Planurile A, B și C la CFR

Degringoladă mare în Gruia după taifunul Dudelange, niște băieți care luni se duc la serviciu (câțiva dintre ei), măcar să le spună colegilor cum a fost pe la Cluj dar și să-și facă cereri de concediu fără plată pentru meciurile cu Betis Sevilla și AC Milan din grupe – pentru că vor juca și în timpul săptămânii.

Așa cum scriam aici, în culisele clubului feroviar se fac acum tot felul de manevre, fiecare grupare din conducerea CFR făcând și desfăcând tot felul de ițe, care mai de care mai fantasmatice. Iată mai jos care sunt cele trei variante  luate în calcul de către „prietenul” patronului german, Nelu Varga.

Planul A: cel care ar putea să îi ia locul lui Iuliu Mureșan la cârma clubului ar putea fi unul dintre foștii mari sportivi spanioli, Herminio Mendez, după cum anunță cei de la emisiunea Fotbal Club / Digisport, sau Juan Jose Maqueda, fost coleg cu Hagi la Real. Bogdan Mara confirmă parțial:

Am auzit ceva, eu îl cunosc pe Menedez, dar nu știu ce să spun în acest moment.

Dacă nu bate palma cu unul din cei doi iberici, Varga are planul B, în care i se propune funcția de președinte lui Daniel Stanciu, fost jurnalist, devenit mai apoi impresar alături de frații Becali, după care președinte de club pe la ASA Târgu Mureș, ACS Poli Timișoara și Dinamo. Vara trecută, Stanciu a fost numit director sportiv la Hapoel Akko, echipă din prima ligă a Israelului. Acesta a fost prezent de mai multe zile la Cluj, iar numele lui a fost vehiculat în anumite cercuri.

Varianta C este Rafael Gordillo (61 de ani), fost preşedinte la Betis Sevilla. Potrivit prosport.ro, fostul jucător al celor de la Real Madrid ar fi ajuns deja la Cluj și negociază acum preluarea postului de președinte executiv. Dacă va accepta postul, atunci Gordillo va intra direct în „pâine” și îl va menține în structura de conducere și pe Iuliu Mureșan. În celelalte două variante, Mureșan ar urma să fie tras pe linie moartă.

Cine sunt amatorii din Luxemburg?

Dudelange a venit la Cluj cu o echipă în care 8 jucători au și serviciu, doar trei dintre ei fiind profesioniști cu contract – același număr cu al turiștilor luxemburghezi care au invadat centrul Clujului. Portarul Joe Joe Frising avea doar 6 jocuri în ultimii 3 ani, venea după o entorsă, și avea mişcările şi fizicul unui motostivuitorist de la supermarketul căruia îi făcea reclamă pe tricou.

Jurnaliștii din Luxemburg se amuzau înainte de meci dezvăluind într-un articol din Le Quotidien că, având nevoie de o rezervă de portar după entorsa titularului, cei de la Dudelange ar fi luat unul fără contract și nu erau siguri dacă-l pot trece pe foaia de joc. Și că așteptau cu emoție răspunsul / confirmarea de la UEFA înainte să anunțe rezerva (Landry Bonnefoi, 34 de ani).

Unul din cei trei profesioniști din lotul lor, mijlocașul ofensiv Danel Sinani, ne-a dat două goluri la Cluj. El este o extremă stângă cunoscută mai degrabă ca fratele lui Dejvid Sinani (CS Fola Esch) și valorează „doar” 175.000 € pe transfermarkt.  Și celălalt profesionist din lotul lor, Turpel (200.ooo €), a marcat atât în meciul tur, cât și la Cluj. Al treilea jucător cu contract de la Dudelange este apărătorul central Kevin Malget, evaluat tot la 175.000 €.

Clujenii au intrat pe teren crispați, cu ambiţie, dar fără claritate şi cu multă precipitare în joc. Conceicao a început cu doi închizători – Bordeianu şi Males – doar el ştiind de ce a făcut asta când avea de recuperat 2 goluri. Cei doi au jucat la nivelul luxemburghezilor, iar fostul lor antrenor Miriuță nu a ratat momentul să-l „amendeze” pe portughez pentru această decizie printr-o declarație acidă.

