Mutare neașteptată a procurorilor

Autoritățile judiciare l-au lăsat liber pe primarul din Beliș – anunță azi în exclusivitate Gazeta de Cluj.

„Dacă în majoritatea cazurilor percheziții cum au fost cele efectuate la Beliș în această săptămână trebuiau să se încheie cu propuneri de arestare în fața judecătorilor, de această dată colegul lui Hrudei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin i-a lăsat în libertate pe edilul Viorel Matiș împreună cu ceilalți doi complici, foști colegi de-ai săi din Ocolul Silvic”, notează sursa citată.

Presa non-stop anunțase că Viorel Matiş, primarul comunei Beliș, a fost reținut pentru fapte ilegale la regimul silvic,  fiind suspectat de comiterea unor fapte de pe vremea când era lucrător silvic – declaraseră ieri surse judiciare pentru Agerpres. Ei bine, se pare că arestul provizoriu de 24 de ore nu a fost prelungit cu un altul pe 30 de zile, alesul local continuându-și activitatea bine-mersi în stare de libertate. Asupra sa a fost instituită însă sancțiunea controlului judiciar pentru o perioadă 60 de zile, începând din 15 august.

Sursă foto: Ziar de Cluj

– articol în curs de actualizare –

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *