al doilea său birou din țară după cel din București, la Cluj.

Conducerea biroului va fi asigurată de Andrei Roth, fostul manager al Recognos. Acesta a declarat că:

Profesioniști dedicați conduc expansiunea UiPath pe aproape toate continentele și știu că echipa noastră locală va sprijini semnificativ creșterea primului nostru unicorn.

Fondată în urmă cu 18 ani, firma de IT clujeană Recognos se mută în „ograda” unicornului cu tot cu echipa de specialiști care a contribuit la dezvoltarea platformei. Daniel Dines, CEO și Co-Founder al UiPath, a declarat că acesta…

…este al patrulea hub UiPath de developeri, iar mințile inteligente ale Clujului vor lucra într-o echipă cu adevărat globală alături de experții noștri din București, Bellevue în SUA și Bengalore în India.

Biroul din Cluj se va lucra pe tehnologie .NET iar managerii anunță deja angajări: se caută developeri .NET seniori și developeri RPA.

Echipa .NET din Cluj va dezvolta software pentru activități principale ale platformei UiPath, iar developerii RPA vor sprijini implementările și partenerii companiei din țările vorbitoare de limbă germană. Pentru mai multe informații despre planurile de recrutare din Cluj, aplicanții se pot întâlni cu echipa de HR a UiPath la standul companiei din cadrul Conferinței DevTalks.

Conferința are loc la Cluj începând de mâine, 16 mai, iar echipa de HR a UiPath va răspunde întrebărilor aplicanților. Andrei Roth, managerul biroului din Cluj, consideră că:

Talentele Clujului merită pe deplin mediul de lucru unic și cultura de companie pe care le oferă UiPath. RPA revoluționează însuși conceptul de muncă, iar UiPath este o companie vizionară, aflată în primele rânduri ale acestui fenomen global.

Mai multe informații despre oportunitățile de carieră din UiPath găsiți la https://www.uipath.com/jobs, unde publicate patru anunţuri de angajare pentru biroul din Cluj. Compania fondată de români are sediul la New York, este specializată în softuri de automatizare a proceselor și evaluată la 1,1 miliarde de dolari.

UiPath a primit recent o investiție în valoare de 153 de milioane de dolari de la un grup de investitori din care face parte și CapitalG, un vehicul de investitii deținut de Alphabet (compania-mamă a motorului Google).

Orașul demagnetizat

Venit în weekend pe-aici cam incognito (pentru o vizită „de lucru”), ministrul culturii a lăudat ce se întâmplă  în domeniul cultural, spunând că: „este un model care merită amplificat la nivel național”. George Ivașcu a fost director de teatru (din 2007, managerul și fondatorul Teatrului Metropolis din București) așa că la Cluj-Napoca a avut vizite la Operă și la Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Teatrul Maghiar de Stat, Opera Maghiară de Stat și Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Probabil că și la Filarmonică s-ar fi dus, atâta doar că n-are sediu.  Sunt curios cum va resuscita prezența sa proiectele majore ale urbei. A long time ago (acum 2-3 ani) Clujul se visa oraș cultural. Anul trecut se insista, în special cu referire la Cluj, pe formula magică „oraș magnet”. De la ultima ediție Untold încoace însă, clujeanul admite așa, cu jumătate de gură, că nu vrea decât un soi de entertainment.

Printre discuții siropoase despre orașe-magnet și mesaje laudative care gâdilă orgoliul ardelenesc, ar fi cazul să vedem și ce modele are Clujul. Orașul care se vrea capitală a Ardealului n-ar trebui să se mulțumească cu statul de „model”, ci să țintească mai sus, pentru că riscă să rămână cu magneții și bazaconiile propagandei. Orașul are nevoie de investiții serioase în infrastructură, cea veche nemaifăcând de multă vreme față. După vizita de ieri a ministrului, azi la amiază orașul era blocat.

Pe grupul de facebook Info trafic jud. Cluj, șoferii au anunțat în jurul amiezii trei locații cu trafic îngreunat: „evitați Victor Babeș” apoi „probleme la urcare pe Republicii, stau de 20 de minute în același loc”, iar în jurul orei 12, un alt accident pe Calea Baciului: o femeie de 70 de ani a fost surprinsă pe trecerea de pietoni de un jeep Mercedes cu numere de București și s-a format o coloană de mașini până la gară. De ieșirile spre Florești, Apahida, Baciu sau Chinteni nici nu mai are rost să vorbim. Orașul este tot mai greu circulabil, tot mai puțin respirabil.

În astfel de condiții, degeaba te lauzi cu autobuze electrice, când la marginea Clujului, la Pata Rât, muntele cu deșeuri se aprinde de 25 de ori pe an, după care crește și marea de levigat. Pagina de Facebook a primarului Emil Boc n-are să-l ajute cu nimic când această bulă pe care o umflă cu migală de vreo 3 ani (Clujul pe o hartă, Clujul de 5*) se va sparge. Și nici pe noi, admiratorii mai mult sau mai puțin pasivi ai „realizărilor” mărețe.Proprietarul Liberty Technology Park (LTP) Cluj, Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, avertiza în urmă cu un an și jumătate:

Clujul este un oraş închis, mai puţin prietenos pentru investitori. Unii au speranţa să nască aici un Google, un Facebook, dar Clujului îi lipseşte acel bazin uman de talente – acesta trebuie extins, să creăm o densitate foarte mare de talente.

„Trebuie să deschidem Clujul, să facem un ecosistem atractiv de afaceri, nu doar că e locul unde străinii vin sporadic să bea bere la nişte festivaluri”.

Noi am adus la un loc mari companii, start-up-uri, incubator de afaceri; unele dintre acestea chiar au fost exportate pe milioane de dolari în Silicon Valley.

Aici e nevoie să le concentrezi în acel City, nu să împrăştii companiile în clădiri apărute în toate cartierele. Ne lăudăm că suntem oraşul tehnologiei, dar parcarea pe care vrei să o plăteşti prin SMS nu există.