Ce și cum folosesc din Jetpack

Jetpack este un modul tot mai complex al celor de la WordPress. Mulţi nu fac altceva decât să îl instaleze pentru 1-2 funcții de care au nevoie şi cam atât, dar treaba nu merge aşa. Această suită de module WordPress, căci Jetpack nu este doar un simplu modul (sau plugin, în engleză), necesită configurarea fiecărei funcţionalităţi în parte şi dezactivarea celor ce nu-ţi folosesc, după asocierea contului WordPress cu Jetpack.

Pentru asta va trebui să intri în cPanel și să dezactivezi modulul de securitate (la mine se numește ModSecurity) pentru un minut, cât timp se face această asociere, apoi îl activezi la loc. Ce funcționalități mi se par utile și le folosesc, pe lângă cele enumerate aici:

  1. Enhanced distribution – face singur share pe pagina de facebook asociată blogului sau sitului, dacă uit să fac eu asta, apoi notifică motoarele de căutare şi alte site-uri atunci când apare conţinut nou pe blog.
  2. Monitor – trimite email administratorului atunci când situl este „picat”, astfel că pot suna la firma de hosting. Un alt email este trimis atunci când situl este din nou accesibil. Oferă astfel o contorizare (trebuie să aduni tu, dar poți afla câte minute pe lună ești offline) și poți cere despăgubiri.
  3. Widget Visibility – administratorul poate seta care widget-uri (componente) să fie afişate doar pe pagina principală, care apar doar în postări (articole) etc.

Use the WordPress.com editor to publish your contentCe mi se pare util este noul Editor simplificat. Nu știu de ce noile versiuni de WordPress nu mai oferă printre instrumentele de editare alinierea justified (de la stânga la dreapta). Interfața gratuită pentru fiecare sit Jetpack însă mai are acel buton.

Pentru cei interesați de siguranță, există un nou plan, numit Jetpack Personal (până acum erau doar variantele Free sau Premium). Planul Personal cuprinde filtrare spam, copii de siguranță automate zilnic într-o locație din afara sitului, arhivă copie de siguranță pentru 30 de zile și spațiu de stocare nelimitat. Acestea au însă un preț: 3.50$ pe lună. Dacă vreți un singur sit și să nu vă complicați cu găzduire, un domeniu .blog este ok. Jetpack Personal include de asemenea: migrație sit, restaurări automate și suport prioritar din partea echipei dedicate de experți în securitate WordPress.

Cine știe, cunoaște

De când și-a tras partid nou, Ponta e mult mai activ în media. Ieri a ieșit la DCnews cu pontul că „80% din bugetul Apărării se duce pe salarii, pensii și cheltuieli”. Mai bine Ponta cu ponturi în opoziție decât cu poante la guvernare:

Vă dau un exemplu de economie în 2017 care va fi o mega gaură în 2018-2019. Știți povestea cu 2% din PIB pentru Apărare. Știți cumva un singur program de înzestrare a Armatei, de achiziții, unde s-a plătit vreun leu în 2017? Pe rachete, pe tancuri? Nicăieri. Nu s-a semnat nimic. Sunt promisiuni. În 2017 nu se va plăti.

Se face economie, dar nu una foarte mare pentru că și acei 2% din PIB pentru apărare, adică 3,5 miliarde de euro, mai precis 75%-80% din bugetul Ministerului Apărării se duce pe cheltuieli de salarii, pensii și ce mai avem noi. Deci rămân 20% bani pentru a cumpăra ceva, adică vreo 600 de milioane de euro.

Să facem un calcul: rachete din America, rachete din Franța, elicoptere din America, elicoptere din Franța, transportoare blindate din Germania, transportoare blindate din Franța… este poveste. Nu sunt bani pentru așa ceva! Mai ales că nu înțelegem care este strategia.

