Smida Jazz

În acest weekend începe a doua ediţie a Smida Jazz, un festival care se ține în zona Beliș din Munţii Apuseni. Festivalul mi s-a părut interesant încă de la prima ediție, care este mai mult o provocare pentru organizatori. Mulți îl aseamănă cu celebrul festival bănățean Gărâna – ajuns deja la ediţia XXI.

Gărâna este o zonă cu vorbitori de limbă germană din Munţii Semenic, pe lângă Reşiţa. Se bucură de peisaje frumoase, audiență selectă și invitați de excepție. În ultimii ani festivalul de jazz de la Gărâna a fost dominat de muzicienii scandinavi care s-au integrat foarte bine, poate şi din cauza nopţilor foarte reci. Smida este un cătun mic, aflat la altitudinea de 1.100 de metri în mijlocul Munţilor Apuseni, imediat după Răchițele, aproape de graniţa dintre judeţele Cluj și Alba.

În acest an la Smida vin patru trupe care au cântat şi la Gărâna: Bugge Wesseltoft, JazzyBit, Trompetre şi Iordache. Capul de afiş de la Smida Jazz Festival 2016 a fost un alt muzician gărânez: norvegianul cu origini turceşti Ilhan Ersahin, aproape anonim în trio-ul lui Bugge Wesseltoft de la Gărâna Jazz Festival 2013. Ce zic organizatorii despre conceptul festivalului de la Smida:

Smida Jazz Festival, un proiect cultural unic în România, axat pe promovarea jazz-ului contemporan şi a abordărilor inovatoare în muzica de jazz, are ca scop promovarea combinării mai multor genuri muzicale, precum și a dialogului cultural ce angajează mai multe țări, întrucât artiștii agreați sunt atât români, cât și străini, iar dimensiunea festivalului este una internațională.
Programul zilei de vineri, 25 august, la Smida Jazz Festival 2017:
JazzyBit (România)
The Kandinsky Effect (Franţa)
Tingvall Trio (Germania)
Smida Jazz Festival este organizat de Asociația Transylvanian Cultural Development, care își propune să contribuie activ la dezvoltarea regiunii Transilvaniei, prin promovarea locului de desfășurare, cât și a produselor, respectiv tradițiilor locale. De asemenea, asociația își propune să susțină jazzul contemporan, atât românesc, cât și străin, încercând o simbioză, o sinteză a mai multor genuri și stiluri de muzică. Aceste stiluri lipsesc din peisajul muzical românesc, dar și est-european, contextul cultural actual caracterizându-se prin prezența unor evenimente dedicate jazzului tradițional.

Nespus Napocensis – manual

Mai jos o cinașă prezentare dată la-ncet de Mihaela Vârlan, despre ediția #3 a unui nespus festival ne-napocean, zis și bumți bumți:

S-au vorbit la Ministerul dezvoltării regionale să scoată un manual Untold, doar că n-au știut ce nume să-i dea.

Pe lângă întrebări gen: ce este pălinca? ce soluții de prim ajutor adoptăm în cazul în care am îngurgitat accidental slănină cu ceapă? sau am primit sms-uri de amenințare cu apocalipsa de la numărul 666, autorii manualului s-au gândit să dea mai multă greutate festivalului sugerând că Untoldul ar putea fi utilizat ca antrenament pentru un eventual atac aerian cu bombe.

În acest sens au întocmit un chestionar și au aflat chiar de la participanții festivalului care ar fi cele mai potrivite măsuri de protecție în caz de atac aerian. Iată ce au răspuns:
– Ce faceți când cade o bombă?
– Radem o bere.
– Ce măsuri luați când vedeți că prima bombă e urmată de o a doua?
– Ne facem poze.
– Cum vă apărați în caz de explozie?
– Folosim armamentul din dotare: țuică, bere, mici și muștar.
– Ce este un teren minat?
– Locația perfectă pentru prezentări de coafuri sofisticate și tehnici de machiaj la minut. Coafura rezistă iar tenul va fi iluminat din interior.
– La ce te gândești în momentul în care îți explodează o bombă în față?
– La Armin van Buuren.
– Ce sunt bombele?
– Stickuri uriașe care se detonează când viteza sunetului depășește viteza luminii.
– Ce faci când îți vezi creierii pe asfalt?
– Nimic. Aștept să scoată Armin sticku’ din laptop și creierul se va recompune la loc, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. N-ai văzut Matrix?

Cei de la minister l-au sunat pe Putin să-i comunice că populația a fost prevenită, instruită, iar dacă se hotărăsc să atace, ar fi mai ok să ocolească Clujul că numa-și pierd vremea pe aici. Ardelenii îs prea calmi și senini, nici măcar Untoldul nu i-o dărâmat, deci n-au nici o șansă să-i bage cineva în seamă in Cluj, doar tineretul o să fie în delir când o să cadă prima bombă: Uauuuu, Untold gratiiiiis, iuhuuuuu! Pay with flesh?