În atac, Ioniţă trebuia să facă ceva, pentru ca Omrani şi Ţucudean să marcheze. A reușit să piardă însă o minge de la care a pornit acțiunea de atac luxemburgheză de la 0-1 și a fost scos vinovat de Toni Conceicao. După ce echipa din ţara care nu există pe harta fotbalului important a marcat primul gol spectatorii au început să plece de pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Au pierdut spectacolul, pentru că finalul de meci a fost mult mai vioi decât începutul, cu încă 4 goluri. Adevărul este că pentru cei 5 lei dați pe bilet, jucătorii CFR-ului au oferit doar de 2 lei fotbal, restul spectacolului fiind făcut de cei de la Dudelange. Ca să închei (un fel de haz de necaz) într-o notă amuzant-conspiraționistă, am bănuiala că misteriosul om de afaceri german care finanțează „din umbră” CFR Cluj are acțiuni și la echipa din Luxemburg.

Silicon Valley for sale

Așa cum ne-au obișnuit multe afaceri începute la Cluj, intențiile frumoase se cam pierd pe parcurs iar realitatea, într-un oraș scump, orientat pe câștiguri imediate, este că afacerile cu bătaie lungă se leagă tot mai greu. Omul de afaceri Ion Sturza, CEO-ul Nina Moldovan și primarul Emil Boc rostogoleau la inaugurare cuvinte precum „eco-sistem de afaceri”, noul „City”, pentru ca în mai puțin de 5 ani, după investiții de ~7 milioane de euro, Silicon Valley-ul de Cluj să fie scos la vânzare.

Expiră PUZ-ul, sau care e graba? „În prezent suntem într-un proces de evaluare, nu cu un singur potenţial cum­pă­ră­tor, ci cu mai mulţi. Acolo fie va fi un exit, fie o dezvoltare împreună cu un par­tener. Noi avem deja PUZ-ul obţinut pentru faza ur­mă­toare pentru a continua dezvoltarea pro­iectului“, a declarat pentru ZF Ion Sturza.

Eco-sistemul a revenit și în martie 2018, când LPT anunța „aniversarea a 4 ani de când bate inima digitală a Transilvaniei”: „Când am început proiectul, aici era o zonă tipic industrială, dar fără activitate. Majoritatea clădirilor erau vechi, din beton, fără să aibă prea mult sens din punct de vedere estetic sau chiar practic. Printre ele se strecuraseră și câteva clădiri cu un farmec post-belic, cu o vădită amprentă de arhitectură interbelică și un spirit aparte, își amintea Ion Sturza.

A fost o adevărată provocare să dezvoltăm un proiect în care să le integrăm pe acestea și totodată să creăm un ecosistem absolut modern, cu ultimele tehnologii.

Parcul tehnologic era asociat cu noua etapă de dezvoltare a industriei IT din Cluj. „Majoritatea rezidenților parcului tehnologic sunt companii new entry în Cluj, care au ales orașul pentru că au găsit la Liberty acele facilități de care aveau nevoie, la momentul oportun. Alternativa, în unele cazuri, a fost chiar să meargă în alte țări”, spunea atunci șeful Fribourg Capital.

Conceptului de parc-campus, cu spații generoase, care să faciliteze interacțiunea, i s-a adăugat cel de ecosistem tehnologic – o combinație între companii mature, start-up-uri, accelerator și diversitate.

„Inima digitală a Transilvaniei bate tot mai puternic aici. Diversitatea și mixul de rezidenți, spațiile de interacțiune, implicarea în activități comune, participarea în calitate de mentori la acceleratorul Spherik, evenimentele cu tematici specifice – toate acestea reprezintă un imbold la implicare și interacțiune, ceea ce generează, constant, noi oportunități de business și de dezvoltare”. Acum se caută un EKG.

Cine cumpără Liberty Park

Într-un articolul scris ieri mi-am pus întrebarea de ce ar vrea Ion Sturza să se retragă din proiectul Liberty? Întrebarea este justificată de modul în care omul de afaceri vorbea despre ecosistemul care este la Liberty Park din Cluj:

Acesta este în sine este un mic monstruleț – inimă digitală a Transilvaniei, cu două direcții limpezi: zona de real estate și acceleratorul de business Spherik.

