Biblioteca Batthyaneum

Biblioteca Batthyaneum funcţionează din 1794 în fosta biserică trinitariană din Alba Iulia și deţine cea mai valoroasă colecţie de manuscrise medievale occidentale de pe teritoriul României. Tot aici se află şi cel mai vechi manuscris de acest gen, Codex Aureus, realizat între 805 şi 810, cunoscut şi sub numele de Evangheliarul de la Lorch. Prima jumătate a Codex-ului a ajuns la Alba Iulia în 1786, iar cea de-a doua se află la Biblioteca Vaticanului. Coperţile originale se găsesc la muzee din Londra şi Roma.

Batthyaneum deţine cea mai mare colecţie de incunabule (cărţi editate în a doua jumătate a secolului al XV-lea în Europa, în faza de început a tiparului), cu peste 600 de exemplare, adică circa 70% din totalul celor aflate pe teritoriul României. Biblioteca are profil documentar, fiind destinată cercetătorilor şi specialiştilor, iar accesul în incintă este permis doar în baza unei autorizaţii.
Curtea de Apel Alba Iulia a decis azi respingerea solicitării Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia de anulare a deciziei prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea acesteia de retrocedare a imobilului Bibliotecii Batthyaneum, precum şi a bunurilor mobile, printre care şi Codex Aureus, transmite Agerpres.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, a menţionat purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba, Cosmin Muntean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.