La vita e bella. Acum la Cluj. După o idee de Benigni. Putin, auzi? E destul de tare măgăoaia? Păi nu se poate mai tare, Putine, că explodează sticku-n creieru oamenilor și-i omorâm! Ce zici, că vrei și artificii? No bine mă Putine, am crezut că ne-nțelegem. Da’ tu ești turc.

Imnul #pieței

Clujul dă imnul mișcărilor din ultimele 12 zile: trupa #Rezist a scos piesa „România” în al cărei clip putem urmări un colaj de imagini cu protestele din localitate + câteva imagini din București.

După anunțul timișorenilor care și-au exprimat intenția de a grupa într-o expoziție pancartele cu lozinci care mai de care mai originale (prin vocea criticului de artă Pavel Şuşară), clujenii s-au repliat rapid. Întâi, două instituții de artă clujene au început să documenteze protestele, invitându-i pe clujeni să doneze pancartele la manifestații, conform Transilvania Reporter. Este vorba de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Z Angles Gallery. Ultima este o galerie privată, reprezentată de istoricul de artă și curatorul Sebestyén György Székely, care a propus constituirea muzeului Între Bare.

N-a durat mult până la apariția muzicienilor clujeni de la #Rezist, care au încropit din sloganele ultimelor zile o piesă. Bine, clujeni este un fel de-a spune (prin adopție), pentru că în cazul tinerilor scoși în fața manifestanților a fost vorba de studenți: au urcat pe scenă întâi Casiana din Hunedoara – voce și Ruben din Aiud la chitară:

Tot în ultimele zile (de când MC a fost Bogdan BOB Rădulescu) a apărut și Alexandra Luca:

În cele din urmă trupa de muzicieni #rezist a scos (aseară) videoclipul piesei „România”, pe care-l puteți urmări mai jos. Am întrebat despre ei prin Cluj și mi s-a răspuns că vor să rămână anonimi, așa că nu am insistat – sorry că nu pot răspunde la această întrebare. Imaginile aparțin fotografului clujean Dan Mureșan.

Se spune că și artistul stradal britanic Banksy ar lăsat o urmă (lucrare) prin Cluj în ultimele zile, care este însă în curs de a fi acoperită.

 

Weekend utopic la Rockstadt

La sfârșitul săptămânii trecute, între 11 şi 14 august, Rîşnovul a fost capitala indisputabilă a muzicii metal, strângând 18 mii de oameni din toate colţurile României, dar şi din afară, pentru a se bucura de concertele a peste 40 de trupe româneşti şi internaţionale.

Aflat la a patra ediţe, Festivalul Rockstadt s-a bucurat de un succes enorm în ciuda ploilor care au persistat în primele două zile de festival. Pensiunile au fost pline ochi, unele fiind rezervate încă de la finalul ediţiei de anul trecut, mulţi fani ai muzicii extreme optând pentru camping. Doritorii au avut de ales între campingul normal şi VIP, cei de la VIP având în plus acces la câteva prize şi o zonă acoperită, pe lângă câteva căbănuţe puse la dispoziţie în perioada festivalului.

13996152_10210779796670242_4145224058732263491_o.jpgZona normală de camping

În ceea ce priveşte organizarea, participanţii au fost nemulţumiţi de cozile la care au fost nevoiţi să stea la punerea brăţărilor,  de preţurile destul de piperate din interiorul festivalului, iar cei din camping au avut dificultăţi cu duşurile în ultimele două zile de festival. Pe lângă aceasta, interdicţia posesiei de alimente sau băuturi în camping a provocat o oarecare nemulţumire printre metalişti.

14021460_908087012654093_7815194818274171554_n.jpgPloaia a facilitat în schimb socializarea în campingul VIP. Metaliştii şi metalistele s-au strâns la prize şi au socializat, iar foenul a devenit emblema primelor două zile, întrucât majoritatea au avut hainele/corturile/sacii de dormit/bocancii uzi, soluţia inedită fiind un liant între cei din camping. Toţi s-au ajutat între ei, de la împrumutul sacilor de gunoi cu o mie de utilizări (pe cort, sub cort, în cort şi ca substitut de pelerină), direcţionări înspre diferite puncte comerciale de unde să se găsească provizii impermeabile, variate soluţii pentru variate dificultăţi.

Autoarea cu foenul cumpărat din chetă de la magazinul chinezesc. 