Chiar dacă este vorba despre o afacere cu o componentă imobiliară, Sturza nu a mizat pe vânzarea de locuințe ridicate pe fosta platformă a fabricii libertatea (cum a procedat, de exemplu, Octavian Buzoianu pe platforma Feleacul), ci pe IT.  Asta chiar dacă gentrificarea unei zone deschide oportunități de valorificare superioară a metrului pătrat de teren prin construcții mixte de birouri, spaţii comerciale și locuinţe colective.

Ion Sturza a fost preocupat mai degrabă de fenomenul IT din România, despre care afirma recent că „riscă să fie compromis în următorii 4-5 ani dacă cei din industrie nu fac pasul următor, spre o nouă etapă”.

99 % din ceea ce numim noi IT în România, cu excepția BPO și a altor servicii deconcentrate, care se limitează la vânzarea minutelor programatorilor și a altor specialiști, așa-numitul CRUD applications, sunt activități de bază, care în 4-5 ani vor dispărea, vor fi automatizate, vor fi canibalizate de industria în sine.

Dacă modelăm viitorul IT-ului românesc în orizontul a 4-5 ani, văd cum firmele actuale vor migra spre deep-tech, va fi un trend mondial. Un inginer de inteligență artificială din Silicon Valley este plătit acum cu un salariu de la un milion de dolari în sus, prin urmare competiția bazată pe costuri va rămâne în vigoare. Dacă poți plăți un inginer român cu mai puțin, investitorul va veni în România. Va fi deci aceeași tendință de outsource a activității științifice în alte zone ale lumii.

Ar fi al treilea val – primul a fost legat de activitățile basic, cu call-centere și aplicații generale, al doilea a adus aplicațiile mai sofisticate, iar acum deep-tech. Vor dispărea multe din slujbele din IT de azi, dar vor apărea altele, iar industria se va transforma. Modelul de dezvoltare în domeniul tehnologic în care cred este cel bazat pe deep-tech.

Este un mare avantaj azi să fii în zona economiei digitale, indiferent unde acționezi, unde lucrezi, ești pe linia întâi a frontului de progres.

Prin urmare, nu-mi fac probleme cu actualii angajați din IT, sunt foarte capabili să se reorienteze profesional imediat ce se modifică noile cerințe ale industriei, sunt foarte mobili intelectual. Între timp, nu au de făcut decât un singur lucru – să fie atenți și curioși la schimbările care au loc. Firmele mari, Amazon, Microsoft, Google etc vor aduce, încetul cu încetul, acest knowledge nou și aici, pentru a avea acces la polul local de talente.

Când învățam la Universitate, în URSS, aveam colegi din Laos, Vietnam, China etc. Oamenii aceștia erau fenomenali la matematică, mai ales chinezii. Aparent, zona ex-socialistă și Asia au o bază în matematică mult mai solidă. De aceea, cred că firmele cu tehnologii deep-tech vor veni aici nu numai ca să-și optimizeze costurile, ci și ca să să aibă acces la talentele românești.

În prezent Fribourg Development discută cu mai multe companii imobiliare şi fonduri de investiţii vânzarea birourilor Liberty Technology Park. Potrivit datelor din piaţă, pe lista scurtă s-ar afla şi Ceetrus, fostul Immochan, scrie zf.ro. Ceetrus dezvoltă alte două proiecte în Ardeal, la Brașov și Satu Mare.

Divizia de imobiliare a francezilor de la Auchan a investit până acum pe plan local 300 de milioane de euro. Cel mai de anvergură proiect de pe plan local este cel de la Brașov, acolo unde terenul fostei fabrici Tractorul a fost transformat într-un pol urban cu spații de retail, birouri și apartamente.

Oficialii CFR o dau la-ntors

Am scris imediat după transferul lui Baptista la CFR că omul e bun eventual ca un secund pe teren, adică l-au dat afară pe Edi ca să-l aducă pe tata Puiu. Iuliu Mureşan a comentat în legătură cu jocul prestat de brazilian la Mediaș, că:

Vede jocul, e clar, are experienţă, e un fel de antrenor în teren. El poate să și joace, dar trebuie să mai muncească, să se mai pună la punct cu condiţia fizică.

Introdus în minutul 70 al meciului de către Antonio Conceicao în locul lui Alexandru Ioniţă, fostul jucător de la Real Madrid și Arsenal nu s-a remarcat prin nicio fază spectaculoasă, a atins abia de vreo două ori mingea, iar când a atins-o a dat-o la vreo 4 metri în lateral, prilej pentru Cornel Dinu să-l ironizeze copios.