Vrem să ne înarmăm, ok, este normal, dar știți cum sună chestiunea asta? Este ca și cum dumneavoastră mergeți pe jos sau cu metroul și dintr-o dată v-ați hotărât să vă cumpărați și mașină, și elicopter, și avion, deși tu nu ai bani nici de una dintre ele

Milițianul de serviciu

Un filmuleț a cărui singură calitate este faptul că a devenit viral, prin preluarea lui în mass-media națională (aflată parcă în lipsă de subiecte), aduce din nou în atenție problema întâietății în Transilvania și a Ținutului Secuiesc. Patrioții locali din toate taberele au început să-și etaleze cunoștințele istorice mai mult sau mai puțin documentate. Cât despre presa locală, a încercat și ea să culeagă câteva firimituri de la masa celor mari, aspect despre care am scris aici.

Incidentul petrecut la supermarketul Kaufland din Odorheiu Secuiesc a scos imediat la iveală provincialismul presei locale – cei din Târgu Mureș, de unde se presupune că este autorul vloggului Milițianul de serviciu începând să vâneze identitatea autorului anonim, în loc să se întrebe 1) de ce a trebuit să vină cineva din altă parte ca să semnaleze niște aspecte trecute sub tăcere de presa locală și 2) care sunt cauzele fenomenului, nu efectele lui. După cum comenta cineva pe facebook, autorul filmulețului putea să fie și Tarzan – asta este mai puțin important.

Așa cum am încercat să arăt aici, tocmai amatorismul cu care se face azi presa locală a făcut posibilă apariția acestor vloggeri sau „milițieni” de serviciu. Așa cum jurnaliștii de provincie au fost decimați de administrația locală, se pare că același fenomen stă la baza vânătorii identității anonimilor care se ascund sub diferite denumiri de bloguri sau vloguri.

Asta cu toate că nu contează atât identitatea unui pion din armata de trolli, ci ar fi mai important să înțelegem atât cauzele fenomenului cât și istoricul său, sau modul cum s-a ajuns aici. Dar ca să nu devenim prea serioși, să-ncercăm să ne păstrăm umorul mergând mai rar pe la Kaufland și mai des la Lidl – unde nu sunt nici mitici, nici mici așa de mici, ci doar din aceia… neprăjiți 🙂        À bon entendeursalut!

Tipologii feisbuciste

Grupuri sau pachete de utilizatori?

Majoritatea utilizatorilor Facebook sunt conștienți că formează „pachete de date” pentru această companie, care trăiește, ca orice business, din vânzări. Asta deși experiența noastră, ca utilizatori, este diferită: unii folosim social-media pentru a ține legătura cu prietenii în câte-o pauză, alții ca să ne promovăm lucrările sau afacerile. Cu toate acestea, sunt și persoane care văd Facebook ca un mediu pasiv: ca și cum ar fi un canal TV în care apar toți cei pe care îi cunoaștem.

Un studiu publicat în Jurnalul internațional al comunităților virtuale și rețelelor sociale, confirmă faptul că Facebook suferă de un efect Rashomon, adică sunt grupuri de utilizatori care interpretează această experiența în mod diferit. Denumirea vine de la filmul Rashomon din anii ’50 regizat de Akira Kurosawa în care o crimă e descrisă în patru moduri contradictorii de patru martori diferiți. Revenind la articol, autorii săi au descoperit că utilizatorii facebookului pot fi clasificați în patru mari tipologii: constructorii de relații, privitorii la ferestre, mesagerii orașului și egoiștii.

Autorii studiului (Școala de Comunicare de la Universitatea Brigham Young) declară că aceste patru categorii au reieșit dintr-un studiu care a cerut subiecților să evalueze o listă de declarații. Fiecare dintre aceste 48 de expresii precum „Facebook este o sursă de stres și mă deprimă” sau „Facebook este o modalitate instantă de a cere ajutor” au fost clasificate de subiecți de la „mă reprezintă mult” la „puțin” . O precizare: studiul a implicat doar americani cu vârsta cuprinsă între 18 și 32 de ani, care au fost ulterior intervievați de cercetători pentru a disemnina informații suplimentare și date calitative.