În ceea ce priveşte atmosfera, aceasta a fost una din cele mai calde şi mai pline de energie. Oamenii au creat festivalul mai mult chiar decât trupele. Familii venite din Bulgaria, Finlanda, tineri (şi nu numai) din Polonia, Germania, SUA şi toţi cei veniţi din toate judeţele României s-au strâns, adunaţi de dragostea faţă de muzica metal într-un orăşel care, timp de 4 zile, le-a devenit capitala. Fiecare participant s-a simţit ca făcând parte dintr-o imensă familie, unde nu mai e judecat după aparenţe sau alte criterii superficiale. Chiar dacă fiecare are preferinţele personale în ceea ce priveşte tipul de metal (thrash, black, grindcore, agrotech, deth, core, punk etc.) asta nu a reprezentat un baraj care să-i fi împiedicat să fi investit timp, efort şi bani ca să poată fi laolaltă cu cei asemeni lui. Probabil nimeni nu s-a întors în locul de baştină fără cel puţin câteva friend request-uri pe Facebook.

Ţinutele au variat de la verde-kaki, galben, transparent şi alte variante de pelerină, în primele două zile, la o largă varietate de tricouri negre, geci de blugi cu patch-uri şi ţinte, curele cu gloanţe, parpalacuri de piele, bocanci de armată sau de lac, brăţări peste brăţări şi inele, pirce-uri, măşti de gaze, cap de cal, costum de unicorn, plete negre şi multicolore şi multe multe variaţiuni ce arătau cum fiecare reprezinta un individ unic, aflat într-o lume de care aparţine fără restricţii.

Trupele „au rupt” tot. Atât Scena Mică, cât şi Scena Mare „Adrian Rugină” au fost aproape constant pline. Sonorizarea a fost excelentă, mai bună decât în anul precedent, iar metaliştii nu au pregetat să se arunce în pit-uri, pogo-uri, walls of death, crowdsurfing sau pur şi simplu să danseze mai în glumă, mai în serios. Line-up-ul a fost deosebit de variat, aducând pe scenă de toate pentru toţi. Majoritatea celor care vin la festival vin pentru 5-6 trupe din cele peste 50 ce performează, dar ajung să plece fani ai trupelor pe care le-au auzit pentru prima oară.

Mayhem au întârziat aproape 40 de minute şi au susţinut un spectacol distant, rupt complet de public. My Dying Bride  au fost poate puşi prea târziu în program, doom metalul cumva ţintuindu-i pe participanţi în frig, Parkway Drive au făcut aproape tot publicul, fani sau nu ai metalcore-ului, să se simtă bine prin energia lor explozivă, Tankard s-au ridicat la aşteptările publicului, aparţinând pe bună reptate din The Big Teutonic Four, Hocico n-a fost apreciat la fel de mult ca restul trupelor de la scena mare, dar cei care au mers să danseze, n-au fost dezamăgiţi, Excrementory Grindfuckers au binedispus tot festivalul, ca şi Clitgore la care a fost debandadă totală (în cel mai bun sens posibil), Negură Bunget au adus soarele la festival, căci la melodia Hora Soarelui, după nenumărate ore de ploaie, într-adevăr, a răsărit soarele!

13938295_10210779809070552_5375574769607085992_oConcertul Clitgore de la scena mică, unde haosul şi distracţia s-au dezlănţuit

Fizic, e imposibil să asişti la tot festivalul, întrucât asta ar însemna sa ai resurse inepuizabile de energie, dar programul a fost realizat bine, astfel încât concertele nu s-au suprapus, cei ambiţioşi putând să fugă de la finalul unui concert de la scena mică la începutul unuia de la scena mare.

Un gest deosebit de frumos a avut loc în timpul concertului celor de la Berserkers, thrasherii care au deschis festivalul. Aceştia au ajutat un participant cu grave dizabilităţi să urce pe scenă, unde publicul a aplaudat, iar Alex Vernescu, solistul trupei a felicitat ambiţia tânărului şi a declarat că nu contează cine suntem, cât timp suntem împreună şi iubim acelaşi lucru – muzica.

La scena mare, pe ecranele din lateral a fost proiectat de câteva ori un slideshow în cinstea lui Adrian Rugină, cel care şi-a pierdut viaţa în timpul incendiului de la Colectiv, cel care a ales să salveze vieţile altora în detrimentul vieţii sale. Spectatorii au aplaudat şi şi-au arătat omagiul faţă de unul dintre eroii dezastrului din octombrie 2015. Chiar şi trupa Bucovina l-a amintit şi i-au dedicat mai multe melodii, printre care Şoim în Văzduh.

Per total, festivalul a constituit un succes, iar participanţii au plecat supăraţi că s-a sfîrşit şi fericiţi că vor putea dormi liniştiţi, după 4 zile de nebunie. Un articol de Mona Mârza, mutat de aici.