Brazilianul a ieşit în evidenţă doar prin câteva gesturi prin care încerca să-şi coordoneze colegii, confirmând intuiția mea că a fost adus doar pentru nume și probabil ca o rezervă a mantalei de vreme rea, Conceicao. Julio nu s-a integrat la CFR Cluj, iar acest lucru s-a văzut clar pe teren, la combinaţia încercată cu Tambe, care nu a bănuit traseul unei mingi trimise de sud-american. Cornel Dinu, pentru gsp.ro:

O fi fost bietul ăsta Baptista, o fi fost şi el jucător, nu zice nimeni, dar săracul, când a intrat, abia se mişca pe-acolo prin teren.

Poate că era mai onest pentru conducătorii CFR-ului să spună că Baptista are alt rol la echipă, sau că l-au luat la pachet cu portarul spaniol (foarte bun!), nu să se facă de râs și să lase impresia că în Gruia este vreun club al elefanților – la fel ca tot fotbalul romanesc. Măcar să nu-i dea ocazia lui Dinu să-i ironizeze în articolul citat:

Cred eu că sunt prea mulţi conducători care distrug fotbalul nostru, cărora le place şi lor «futbolul» şi atunci se găsesc şi ei selecţioneri, aşezori de echipe, combinatori de meciuri, etc.

Sursă foto: fanatik.ro

 

Incendiu spectaculos la Oradea

Spre deosebire de clujeni, orădenii nu mai trebuie să dea foc la bani sau să arunce cu fonduri publice pentru efecte pirotehnice spectaculoase. Sâmbătă seară la Oradea a ars, sub privirile neputincioase ale localnicilor, una dintre cele mai frumos restaurate clădiri din vestul țării: fosta Bibliotecă Județeană, acum Palat Episcopal. După cum am scris aici, incendiul a pornit de la acoperișul Casei Parohiale.

Încă este prea devreme ca să fie date publicității cauzele incendiului, dar autoritățile nu exclud o „mână criminală”, potrivit evz. Totuși, cu puțină atenție se pare că putea fi prevenit. Mulți cetățeni vorbesc că încă de acum două zile instalația de iluminat arhitectural a clădirii pâlpâia suspect, iar un orădean a sunat la 112 cu mai bine de o oră înainte de incendiul mare, anunțând că pe str. Pavel ar fi luat foc ceva cabluri… iar pompierii nu au venit.

Nu am nimic cu primarul Oradiei mari, nici nu-l cunosc, ba chiar impresia generală a unui simplu turist prin oraș în 2018 este că lucrurile se mișcă serios înspre bine. Clujenii sunt puțin geloși pe eficiența administrativă de pe Criș, superioară celei de pe Someșul Mic, unde propaganda precede și apoi umflă „realizările”. După ce a experimentat cu succes populismul gratuit (sau mă rog, din fonduri publice), Clujul l-a brevetat și pe cel contracost.

Revenind la Oradea, întâmplarea de sâmbătă seară nu este un simplu accident, lipsit de importanță. Ridicat la începutul secolului trecut, Palatul Episcopiei Greco-Catolice a fost considerat mereu unul dintre simbolurile oraşului. Fațada a fost restaurată în ultimii ani şi existau promisiuni că va fi renovat și interiorul. Acum, speculând sentimentele orădenilor, se vor strânge fonduri și de la populație, în special de la credincioșii greco-catolici. Iată și declarația primarului Ilie Bolojan:

Întreg orașul este emoțional afectat de pierderea acestei clădiri impresionante. Primăria Oradea împreună cu Episcopia Greco-Catolică va deschide luni un cont pentru strângerea de fonduri în vederea refacerii acestui monument simbol al orașului. Primăria Oradea se va implica financiar în acest efort de reconstrucție a Palatului Episcopal Greco-Catolic.

Dar, așa cum afirma un orădean, nu incendiul a pătat imaginea orașului, ci incompetența celor plătiți anume ca să evite asemenea incidente! Sursă foto și info: pagina de facebook a primarului Ilie Bolojan.