Să le luăm pe rând:

Constructorii de relații = folosesc Facebook așa cum oamenii foloseau altădată telefoanele reale și telefonia fixă: ca să își consolideze relațiile existente cu prietenii și familia. De fapt, Facebook este pentru ei o extensie a vieții offline, potrivit lui Tom Robinson, director asociat al BYU’s Graduate School of Communication și profesor de publicitate. Un exemplu de afirmație cu care constructorii de relații s-au identificat-o a fost: „Facebook mă ajută să-mi exprim iubirea față de familia mea și permite familiei mele să-și exprime dragostea față de mine”.

După cum explică cercetătorii în studiu, această categorie nu consideră Facebook o „societate socială virtuală deschisă, ci mai degrabă un site mini-hub pentru povestiri personale, în care fluxurile de informații circulă liber între prieteni și familie”. În faza interviului, un subiect care a căzut În această categorie a spus că nu-și sună familia, așa că Facebook este „doar o modalitate ușoară de a spune: bună” și „de a împărtăși un pic de dragoste. De asemenea, constructorii de relații tind să posteze și să fie spectatori de imagini și videoclipuri. Aceștia comentează în mod curent imaginile pe care ceilalți le-au împărtășit și se angajează în conversații.

Privitorii la ferestre = văd Facebook ca o parte inevitabilă a vieții moderne, dar foarte rar dezvăluie informații personale, împărtășesc fotografii sau scriu actualizări. Conduita lor este grevată de un „sentiment de obligație socială” de a fi pe Facebook. Ei nu prea dau like, nici nu prea comentează. Clark Callahan, unul dintre co-autorii lucrării care este și specialist în metode de cercetare și director al școlii de comunicare la BYU, îi numește pe utilizatorii de acest tip „echivalentul social-media al oamenilor care urmăresc”.

În acest grup cele mai asumate afirmații au fost cele precum: „mă pot uita liber la profilul pe Facebook al cuiva pentru care am o pasiune ca să îi cunosc interesele și statutul” sau „trebuie să folosesc Facebook pentru a rămâne în legătură cu oamenii”. Un privitor la ferestre le-a spus cercetătorilor: „prefer să-mi trăiesc viața în afara Facebook”. Altul a spus că Facebook „nu este un loc pentru a posta lucruri despre mine sau despre viața de zi cu zi sau despre ceea ce am făcut sâmbătă – cei care vor să mă cunoască vor prefera să fie acolo cu mine”.

Curierii orașului sau mesagerii de oraș = sunt jurnaliștii, activiștii și organizatorii de evenimente pentru care Facebook e ca un balon de săpun. Spre deosebire de constructorii de relații, de exemplu, lumea lor virtuală poate diferi de viața lor reală. S-ar putea să transmită informații despre care se simt forțați să le împărtășească într-o gamă largă de conexiuni apropiate și îndepărtate, dar nu caută un follow-up, sau nu oricum: „uneori postează lucruri și nu le pasă nici dacă le place sau nu”, spune Kurt Boyle, profesor de jurnalism al BYU, un alt coautor al studiului.

Membrii acestei facțiuni avertizează adesea despre diferite probleme, folosind cele mai recente meme și văd Facebook ca pe cel mai simplu mod de-a face acest lucru. Trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva distribuirea constantă a articolelor online – pentru care Facebook a încasat venituri – nu a ajutat prea mult acest gigant tehnic în timp ce a slăbit în continuare industria ziarelor. Dacă ziarele se pot lupta cu succes într-o bătălie legală, așa cum speră, curierii orașului vor fi primii care vă vor spune despre asta – și o vor face prin intermediul Facebook.

