Categorie: Festivaluri

La sfârșitul săptămânii trecute, între 11 şi 14 august, Rîşnovul a fost capitala indisputabilă a muzicii metal, strângând 18 mii de oameni din toate colţurile României, dar şi din afară, pentru a se bucura de concertele a peste 40 de trupe româneşti şi internaţionale.

Aflat la a patra ediţe, Festivalul Rockstadt s-a bucurat de un succes enorm în ciuda ploilor care au persistat în primele două zile de festival. Pensiunile au fost pline ochi, unele fiind rezervate încă de la finalul ediţiei de anul trecut, mulţi fani ai muzicii extreme optând pentru camping. Doritorii au avut de ales între campingul normal şi VIP, cei de la VIP având în plus acces la câteva prize şi o zonă acoperită, pe lângă câteva căbănuţe puse la dispoziţie în perioada festivalului.

Zona normală de camping

În ceea ce priveşte organizarea, participanţii au fost nemulţumiţi de cozile la care au fost nevoiţi să stea la punerea brăţărilor,  de preţurile destul de piperate din interiorul festivalului, iar cei din camping au avut dificultăţi cu duşurile în ultimele două zile de festival. Pe lângă aceasta, interdicţia posesiei de alimente sau băuturi în camping a provocat o oarecare nemulţumire printre metalişti.

Ploaia a facilitat în schimb socializarea în campingul VIP. Metaliştii şi metalistele s-au strâns la prize şi au socializat, iar foenul a devenit emblema primelor două zile, întrucât majoritatea au avut hainele/corturile/sacii de dormit/bocancii uzi, soluţia inedită fiind un liant între cei din camping. Toţi s-au ajutat între ei, de la împrumutul sacilor de gunoi cu o mie de utilizări (pe cort, sub cort, în cort şi ca substitut de pelerină), direcţionări înspre diferite puncte comerciale de unde să se găsească provizii impermeabile, variate soluţii pentru variate dificultăţi.

Autoarea cu foenul cumpărat din chetă de la magazinul chinezesc. 

În ceea ce priveşte atmosfera, aceasta a fost una din cele mai calde şi mai pline de energie. Oamenii au creat festivalul mai mult chiar decât trupele. Familii venite din Bulgaria, Finlanda, tineri (şi nu numai) din Polonia, Germania, SUA şi toţi cei veniţi din toate judeţele României s-au strâns, adunaţi de dragostea faţă de muzica metal într-un orăşel care, timp de 4 zile, le-a devenit capitala. Fiecare participant s-a simţit ca făcând parte dintr-o imensă familie, unde nu mai e judecat după aparenţe sau alte criterii superficiale. Chiar dacă fiecare are preferinţele personale în ceea ce priveşte tipul de metal (thrash, black, grindcore, agrotech, deth, core, punk etc.) asta nu a reprezentat un baraj care să-i fi împiedicat să fi investit timp, efort şi bani ca să poată fi laolaltă cu cei asemeni lui. Probabil nimeni nu s-a întors în locul de baştină fără cel puţin câteva friend request-uri pe Facebook.

Ţinutele au variat de la verde-kaki, galben, transparent şi alte variante de pelerină, în primele două zile, la o largă varietate de tricouri negre, geci de blugi cu patch-uri şi ţinte, curele cu gloanţe, parpalacuri de piele, bocanci de armată sau de lac, brăţări peste brăţări şi inele, pirce-uri, măşti de gaze, cap de cal, costum de unicorn, plete negre şi multicolore şi multe multe variaţiuni ce arătau cum fiecare reprezinta un individ unic, aflat într-o lume de care aparţine fără restricţii.

Trupele „au rupt” tot. Atât Scena Mică, cât şi Scena Mare „Adrian Rugină” au fost aproape constant pline. Sonorizarea a fost excelentă, mai bună decât în anul precedent, iar metaliştii nu au pregetat să se arunce în pit-uri, pogo-uri, walls of death, crowdsurfing sau pur şi simplu să danseze mai în glumă, mai în serios. Line-up-ul a fost deosebit de variat, aducând pe scenă de toate pentru toţi. Majoritatea celor care vin la festival vin pentru 5-6 trupe din cele peste 50 ce performează, dar ajung să plece fani ai trupelor pe care le-au auzit pentru prima oară.

Mayhem au întârziat aproape 40 de minute şi au susţinut un spectacol distant, rupt complet de public. My Dying Bride  au fost poate puşi prea târziu în program, doom metalul cumva ţintuindu-i pe participanţi în frig, Parkway Drive au făcut aproape tot publicul, fani sau nu ai metalcore-ului, să se simtă bine prin energia lor explozivă, Tankard s-au ridicat la aşteptările publicului, aparţinând pe bună reptate din The Big Teutonic Four, Hocico n-a fost apreciat la fel de mult ca restul trupelor de la scena mare, dar cei care au mers să danseze, n-au fost dezamăgiţi, Excrementory Grindfuckers au binedispus tot festivalul, ca şi Clitgore la care a fost debandadă totală (în cel mai bun sens posibil), Negură Bunget au adus soarele la festival, căci la melodia Hora Soarelui, după nenumărate ore de ploaie, într-adevăr, a răsărit soarele!

Concertul Clitgore de la scena mică, unde haosul şi distracţia s-au dezlănţuit

Fizic, e imposibil să asişti la tot festivalul, întrucât asta ar însemna sa ai resurse inepuizabile de energie, dar programul a fost realizat bine, astfel încât concertele nu s-au suprapus, cei ambiţioşi putând să fugă de la finalul unui concert de la scena mică la începutul unuia de la scena mare.

Un gest deosebit de frumos a avut loc în timpul concertului celor de la Berserkers, thrasherii care au deschis festivalul. Aceştia au ajutat un participant cu grave dizabilităţi să urce pe scenă, unde publicul a aplaudat, iar Alex Vernescu, solistul trupei a felicitat ambiţia tânărului şi a declarat că nu contează cine suntem, cât timp suntem împreună şi iubim acelaşi lucru – muzica.

La scena mare, pe ecranele din lateral a fost proiectat de câteva ori un slideshow în cinstea lui Adrian Rugină, cel care şi-a pierdut viaţa în timpul incendiului de la Colectiv, cel care a ales să salveze vieţile altora în detrimentul vieţii sale. Spectatorii au aplaudat şi şi-au arătat omagiul faţă de unul dintre eroii dezastrului din octombrie 2015. Chiar şi trupa Bucovina l-a amintit şi i-au dedicat mai multe melodii, printre care Şoim în Văzduh.

Per total, festivalul a constituit un succes, iar participanţii au plecat supăraţi că s-a sfîrşit şi fericiţi că vor putea dormi liniştiţi, după 4 zile de nebunie. Un articol de Mona Mârza, mutat de aici.