Defilăm pe facebook

De 23 august, defilăm pe facebook, și ne amuzăm pe seama tinerilor millennials care nu știu din proprie experiență ce-i aia defilare comunistă, deși… ce-au anticipat acu` 50 de ani vizionari ca Orwell, de exemplu, azi e aproape inadecvat. Pericolul din partea puterii care supraveghează panoptic este considerat old school, iar cine vede în asta o amenințare reală e considerat paranoic.

k5Ne supunem de bună voie, pentru că în nici 15 ani media socială ne-a atras pe toți în pâlnia ideologiei dominante. Totul este acum imagine și orice devine la un moment dat parte a unei strategii de brand. Clujul nu mai e un oraș, ci o reclamă, iar primarul său este tot mai mult un brand, mai degrabă decât o persoană. El merge la Untold să se „activeze”, ca orice alt brand. Își dă check-in, se fotografiază, intră în horă cu ceilalți membrii ai rețelei.

k6Își întărește astfel poziția dominantă, cu largul concurs al userilor care-și produc singuri propria servitute. Pentru a fi populari, sau măcar pentru a nu fi considerați hateri, intră toți în joc. Pânza rețelei nu #rezistă decât prin cetăţenii care-o fac să reziste. Rezistența înseamnă deja altceva, iar tirania e doar un vechi simbol reinterpretat.

Pentru că tirania e acum a rețelei, iar suflul individual este absorbit în inerția grupului. Nu e foarte sigur dacă oamenii mai „simt” ceva, chiar dacă așa pare. Pentru că imaginea poate simula emoția, iar „scopul superior” al rețelei poate deveni foarte ușor mult mai important decât dreptul individual. Singurul motiv pentru care nu simțim că suntem în lumea lui Orwell este, probabil, faptul că fiecare dintre noi acceptă această superioritate. Sau, pentru că nu mai simțim?

PS: am repetat postarea, cu altă imagine, deoarece una precedentă mi-a fost ștearsă de roboțeii facebook, sub pretextul că „nu respectă standardele comunității noastre” 🙂

Ce muzici asculți

Pentru tinerii millenials nu contează atât de mult ce filme văd sau ce cărți citesc, așa cum era generația decrețeilor, cât muzica pe care o ascultă – care îi apropie într-o mai mare măsură decât orice altceva.

Și aici există însă diferențe de percepție, nu doar între genurile muzicale preferate, ci și față de ce înseamnă (sau ar trebui să însemne) organizarea unui festival. I-am întrebat pe bănățenii veniți la Cluj ce festivaluri din țară le-au plăcut și cum ar trebui să fie organizat un astfel de eveniment:

– Pe la ce festivaluri ați mai fost vara asta?

– Am fost la Revolution, dar din nou garduri, comercializare maximă… Scene prea aproape una de alta, mare gălăgie între ele… Când voiai să schimbi genul (ca sa ajung la main stage de la Psy trebuia sa trec pe lângă rock și techno….) haos, urât, multă poliție obsedata să găsească ceva droguri, vezi doamne (controlau la intrare în pachetele de țigări după pastile și cuie cum le numesc ei, dar în ghiozdane sau poșetele domnișoarelor nu căutau) mi s-a părut amuzant… ca la piață, bișnițarii ziceau țigări, țigări la intrare 🙂

– Revolution e un festival mai măricel, cu pretenții…

– După asta a fost tot un scurt festival în incinta Liceului Silvic, tot de la Pădurea verde… Acolo iar dezamăgire maximă pentru că au avut un sound prea mare pentru curtea liceului și cică au fost reclamații din Giarmata pentru gălăgie… Prima zi nu a fost multă lume și nici DJ-i pe care chiar vroiam să îi prind, numele mari normal veneau a 2-a zi… A doua zi am fost am ajuns pe la 23 totul ok, deja începea să se strângă lume, muzica devenea din ce în ce mai ok, urma să intre ulterior după câteva ore un DJ pe care îl așteptam… așa că pe la ora 2:30 am plecat după țigări la 3 trebuia sa se schimbe DJ ul. 

