Amenzi Pascale

În perioada Sărbătorilor Pascale sunt mobilizate forțe importante: 36.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi lucrători de la alte structuri ale MAI, precum şi poliţişti locali şi militari din cadrul MApN, vor face cu rândul până pe 20 aprilie la amenzi. În fiecare zi vor fi la datorie peste 14.000 de poliţişti, misiunea principală fiind intensificarea măsurilor de monitorizare şi control în cazul traficului rutier şi verificarea respectării condiţiilor de deplasare a persoanelor.

Deci se vor da și mai multe amenzi, așa că stați pe-acasă. Eu am ieșit ieri, scurt, de la marginea Clujului până spre Gară, fără vreo oprire, după ce vineri am dat o tură și prin Centru, fără să mă bage nimeni în seamă. E drept că pe fiecare stradă importantă am văzut câte-o mașină de poliție, deci forțe erau 😕 N-am văzut celebrele drone. Nu știu ce fac mai exact aceste dotări ale forțelor de ordine: prind câte un virus şi-l duc la bază?

Meanwhile, pe facebook, tot mai mulţi români şi-au pus poza cu poliţistul care-i amendează ba pe ei, ba un cosmonaut, ba statuia lui Matei Corvin. MAI a aceptat cu umorul recunoscut gluma care circulă pe internet și a anunțat că acum îi așteaptă s-o și plătească. La fel ca și în cazul celorlalte amenzi, dacă plata se face în 48 de ore, amenda este la jumătate. Suma şi-o stabileşte fiecare, după posibilităţi 😕

Conform estimărilor de la experţii publicaţiei economistice Times New Roman, polițiștii trebuie să termine patru chitanţiere de amenzi pe sătpămână, ca să refacă PIB-ul României la nivelul de înainte de criză. Vă daţi seama ce şansă pe poliţişti, să dea amenzi cu sacul şi să nu-i blameze nimeni? Aduce a braconaj, dacă stai să compari cu pescuitul. În Cluj-Napoca sunt zilnic între 300 și 750 de polițiști și se dau cam 250 de amenzi / zi.

În total, în țară, s-au dat 7.000 de amenzi în ultimele 24, potrivit unui comunicat IGPR. Aşa că după infodemie, s-ar putea să avem parte şi de puţină ipocrizie. Cert e că nu doar poliţiştii s-au înmulţit pe străzile oraşului înainte de Paşti, ci şi populaţia. Asta se poate justifica prin cumpărăturile pentru masa tradiţională, dar şi prin bâlbâielile autorităţilor care au jucat alba-neagra cu credincioşii privind regulile de respectat pe timpul sărbătorilor pascale.

Leave a Reply