Doar să nu le cereți să vă împărtășească detalii personale. Deși sunt extrem de atenți la alerte (fie ele adevărate, fie știri inventate care sună bine) și la invitarea oamenilor la evenimente (proteste sau altceva), ei nu au tendința de a dezvălui informații private în activitatea lor pe Facebook. Lipsa lor de a împărtăși și de a interacționa nu reprezintă o lipsă de interes pentru cei din jurul lor. „Nu vorbesc cu familia mea pe Facebook”, a explicat unul dintre aceștia, „ei sunt mai importanți decât asta”. Cei mai mulți ar lua mai degrabă telefonul, sau ar trimite un mesaj text, preferând o conversație reală celor virtuale.

Egoiștii = ultimul grup este și cel cu care suntem familiarizați. Egoiștii au generat mii de articole cu privire la această problemă a mediilor sociale și au contribuit la mitul mileniului narcisist. Ei utilizează în mod obișnuit cam aceleași caracteristici Facebook ca și constructorii de relații – postarea de imagini, clipuri video și actualizări de stare – dar o fac în primul rând pentru a atrage atenția asupra lor, spun cercetătorii din spatele acestui studiu. Energizați și validați de like-uri și comentarii, egoiștii sunt acord cu afirmații precum: „Cu cât sunt mai multe notificările primite, cu atât mă simt mai aprobat de colegii mei”.

Unul dintre aceștia a explicat într-un interviu din cadrul studiului, că: „a face o fotografie și a lăsa-o în telefon este inutil, dar odată ce o postez pe Facebook – asta arată că am făcut ceva”. Deși s-a descoperit că egoistul este cel mai puțin preocupat de acuratețea eului prezentat online, după cum spune Boyle, această tendință ar putea exista în oricare din categoriile anterioare: „chiar și constructorii de relații ar putea arăta că au o relație iubitoare cu cineva de pe Facebook, dar când se întâlnesc – este o poveste diferită”, conchide el.

Printre curierii orașului, computerul poate oferi o barieră de protecție pentru cei care nu se simt în mod necesar să-și împărtășească ideile sau opiniile în viața reală. O calitate seducătoare a interacțiunii online, în general, notează Boyle, este că oamenii pot crea o versiune mai bună sau diferită. De aceea, pentru a ne împărtăși cele mai întunecate adevăruri, preferăm anonimatul perceput al unei căutări pe google.

Yahoo este Oath

Yahoo is now part of „Oath”

Acesta este mesajul cu care Yahoo își întâmpină de azi clienții, anunțându-i că popularul său serviciul de mail ține acum, împreună cu AOL, de „Oath” care este un membru al familiei de companii Verizon. După ce o parte din Yahoo s-a mutat în Asia sub denumirea de „Altaba”, iată o nouă etapă din procesul de rebranding. Din 15 Septembrie, userii europeni și americani vor primii informații noi despre acest grup, continuă mesajul:

Începând cu 15 septembrie 2017, avem de gând să partajăm unele informații ale utilizatorilor cu noua noastră familie.

CEO-ul AOL Tim Armstrong a postat pe Twitter logo-ul însoțit de următorul mesaj: Billion+ Consumers, 20+ Brands, Unstoppable Team. . Summer 2017. We changed our Corp value from „Pay it forward” 2 „Call to action” / we’ll take action.

Alte branduri care mai fac parte din Oath (sunt 50 în total) includ HuffPost, Engadget, TechCrunch, Flickr, Moviefone, Tumblr și Makers.

– în curs de actualizare –

Cum deosebim fake news de știrile copiate?

Într-un articol de pe cluj.pro, care este începutul unei investigații jurnalistice pe care nu mă simt capabil să o finalizez de unul singur, nefiind nici jurnalist de meserie, nici genul justițiar cu orice preț, mă întrebam dacă nu cumva este vorba de două fenomene care se întrețin unul pe altul, iar la originea știrilor false nu sunt cumva tocmai aceste știri falsificate (copiate și nesemnate).