– Am venit până la prima stație de autobuz după Gara de est la non-stop și până a fost Narcis la magazin am primit un mesaj ciudat de la o fata pe Wapp „bă, ești ok?” și normal neștiind ce e cu mesajul ala ii scriu… „Da, eu sunt ok, tu ești ok? Am venit după țigări și ne întoarcem la party”. și insist „ești ok?”… Mi-am făcut griji, nu știam ce e cu ea, ca să îmi spună de fapt „Păi a venit politia la Silvic, au închis sound-ul și nu știam unde ești”

– Pai cum așa, și îi mai dă drumul? După 10 minute cât am ajuns și noi înapoi în față de am parcat… am zis ca măcar intru să o iau și pe ea, ce vorbești, la intrare mi-a spus paznicul „nu se mai intră, am închis”… Mna șoc… ce sa zic tristă situație și acolo, și asa a rămas, au închis muzica și aia a fost și cu festul numit SILENSIA.

– Tot trebuie să fii nimerit voi și un festival ok!

– Abia la Transylvaliens am avut parte de primul festival în adevăratul sens a cuvântului… cu cei mai prietenoși și grijulii oameni, cel mai fain decor, cea mai faina muzică, cei mai mulți DJ-i buni, aveau și dușuri 🙂 toalete suficiente puse și lângă zona de corturi, locul unde s-a ținut a fost de poveste, undeva lângă Sibiu, era un râu acolo, peisaj excepțional…

– Să înțeleg că acolo v-a plăcut?

– Da, acolo nu am avut nici o problemă, nici gard nu a fost. Au fost doar na, la intrare, 2 gărdulețe, să nu se intre cu mașina – dar asta undeva înainte cu vreo 300 m de unde se deschidea valea. Era main-stage ul. În fata lui era barul, aveau paleți, roti de mașină îmbrăcate în material de stat jos. În dreapta soundului era un fel de dâmbuleț unde erau puse niște balansoare făcute de ei tot din paleți și doi bușteni mai mari, dacă treceai de bar pe dreapta pe cealaltă parte a drumului era ceva de mâncare, aveau ăia cam de toate și calde mereu. Dacă mergeai mai în stânga de vedea cum se oprește dealul în vale…

Am mers pana acolo, puțin în pantă, dar frumos, era umbră, era un leagăn imens făcut din ceva gingii și un buștean, dar mare, prins undeva sus între 2 copaci cu vedere la scenă… Când ma dădeam pe el, cum era deal, ajungeam mai în față și nu mai vedeai nimic sub picioare decât departe, jos… A fost foarte frumos. Noaptea era ditamai focul de tabără, mergea incontinuu, mereu erau oameni acolo și mereu era loc să mai vină și alții. Oamenii care vin la Transylvaliens sunt multi străini, sunt educați, prietenoși, dacă cineva te vede ca stai într-un loc de ceva timp singur, trist, sau nu neapărat trist, dar vine sa te întrebe dacă ai nevoie de ceva, dacă îți e foame, poate ai fost prea beat și ți-ai pierdut banii… Toți erau asa familiari unii cu alții!

Noi am pus cortul mai sus de scenă lângă râu, țin să spun că am avut primii vecini de cort de care m-am „îndrăgostit” Federica și Nils, un cuplu din Germania, au fost atât de drăguți. Am împărțit chestii. Am mâncat împreună, am făcut o tonă de activități cu ei, de la joacă, la mâncare, la dans, la sound. Festivalul ăsta chiar mi-a plăcut și am rămas foarte impresionată de el, susțin acest Transylvaliens din toate punctele de vedere. Ce e drept mă așteptam să fie mai mulți oameni dar nu mulți știu de el, e doar la a V-a ediție, dar sper ca la anu` să vină mai multa lume să umplem toată valea.

O să mai mergi?

– Eu bineînțeles, clar am sa merg din nou. Și sincer dacă relaxare și oameni faini și liniștite, și o stare de spirit aparte, vi-k sugerez cu tot dragul anul viitor. Transylvaliens forever 😍

De la colonia la cartierul Sopor

Deși facebook nu pare mediul cel mai propice pentru dialog (el este, deocamdată, cel mai eficient mediu de propagare a presei online), se întâmplă să primesc uneori reacții interesante la articole. Ca să fac o medie, majoritatea comentariilor sunt suspicioase: oamenilor aproape că li s-a atrofiat gândirea critică, așa că în momentul în care dau de un articol care nu lustruiește suprafața lucrurilor, și la care nu pot da like, sunt de-a dreptul indignați.

