Oficial burlac la sosire

În aceeași zi în care a aterizat la Cluj, adică vineri 31 mai, starul american Nicolas Cage a aflat și decizia de divorţ după cea de-a patra sa căsnicie. Actorul de 55 de ani s-a căsătorit pe 23 martie 2019, în Las Vegas, cu o cosmeticiană – Erika Koike, cu care avea o relaţie de un an. După patru zile, Cage a cerut anularea mariajului, sub motiv că se afla sub influenţa alcoolului în timpul ceremoniei, potrivit dailymail.co.uk.

Divorțul a fost pronunţat după 3 luni, chiar în ziua sosirii sale la Cluj – Napoca. Erika Koike, în vârstă de 34 de ani, i-a cerut actorului o pensie de întreţinere pentru cele patru zile de mariaj, susţinând că acesta i-a provocat dificultăţi în cariera profesională. Nu se ştie dacă solicitarea sa a fost admisă de judecător, dar se pare că Nicolas Cage a primit în perioada șederii sale la Cluj un plic cu vești nu foarte bune, deoarece s-ar fi albit la față după ce l-a desfăcut.

Căsnicia cu Erika Koike a fost a patra pentru Nicolas Cage. Actorul a mai fost căsătorit cu actriţa americană Patricia Arquette, între anii 1995 şi 2001, cu Lisa Marie Presley (fiica lui Elvis Presley) între august şi noiembrie 2002, şi cu fosta chelneriţă Alice Kim, între 2004 şi 2016.  Erika Koike nu i-ar fi spus fostului ei soț că are antecedente penale. Specialista în machiaj urmează să apară în instanță în Las Vegas luna aceasta, fiind acuzată de conducere sub influența alcoolului.

În 2010, actorul american a filmat în România pentru pelicula “Ghost Rider – Spirit of Vengeance / Demonul răzbunării”, care a fost lansată în 2012. Nicolas Cage a revenit în România în 2014 pentru a lucra la filmul “The Dying of the Light”, în regia lui Paul Schrader, iar la sfârşitul săptămânii trecute, a primit trofeul Transilvania pentru contribuţia la dezvoltarea cinematografiei mondiale la Transilvania International Film Festival (TIFF) care se desfășoară în aceste zile la Cluj-Napoca.

Leave a Reply