Spun asta din proprie experiență, cu riscul de a recunoaște că și eu am picat în această capcană. Mă refer la o situație în care am preluat o știre postată pe wall-ul unui prieten „virtual”. Acea știre (despre un artist local) s-a dovedit eronată, dar eu am înhățat-o pe nemestecate, pentru că avea iz de noutate, fără a mă mai deranja să o pun la îndoială. De fapt, nu de un deranj al verificării era vorba, pentru că am intrat pe un site străin, al unei organizații reputate, pe care chiar l-am citat, încercând să merg pe urma știrii.

Problema a fost că nu mi-am pus întrebarea: a real or a fake news? deoarece sursa mi se părea credibilă. Așa că referința mea nu a făcut decât să sporească toată confuzia, iar știrea a fost preluată chiar de B1TV. Culmea, imediat după publicare i-am mulțumit persoanei de pe wall-ul căreia am preluat informația, cu care am avut chiar o scurtă discuție. Iar concluzia mea este că doamna respectivă nu a acționat în cunoștință de cauză (cu rea-intenție, adică) ci fiind o apropiată sau o admiratoare entuziastă a artistului respectiv, a făcut o confuzie.

Confuzie amplificată de mine (interesat de știrile locale) și preluată de o a treia sursă, și propagată la nivel național. Un fel de comedia a erorilor, sau lanț al slăbiciunilor? Cert este că de atunci înainte, am devenit mult mai atent la sursa informațiilor, chiar și atunci când ele vin din partea unor persoane reputate sau bine intenționate. Nimeni nu este infailibil, dar asta nu înseamnă că erorile nu se pot corecta.

Facebook introduce un buton nou

Iată că butonul Facebook de raportare a ştirilor false este în sfârșit anunțat ca disponibil și în versiune românească. Noutatea introdusă de Facebook se referă la posibilitatea de a raporta o anumită ştire ca fiind falsă direct în News Feed. Dacă ştirea primeşte mai multe report-uri de la utilizatori, atunci în dreptul ei va apărea un semn distinctiv care va alerta pe ceilați că este o știre falsă.

Acesta este un prim semnal că Facebook recunoaște în sfârșit că informaţiile false reprezinta o problema pentru cei care îşi iau informaţiile exclusiv de pe rețeaua de socializare. Fondatorul Mark Zuckerberg (care susținea până acum că doar 1% din informații sunt fake) a declarat că:
Aceşti paşi ne vor ajuta să reducem dezinformarea şi să blocăm mesajele spam de pe urma cărora profită anumiţi autori
Posibilitatea de raportare exista și până acum (I don’t want to see this), ea fiind extinsă cu variantele explicative ale raportării (Cred că nu ar trebui să fie pe Facebook  = I think it shouldn’t be on Facebook – deși exista și varianta Spam) la care s-a adăugat în următoarea fereastră, care întreabă Ce nu este în regulă cu această postare? explicitul Este o ştire falsă sau It’s a fake news story, după cum puteți observa în print-screenul de alături. Deși am întâlnit și eu destule știri aiurea, nu m-am gândit până acum să le raportez, mulțumindu-mă să le ignor, deoarece consideram că e treaba lui Zuckerberg să-și facă ordine în propria ogradă. Dar de azi am să încep să folosesc opțiunea, pentru că văd că nu se descurcă și este nevoie ca și userii să ajute la deratizare.

Cine este interesat de războiul hibrid?

Un specialist al conspirațiilor, fostul președinte Traian Băsescu a adus în discuție la sfârșitul săptămânii trecute un război hibrid care s-ar putea pregăti la granițele României.

O spun cu responsabilitatea unui om care înțelege procesele.

Poate fi începutul unui război hibrid, numai că, spre deosebire de Ucraina, România e în niște structuri euro-atlantice. E greu să se întâmple ce s-a întâmplat în Ucraina, dar nu e exclus!