Unii își exprimă supărarea direct, cu folosind cu încredere butonul angry, iar alții se miră ce e în neregulă cu tine, dacă asta e „concepția ta despre lume și viață”, că totul e greșit. Ceva mai binevoitori, cunoscuții te întreabă „ce ai tu cu ăia” despre care scrii? Adevărul e că mulți români ar putea trece la islamism, că fundamentaliști sunt deja. Cât despre mine, n-am nimic cu nimeni, ar fi și culmea să pierd timp cu scrisul doar pentru a mă „răzbuna” pe cineva. Un articol fură timp, scrisul ia cel puțin triplu, dacă nu qvadruplu pe cât vă ia cititul său. Dar dau din timpul meu cu drag, și am la final poză și nume, ca dovadă că nu mă ascund după vorbe.

Stimate dle. Marius Oliviu – îmi scrie Dan, un cititor – conținutul articolului mi se pare chiar interesant, însă mi s-a împiedicat citirea în „trauma stradală”. Eu nu m-am împiedicat de punctul de după dle. Imaginați-vă că puteți citi un text mai lung (chiar) și dacă autorul a mâncat o literă. Cei care vor, pricep, plus că eu nu sunt decât un jurnalist de opinie. Nu-mi concep articolele de la zero, că așa mi-a cășunat mie. Ele pornesc, majoritatea, de undeva, de la ceva. În cazul articolului amintit, de la ce vrea să facă Primăria în cartierul Sopor, iar expresia traumă stradală (chiar poetică, în contextul urbanizării forțate) a fost preluată din exprimarea unui arhitect (sic!) sau a unui expert local citat. 

Culmea e că intenția celor care comentează e mereu bună. Dar așa, ca o mică mențiune, nu scriem în piatră aici, pe mici situri sau bloguri. Nu emitem sentințe definitive, ci (ne) punem întrebări cu voce tare, cu nițel spirit critic – atâta cât a mai rămas, că n-a dispărut de tot în marea de like-uri. Da, știm să facem jocuri de cuvinte și ne place să ne mai jucăm cu câteva metafore, că de-aia scriem și nu suntem ocupați să ne uităm în buda altuia. Dacă nu ați prins nici intenția, nici „resorturile intime” (sic!), probabil că ar trebui să vă „regăsiți” în altă parte, nu aici. A scrie pe teme de interes public e mai degrabă despre comunicare, decât despre intimitate. Exprimi opinii personale, desigur – dar nu intime. Iar astea ultimele sunt mai degrabă despre amor, pe care nu-l practic cu administrația locală.

Un alt comentator remarcă faptul că nu e de ajuns să (re)faci de la zero un PUG pentru noul cartier, dacă nu-l legi de oraș cu o cale de acces cu două benzi pe sens. Ceea ce aproape au uitat clujenii, după atâtea blocuri construite între case și cartiere noi apărute în spațiile dintre cartiere, este că, odată cu ridicarea unui nou cartier, planificatorii comuniști trasau și căi de acces, poduri și pasaje de legătură cu orașul. Degeaba faci un cartier aerisit, dacă pui o pâlnie la intrare / ieșirea spre centrul marelui Oraș, sufocând circulația.

Imaginați-vă, dacă un sfert de centură precum Vâlcele-Apahida s-a construit în 7 ani, cu Emil Boc prim-ministru, cât va dura sistematizarea noului cartier, în condițiile în care nu doar existența căii de acces e importantă, ci și lățimea acesteia. În țara în care autostradă înseamnă două benzi pe sens (vezi noua A10, abia deschisă), indiferent că-i vorba de zona Clujului, de București sau Miercurea Sibiului, nu cred ca-n Sopor vor ajunge drumuri mai late de o bandă pe sens.

Probleme pentru un nou festival la Cluj

Niște tineri au organizat weekendul acesta un festival underground la Cluj, în pădurea Hoia, doar că nu le-a prea ieșit. Să fie vorba de efectul pervers al Untold-ului?

Clujul are un nou festival de muzică! au postat fericiți bloggerii locali, preluând naiva reclamă a organizatorilor: „vara aceasta, într-o formă autentică pentru Cluj, WoodTech Festival deschide porțile spre o experiență originală, în inima misterioasei păduri Hoia – Baciu”, bla-bla, bla-bla, șamd.

Reacțiile participanților au fost însă împărțite: clujenii au fost nemulțumiți de programul festivalului, în timp ce tinerii veniți din alte orașe, de organizare. Oana, o clujeancă nemulțumită, a comentat pe pagina festivalului, ne-recomandându-l prietenilor, după experiența din prima zi:

Se termină muzica la 23? Ce treabă e asta? Nu se poate numi festival!

Cei mai dezamăgiți au fost bănățenii, după 5 ore de condus, când au constatat că la două scene din trei au dispărut DJ-ii:

Ar trebui decontate biletele și benzina la cei ce au venit de departe. Acum mai merge doar PSY-u yaay, și ăla în bătaie de joc, pun pariu ca nu o sa mai bage nimeni cu un nume muzică.

Vreți să veniți la cel mai panaramă festival? 🙂 Nu ați auzit încă de  Woodtech? Veniți de departe, haidați să dați bani la organizator și să asistați la cea mai mare glumă din istorie. Vreți să veniți la distracție și la sound? Ei bine puteți venii cu cortul (și nici asta nu e voie, btw. Ne-a spus un polițist ca în mod normal nu am avea voie sa campam aici). Vreți să bateți un drum pe degeaba? Vreți să trăiți ceva cool și sa va jecmănească de bani? Ok, va așteptăm la Woodtech și la anul – au făcut haz de necaz festivalierii.

Nu e frustrare pentru un bilet. E frustrare pentru faptul ca au fost anunțati niste oameni care trebuiau sa pună muzica și nu mai pun. Frustrarea e pentru situatie si sound… Asta în cazul în care na, probabil tu ai venit să îți iei biletu să îl ai amintire și sa pleci… Normal ca lumea își vrea banii înapoi, când nu este nici sound nici fest nici nimic. Tu ce crezi?

Organizatorii au promis că fac refund a doua zi, adică vor returna banii participanților nemulțumiți de line-up. Nu s-au ținut de cuvânt, reducând doar biletul pe o zi de la 49 la 20 de lei, ca să compenseze „plecările”. Dar cea mai cool reacție a fost tot a unui studente din Cluj, probabil prietenă cu organizatorii, băimăreanca elucubrând pe pagina festivalului:

Poate putini cunosc toate etapele, procedurile și pașii pentru organizarea unui eveniment de genul acestuia, dar cu siguranță mai multi dintre noi știm ce înseamna un vis și o idee pe care o dorești transpusă în realitate pentru a o împărtăși cu cei care au aceleasi idealuri în distractie ca și tine.

„Vorbind de așteptări, nu știu care pe care se întrec… pe de o parte ECHIPA de organizare care au muncit pentru a crea mediul și experiența promisă și au investit în asta, este clar, de alta parte festivalierii cu investiția lor pe drum, bilete și alte puncte de vedere care au fost exprimate în comentariile de pe pagina festivalului. Paguba este de ambele părți, dar scopul pentru care am venit la WoodTech Festival, în egală măsură cu care participăm la evenimente de genul, este distracția la unison, este pentru a crea o comunitate de oameni care simt și trăiesc la fel momentele petrecute în același cadru.

Când momentele sunt grele, comunitatea se susține, și deși fiecare își plânge pierderile de diferite feluri, nu se arunca cu hate.

Țin să menționez iar cuvântul ECHIPA, pentru ca nu e vorba de numele aruncate în vânt care au fost menționate, ci de efortul comun si mai ales de echipa formata cu cei care vin pentru distracție și sound, pentru o experiență completă trebuie sa arătăm înțelegere față de cei care au avut curajul să facă pașii pentru a transforma o viziune în realitate pentru voi si noi, și care defapt se gândesc la toate aspectele, mai ales la festivalieri, pentru ca noi am dat șansă și viata acestui vis.

Din păcate mișcările de acest gen primesc mai greu acceptul, sau sunt expuși încercărilor de genul asta, pentru ca e greu să îți faci loc și deși se fac toate demersurile, doar prin consecventa și faptul că rămânem uniți le demonstram celor ce își rezervă dreptul de decizie și autorizație că meritam sa traim la maxim tot pentru ce am venit

#ifyourdreamsdontscareyoutheyarentbigenough, acum ne-au dat un pic cu panică, dar cu ajutorul tuturor o să păstrăm the good #equilibrium on the right #frequency right in the #heartOfTheForest.”

Alte păreri ale participanților, aici.