Fără să comentez afirmația făcută de Băsescu joi, într-o intervenție telefonică la B1 TV, mi-am propus să încerc să lămuresc acest termen, drept pentru care spicuiesc dintr-un interviu cu Dan Dungaciu, preşedintele Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI) şi al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN), pentru ziare.com, preluat de timpul.md.

Ce înseamnă război hibrid?

Această sintagmă nu are o definiție clară, similar cu aşa-numitele „conflicte îngheţate” – așa că nu este prea clar ce înţeleg prin acești termeni nici măcar cei care utilizează și vehiculează sintagma. Neaflându-se până de curând în terminologia militară, ea poate fi asociată în principiu cu un război nedeclarat al unui stat către altul, un război în care nu este vorba doar de componente militare, acestea nefiind explicite. Războiul hibrid este o agresiune care creşte că o ciupercă pe un mediu deja cu probleme – pe care îl ia treptat în posesie – atâta doar că sămânţa este aruncată din exterior.

Sunt atacate relațiile interetnice și slăbiciunile de ordin social, instituțional (mai ales cele nefuncționale și corupte), dependenţa economică sau energetică, iar propaganda are ca vector de transmisie internetul și rețelele sociale. Bazat pe acest gen de slăbiciuni, un război hibrid comportă acţiuni diverse, de la terorism la propagandă mediatică, trecând prin acţiuni militare neregulate şi neasumate. Un stat slab este ţintă predilectă a unui război hibrid. Iar un stat slab este acela fără instituţii puternice, cu cetăţeni dezangajaţi sau chiar ostili lui, măcinat de corupţie și uşor de infiltrat la nivelul deciziei strategice. Toate aceste caracteristici pot fi aplicate situației actuale a României, și identificate ca făcând parte din arsenalul războiului hibrid.

Ce rol joacă presa în acest „război”?

Presă joacă un rol în orice tip de război, dar într-un război nedeclarat, rolul ei este unul semnificativ. În sociologie există la un moment dat o teorie despre efectele mass-media în termeni de „injecţie”: cum se constată o problemă (o „boală”), se injectează o campanie media şi opiniile cetăţenilor sunt modificate radical. Această teorie a mass-media ca „injecţie” este însă una care păcătuiește prin exces.

Ca teorie, aceste afirmații despre războiul hibrid merită citite dar nu ca și avertisment sau sperietoare. Ele sunt interesante în măsura în care putem învăța să facem diferența între știrile reale și cele induse, care au drept scop influențarea mass-media. În această lumină, iată și o succesiune de evenimente care au putut fi observate recent, despre care se poate pune întrebarea dacă nu cumva sunt ceva mai mult decât simple… coincidențe :

  • Bulgarii, o nație ce pare să-și îndrepte decisiv atenția către Moscova prin alegerea noului președinte (fost general de aviație) rusofil Rumen Radev, au organizat un miting de solidaritate cu protestatarii din Piața Victoriei, fără a da vreo explicație rezonabilă asupra acestei decizii.
  • În același timp, ziare celebre precum The Guardian solicită cititorilor să-și exprime părerile și să facă donații, întrucât nu-și pot permite să trimită reporteri pe teren.
  • Mișcarea tinerilor români este numită The cell-phones Revolution și a atins un punct critic în momentul în care s-a făcut uz de simbolurile naționale precum tricolorul, sau la Cluj, unde un grup de tineri artiști au intervenit asupra unui monument semnând grafitti-urile cu pseudonimul Banksy.

La 60 de ani de la plecarea rușilor, vin americanii

Patru regimente deplasate pe flancul sudic NATO

O știre care mi-a atras atenția astăzi este cea a sosirii primului batalion de militari americani în România. La 25 km de Constanța, în baza militară aeriană Mihail Kogălniceanu (fostă Karamurat) a ajuns astăzi Batalionul Vulturii luptători.

Fighting Eagles este format din 500 de militari ce au în dotare tancuri M1 Abrams, vehicule de luptă M2 Bradley şi mortiere autopropulsate calibrul 155 mm M109A6 Paladin, conform unui comunicat transmis ieri de către MApN. Batalionul este cea mai mică unitate capabilă de operațiuni militare independente.

Batalionul american a fost dislocat ieri din Polonia, de la baza militară Zagan, ca parte a angajamentului SUA în asigurarea securităţii flancului estic al NATO, în cadrul Operaţiunii Atlantic Resolve. Practic, de la plecarea batalioanelor sovietice care au staționat România timp de 10 ani (din 1948, cei 35.000 militari rămași au fost considerați suficienți pentru țara noastră) este pentru prima oară când găzduim un batalion străin – desigur, în alte condiții geo-strategice.

Rușii controlau România cu trei divizii

Faptul că rușii au reușit să controleze România cu nici trei divizii (două de tancuri și una de infanterie) și câteva regimente de aviație s-a datorat, potrivit rumanianilitary.ro faptului că aceștia au fost însoțiți de consilieri militari responsabili cu sovietizarea armatei române, ofițerii considerați fideli regelui fiind eliminați.

De asemenea, potrivit sitului citat, nu a fost vorba de o retragere deplină în 1958, România fiind obligată a găzdui în Dobrogea muniţii, carburanţi, lubrefianţi, materiale de punte şi alte feluri de obiecte de rezervă pentru Forţele Armate ale OTV, cât şi pentru Flota URSS din Marea Neagră. Totodată, în capitala României şi-au desfăşurat activitatea până la desfiinţarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia consilieri militari sovietici, care au primit în scop propagandistic, din 1957, denumirea de specialişti militari.

Surse militare confirmă că această misiune a militarilor americani în Europa este cea mai mare desfăşurare de forţe de la Războiul Rece. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în cursul lunii trecute că:

Aceste acţiuni ameninţă interesele noastre, securitatea noastră.

Americanii vor fi completați de englezi

Batalionul 1 american sosit azi în România face parte din Brigada 3 Blindate care dislocase 3.500 de soldați și 2.800 de piese de tehnică militară din Fort Carson – Colorado, având ca destinație opt țări din centrul și estul Europei. Prima oprire  (debarcare) a avut loc în Bremerhaven – Germania, la începutul lunii ianuarie 2017. Unitatea americană va staționa în România pentru nouă luni, după care va fi înlocuită de altă unitate de luptă, asigurând o prezență consistentă, bazată pe rotație continuă în Europa (Bulgaria și Estonia printre celelalte 6 țări din Est).

Colonelul Christopher Norrie a ținut o conferinţă de presă la Zagan, în care a declarat că unitatea sa, renumită pentru „letalitatea ei”, are o misiune defensivă în Europa:

Nu am nicio îndoială, vom descuraja în mod credibil orice ameninţare în zonă.

a precizat colonelul Norie, adăugând că:

În cel mai scurt timp unitatea va fi gata de luptă.

În cursul acestei luni, tot în cadrul Operaţiunii Atlantic Resolve, vor ajunge în Europa încă 400 de soldaţi din Regimentul 501 Aviaţie de la Fort. Și acești militari americani vor fi în misiune tot nouă luni, cu 24 de elicoptere de atac AH-64 Apache în dotare . Unitatea este considerată un batalion de atac şi va avea misiuni de  instruire în toată Europa, în special în România, Letonia şi Polonia, potrivit curierulnational.ro. Aceștia vor fi completați de forțe Typhoon ale RAF, care for fi găzduite la aerobaza Mihail Kogălniceanu timp de patru luni, după cum confirmă aici theguardian.com.

The Typhoons will be based at Mihail Kogălniceanu Airbase, Romania, for up to four months in 2017.

Iohannis, campanie electorală sau?

Aceste desfășurări de forțe ar putea avea legătură și cu acțiunile recente ale președintelui Iohannis, despre a cărui schimbare evidentă de comportament se zvonește (din surse neverificate) că s-ar datora serviciilor unei echipe de consultanți americani, în frunte cu Dick Morris. Fost consultat al lui Bill Clinton, americanul a plecat din țară în urma unui scandal, după care a lucrat în campaniile electorale românești, iar acum se zvonește că este adus să repare treburile făcute cu ajutorul… consultanților israelieni.

 

Website sau blog, ce mare diferență?

Resuscitarea blogging-ului

Recenta introducere (la sfârșitul anului trecut) de către firma Automattic (posesoarea platformei de blogging WordPress.com) a domeniilor .blog a fost privită de mulți ca o încercare de resuscitare a bloggingului. Chiar dacă vine cu speranțe de mai bine, ca orice schimbare, nu e vorba doar de atât, mai ales că noua „față” a WordPress-ului titrează că:

WordPress powers 27% of the internet

iar domeniile .blog sunt oferite din start pentru $2,99/lună, ceea ce arată destul de clar că este vorba de pasul (normal) de monetizare a serviciilor oferite gratuit. Pas pe care oricine trebuie s-o facă la un moment dat, ca să nu dispară de pe piață – vezi cazul Yahoo!, care mai supraviețuiește doar în Asia sub denumirea de Altaba. Înainte de alte aprecieri, să vedem întâi care este diferența între site și blog și apoi, cum ne putem da seama dacă citim un blog sau un website?

Diferența între website și blog

Prezența pe web a unei persoane sau companii se concretizează printr-o adresă de genul 181.89.46.98. Web-ul în sine și-a luat această denumire pentru că este o pânză, o rețea de pagini care convertesc aceste adrese în cifre în adrese care pot fi reținute de om, cu litere – de genul www.cluj.pro. Un bun comunicator își va deschide un blog – și nu ca să obțină un profit din el, în vreme ce o persoană pragmatică ar putea fi tentată mai degrabă să-și înființeze o companie: de exemplu una de PR.

Așadar unei persoane i se potrivește un blog, iar o companie mare, cu o misiune distinctă, clară, asumată, își va face un site de prezentare. Că și compania poate alege să includă în site o pagină de blog, care să stimuleze interactivitatea în relațiile cu clienții săi, este o altă problemă, dar siturile de prezentare ale firmelor necesită alt gen de interactivitate: o pagină de contact, formulare de înscriere la newsletter, butoane gen call to action: buy now, șamd.

Cazul siturilor de știri

Despre cum distingem între un site și un blog am mai scris aici. Cum facem însă distincția între un site de știri și un blog de știri (ultimul, de cele mai multe ori, fiind unul de scandal ori de dezinformare)? Prin intersecția știrilor cu social-media, presa ajunge un analist al știrilor de ieri, iar activitatea omului de presă nu mai poate viza doar colportarea știrii în sine, ca element de noutate, ci prezentarea ei într-un context complex – ce ține atât de arhivele / memoria fiecăruia, cât și de capacitatea de interpretare a celui care scrie articolul.

Este mai greu să distingi între un site de știri și un blog decât între un site de firmă și un blog. Există situri de știri la care scriu mai multe persoane, dar asta nu le face încă să se deosebească de un blog colectiv. Un asemenea blog, chiar dacă prezintă opinii diverse, nu are o misiune asumată, iar persoanele care scriu pe el nu se pot pune de acord cu respectarea unei politici editoriale (poziții clare, mesaje bine structurate, existența unor rubrici regulate care să-i ușureze cititorului receptarea informației, etc).

Că este posibilă și asumarea unei misiuni perverse, cum ar fi răspândirea de știri mincinoase ori partizane, asta e deja altă poveste.